ICCJ. Decizia nr. 5001/2005. Civil
| Comentarii |
|
Cu dispoziția nr. 3157 din 22 august 2003 municipiul Cluj Napoca prin primar a respins notificarea nr. 63646/452 din 25 octombrie 2004 formulată de T.D., domiciliat în SUA, prin mandatar M.O. în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, motivat de faptul că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu titlu de cumpărare, prețul stabilit fiind de 36.575 lei și prin urmare preluarea nu a fost abuzivă.
T.D. a contestat dispoziția nr. 3157/22 august 2003 emisă de primarul municipiului Cluj Napoca susținând în esență că în luna iulie 1975 însoțit de familie a emigrat în SUA situație în care, conform Decretului nr. 223/1974 și a deciziei nr. 321 din 9 iulie 1975 a fostului Comitet executiv al Consiliului popular al județului Cluj, a fost obligat să înstrăineze apartamentul proprietatea sa, în care locuia, către statul român, obligație instituită prin art. 2 din Decretul nr. 223/1974 care stipula că "persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară sunt obligate să înstrăineze către stat construcțiile aflate în proprietate".
Astfel fiind și întrucât în speță principiul cererii și ofertei nu a funcționat, statul fiind acela care a stabilit prețul apartamentului ba mai mult l-a obligat să-l înstrăineze exclusiv către stat, apare cu evidență că preluarea acestuia a fost abuzivă.
Că este așa o atestă și faptul că anterior vânzării către stat, pentru achitarea contravalorii ratelor rămase nerambursate la CEC aferente apartamentului a trebuit să plătească suma de 49.697 lei.
Pe de altă parte la 19 noiembrie 2001 T.D. s-a adresat Primăriei municipiului Cluj-Napoca cu precizarea că, în situația în care apartamentul în litigiu fusese înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 accepta acordarea de despăgubiri până la valoarea de circulație a imobilului sau echivalentul pentru a-și putea cumpăra alt apartament.
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 1055 din 5 noiembrie 2003 a admis acțiunea reclamantului, a anulat dispoziția nr. 3157 din 22 august 2003 emisă de municipiul Cluj Napoca prin primar și a stabilit dreptul reclamantului la acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Cluj-Napoca înscris în C.F. Cluj cu nr. top 11100/1/1/S/XV.
Instanța a reținut că potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 imobilul în discuție a fost preluat de stat în mod abuziv, iar conform art. 18 lit. d) din lege, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul imobilelor înstrăinate către foștii chiriași cum era cazul și celui din speță.
Astfel fiind și în raport de dispozițiile art. 19 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și respectiv art. 19 alin. (2) din lege, reclamantul care fusese despăgubit în baza Decretului nr. 223/1974, avea dreptul la diferența între valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 326/A din 13 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva sentinței nr. 1055 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului Cluj, secția civilă.
Răspunzând motivelor de apel, instanța a conchis la fel ca și instanța de fond că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat conform art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă preluarea s-a făcut prin decizia organului administrativ competent în baza Decretului nr. 223/1974, deci cu titlu valabil.
Astfel fiind art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 statuează că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și dacă imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 cum este și cazul celui în speță.
Prin urmare, corect instanța de fond a conchis că reclamantul era îndrituit la despăgubiri în condițiile art. 19 alin. (2) din lege cu atât mai mult cu cât acesta le-a solicitat încă din faza administrativă.
în contra acestei decizii a declarat recurs primarul municipiului Cluj-Napoca invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că statul român a dobândit cu titlu valabil imobilul în litigiu, în baza deciziei nr. 321 din 9 august 1975 a fostului Comitet executiv al Consiliului popular al județului Cluj emisă în conformitate cu Decretul nr. 223/1974, reclamantul fiind despăgubit, astfel că dreptul de proprietate al statului s-a constituit chiar pe data emiterii respectivei decizii.
Reclamantul nu a atacat în contenciosul administrativ menționata decizie, care astfel și-a menținut valabilitatea și constituie titlul de proprietate al statului care este valid.
Prin urmare, reclamantul nu era îndrituit la despăgubirile ce i-au fost acordate de instanțe întrucât așa cum a rezultate din dosar el încasase deja desdăunările ce i se cuveneau în baza Decretului nr. 223/1974.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 enunță principiile care stau la baza acestei reglementări între care principiul restituirii în natură în tot sau în parte, a imobilelor preluate abuziv și respectiv principiul restituirii prin echivalent, dacă restituirea în natură nu este posibilă sau persoana îndreptățită optează în situațiile expres prevăzute de lege, pentru această modalitate.
Referitor la imobilele ce cad sub incidența menționatei legi denumite generic "imobile preluate în mod abuziv" din economia textelor rezultă că ele sunt atât cele preluate cu titlu valabil, cât și cele preluate fără titlu valabil.
în acest sens, art. 2 din lege enunțând ce se înțelege prin imobile preluate în mod abuziv evidențiază la lit. g) situația imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum a fost definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Cu referire la cazul în speță, instanțele au reținut că imobilul în dispută a fost preluat de stat cu titlu valabil conf. art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 astfel că susținerea pârâtului din recurs coincide cu însăși considerentele reținute de instanță în hotărârile pronunțate în cauză.
Față de cele ce preced, rezultă cu evidență, că și în cazul imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1995-22 decembrie 1989 cu titlu valabil Legea nr. 10/2001 consideră respectiva preluare ca fiind făcută în mod abuziv și dă dreptul fostului proprietar conform art. 18 din lege numai la măsuri reparatorii prin echivalent în situațiile expres enunțate de text între care și aceea când imobilului a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, așa cum s-a petrecut în speță.
Așadar, față de prevederile legale invocate, reclamantul era îndrituit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a imobilului și întrucât a încasat despăgubiri conform Decretului nr. 223/1974 suma reactualizată primită de acesta urmează a fi dedusă din cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin potrivit Legii nr. 10/2001.
Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5139/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5136/2005. Civil → |
|---|
