ICCJ. Decizia nr. 5203/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 4 februarie 2002 pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamantele N.H. și M.R. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Alexandria restituirea în natură a imobilului cu destinație "Moară țărănească", curți și alte construcții anexe, situate în comuna Peretu, Județul Teleorman.
în motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că au formulat notificare SC S. SA Alexandria Teleorman, care însă nu a emis o decizie potrivit art. 23 alin. (3) din Legea 10/2001 deși a fost depusă toată documentația necesară, că în răspunsul evaziv formulat de pârâtă se invocă faptul că aceasta a cumpărat moara și că acest imobil nu a figurat pe lista unităților ce se privatizează, deoarece urmează să apară Legea nr. 10/2001 iar din anul 1998 vânzarea acestor obiective era interzisă iar unitatea deținătoare nu putea prezenta un contract concret.
în întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20-25 din Legea nr. 10/2001, că restituirea în natură nu mai este posibilă, fiind aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001, reclamantele având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent care se acordă de către A.P.A.P.S., că în oferta de vânzare a FPS-ului în patrimoniul SC S. SA apare și imobilul din Peretu, că statul nu mai are nici o acțiune la societate și ca atare nu trebuia emisă o decizie motivată iar notificarea trebuia adresată A.P.A.P.S.-ului.
Prin încheierea de ședință de la 25 martie 2002, instanța a luat act de decesul reclamantei N.H. și că acțiunea este continuată de moștenitoarea acesteia, P.R. care a formulat și cerere de introducere în cauză în calitate de pârâtă a A.P.A.P.S..
Prin întâmpinarea formulată de pârâta introdusă în cauză s-a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale, arătând că A.P.A.P.S., potrivit Legii nr 10/2001, nu are competența de a restitui în natură imobilele solicitate de foștii proprietari, ci numai acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 27 din aceiași lege.
Prin sentința civilă nr. 3200 din 11 octombrie 2002 pronunțată în dosarul nr. 831/2002 de Tribunalul Teleorman, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele: P.R. pentru lipsa capacității procesuale de folosință a acestei reclamante; M.R. pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.P.A.P.S.; nefondată față de pârâta SC S. SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Proprietarul imobilului în suprafață de 6894 mp situat în comuna Peretu, județul Teleorman, imobil deținut în prezent de pârâta SC S. SA, a fost numitul R.P.Față de reclamanta N.H., s-a reținut că aceasta a decedat anterior introducerii acțiunii civile, că nu are folosința drepturilor civile în sensul art. 41 alin. (1) C. proc. civ. și atunci moștenitoarea acesteia P.R., nu poate continua o acțiune promovată de o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.
Față de acțiunea reclamantei M.R. s-a reținut că unitatea deținătoare a imobilului este pârâta SC S. SA și nu A.P.A.P.S. București iar SC S. SA nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului deoarece statul nu mai deține acțiuni la această societate; în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
în motivare s-a mai reținut cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de înstrăinare a imobilului, formulat după închiderea dezbaterilor și amânarea pronunțării cauzei, că acesta nu poate fi analizat pentru că s-ar încălca principiul contradictorialității.
împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel reclamantele.
în motivarea apelului M.R. a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece instanța trebuia ca în virtutea rolului activ să verifice dacă naționalizarea imobilului s-a făcut cu titlu sau fără titlu valabil, că statul nefiind proprietar nu putea să transmită imobilul cumpărătorului său SC S. SA, și deci anularea actului de înstrăinare atrage anularea actului de înstrăinare către SC S. SA.
Reclamanta P.R. a arătat în motivarea apelului, că la 7 mai 2001 a fost introdusă acțiunea de chemare în judecată a SC S. SA Alexandria, că la data de 14 mai 2001 dosarul s-a restituit cu mențiunea de a se adresa A.P.A.P.S. București, și că din greșeală avocatul a formulat acțiunea pe numele mamei sale, decedate la data introducerii acțiunii.
