ICCJ. Decizia nr. 471/2005. Civil
Comentarii |
|
Contestatoarea SC C.C. SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata-creditoare SC C.I.E. SRL și intimații terți popriți Trezoreria sectorului 2 București, E.B. SA și A.B. SA, contestație la executare împotriva adreselor de înființare a popririi nr. 35/2004 din 21aprilie 2004 și, respectiv, din 27 aprilie 2004, emise de Biroul executorului judecătoresc D.D..
Prin sentința civilă nr. 1820 din 6 iulie 2004, pronunțată de Judecătoria Tulcea a fost declinată competența soluționării contestației în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.
La rândul său, Judecătoria sectorului 2 București a pronunțat sentința civilă nr. 7048 din 1 octombrie 2004, prin care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Tulcea și, constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a-l soluționa.
Competența soluționării contestației la executare revine Judecătoriei sectorului 2 București, pentru considerentele ce vor urma.
Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului sau al terțului poprit, iar potrivit art. 400 alin. (1) din același cod, contestația se introduce la instanța de executare.
Coroborând aceste două texte de lege cu prevederile art. 373 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, titlurile executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția judecătoriei în care urmează să fie efectuată executarea, se ajunge la concluzia că Judecătoria sectorului 2 București îi revine competența soluționării contestației la executare, pe raza sa teritorială aflându-se sediul debitoarei și al unuia dintre terții popriți, iar nu Judecătoriei Tulcea, în a cărei circumscripție se află sediul creditoarei.
în consecință, conform art. 22 C. proc. civ., competența soluționării cauzei a fost stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.
← ICCJ. Decizia nr. 450/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 480/2005. Civil → |
---|