Prin decizia civilă nr. 336 de la 2 iulie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul reclamantei M.R., a schimbat în parte sentința atacată, a respins acțiunea reclamantei împotriva pârâtei SC S. SA ca inadmisibilă și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Prin aceeași decizie s-a respins ca nedovedită cererea aceleiași reclamante pentru cheltuielile de judecată și a respins ca nefondat apelul reclamantei P.R.
în motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul reclamantei P.R., că mama sa N.H. a decedat la 9 octombrie 2001, deci anterior datei introducerii acțiunii, 4 februarie 2002 și deci aceasta nu avea capacitate procesuală de folosință.
Apelul declarat de reclamanta M.R. s-a reținut ca neîntemeiat față de excepția inadmisibilității cererii introductive, ca urmare a neparcurgerii procedurii administrative, obligatorie pentru promovarea unei acțiuni în temeiul Legii nr. 10/2001.
împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel au declarat, în termen, recurs, reclamantele.
în motivarea recursului reclamanta P.R., a arătat că în realitate au fost promovate două acțiuni, una la 8 mai 2001 de către autoarea acesteia, acțiune care, prin rezoluția judecătorului de serviciu a fost "restituită petiționarei pentru ca potrivit art. 27 pct. 2 din Legea 10/2001 să adreseze notificarea unității publice care a efectuat privatizarea" și a doua la 4 februarie 2002, în care, datorită lipsei de comunicări cu avocatul, reclamantă a figurat tot N.H., deși în intervalul dintre cele două acțiuni aceasta decedase.
Reclamanta M.R. în motivarea recursului a arătat că a îndeplinit procedura prealabilă administrativă, că imobilul a cărei restituire o solicită a fost preluat fără titlu valabil, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001 și deci este îndreptățită la restituirea în natură a imobilului.
Recursurile sunt fondate.
Recurenta P.R. este moștenitoarea reclamantei N.H., conform certificatului de moștenitor cu nr. 132 din 23 octombrie 2001 emis de Biroul Notarului Public P.P. (fila 39-dosar fond), și deci este continuitoarea sa în drepturi, fiind moștenitoarea persoanei îndreptățite care a formulat notificare conform Legii 10/2001.
în ceea ce privește recursul reclamantei M.R. verificând actele și lucrările cauzei se constată că în motivarea deciziei instanța de apel a reținut că această reclamantă a formulat notificare către intimatele din cauză dar nu a primit răspuns la aceasta.
în acest sens, pornind de la rațiunea adoptării Legii 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu este de precizat că prin acest act normativ legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de foștii proprietari pentru abuzurile săvârșite de Statul Român.
în acest cadru trebuie privite reglementările art. 23 alin. (1) din lege "potrivit cu care în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură" și în conformitate cu art. 24 alin. (1) ale aceluiași act normativ "dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului".
în lumina dispozițiilor legale mai sus evocate legiuitorul a considerat că termenul în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă notificării persoanei îndreptățite este imperativ, iar nu unul de recomandare. Orice altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor. Dacă ar fi să considerăm că termenul are caracter de recomandare s-ar încălca indirect și s-ar amâna rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau după caz procedura acordării de despăgubiri și pe această cale s-ar îngrădi dreptul la reparație.
Considerând că termenul are caracter imperativ iar excepțiile fiind de strictă interpretare, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, este greșită și trebuie să fie înlăturată.
Prevederile legale citate ilustrează că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent, sau i se refuză un astfel de drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării formulate pe cale de notificare, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.
Față de cele arătate, recursurile au fost admise, au fost casate hotărârile pronunțate de instanțele anterioare și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, în raport cu dispozițiile art. 312 și art. 313 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării se va ține cont și de celelalte apărări formulate de recurentele reclamante, apreciind că greșeala avocatului care a formulat acțiunea nu se poate răsfrânge asupra părții în cauză; că recurenta reclamantă P.R. a formulat notificare și a primit răspuns de la pârâtă și că pentru culpa unității deținătoare a imobilului care nu a emis decizie, nu poate fi sancționată partea așa cum s-a arătat deja.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5157/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5139/2005. Civil → |
|---|
