ICCJ. Decizia nr. 7645/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7645
Dosar nr. 18118/200.
Şedinţa publică din 6 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 7 martie 2003 la Tribunalul Călăraşi, reclamanta T.T. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Călăraşi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 2743 din 26 septembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Călăraşi şi să-i fie restituit imobilul situat în Călăraşi,
În motivarea contestaţiei, reclamanta a arătat că, în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului său soţ T.D. a solicitat restituirea imobilului în litigiu dobândit în luna mai 1951 de T.D. (socrul său), cu actul de vânzare-cumpărare nr. 1017 din 22 mai 1951.
A mai arătat că prin procesul verbal din 24 iulie 1951 imobilul în litigiu, care anterior fusese proprietatea lui M.G., cercetat pentru crime de război, a fost preluat de către stat, chiar dacă anterior fusese înstrăinat lui T.D.
Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1449 din 6 iunie 2003, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 2743/2002 emisă de Primarul municipiului Călăraşi obligându-l să se pronunţe asupra modalităţilor de restituire a imobilului solicitat de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din procesul verbal încheiat la 24 iulie 1951 din ordinul Tribunalului Ialomiţa, rezultă că au fost indisponibilizate bunurile numitului M.G., cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 291/1947 privind criminalii de război.
Or, art. 8 din Legea nr. 291/1947, prevedea indisponibilizarea bunurilor „învinuitului" ca o măsură asiguratorie luată pe parcursul cercetării penale, pentru a asigura achitarea de condamnat a amenzii stabilită în conformitate cu art. 3 alin. (3) din Legea nr. 191/1947, în caz de condamnare a acestuia.
A mai reţinut instanţa, că pârâtul în mod greşit a apreciat că actul de vânzare-cumpărare nr. 714 din 22 mai 1951 este nul de drept, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada că M.G. a fost condamnat, pentru a opera dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 291/1947.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Primăria municipiului Călăraşi, care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi art. 71 din Legea nr. 215/2001, texte în baza cărora trebuia introdus în cauză Primarul municipiului Călăraşi şi nu Primăria.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, a arătat că imobilul a fost preluat de stat pe numele lui M.G., situaţie în care numita T.T. nu are calitate procesuală activă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, prin Decizia nr. 973 din 26 mai 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului Călăraşi, cu motivarea că în proces a fost chemată Primăria municipiului Călăraşi prin primar, cel care a emis dispoziţia nr. 2743 din 26 septembrie 2002, iar contestatoarea are calitate procesuală activă, faţă de împrejurarea că imobilul pe care îl revendică a aparţinut soţului său pe care îl moşteneşte conform certificatului de moştenitor nr. 345 din 13 mai 1998.
În ceea ce priveşte fondul litigiului, a constatat că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 22 mai 1951, eveniment la care s-a transferat şi dreptul de proprietate în patrimoniul numitului T.D., socrul reclamantei, iar procesul verbal de inventariere şi indisponibilizare s-a făcut la data de 24 iulie 1951, când imobilul nu se mai afla în patrimoniul numitului M.G.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria municipiului Călăraşi prin primar, întemeindu-l pe prevederile art. 30 pct. 8 şi 9 Cod procedură civilă, susţinând în minută, că imobilul notificat nu a fost preluat abuziv, întrucât prin sentinţa penală nr. 2185 din 6 iulie 1953 pronunţată de Tribunalul Capitalei, M.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani temniţă grea pentru săvârşirea infracţiunii de crime împotriva umanităţii şi confiscarea averii.
Că, potrivit alin. (4) din Legea nr. 291 din 18 august 1947, transmisiunile de orice fel, făcute după 23 august 1944 referitoare la bunurile acuzaţilor condamnaţi la amenzi sunt nule de drept.
Prin recursul declarat, A.E. a criticat ambele hotărâri, susţinând că numita T.E. nu are calitate procesuală activă în cauză, deoarece este nora lui T.D. şi soţia fiului acestuia, că imobilul în litigiu a aparţinut tatălui său A.I. şi că la acest moment este deţinătoarea imobilului.
Recursul declarat de numita A.E. este inadmisibil.
Cadrul în care se desfăşoară procesul este fixat de reclamant care, prin cererea de chemare în judecată indică între altele şi persoana împotriva căreia se îndreaptă pretenţiile sale, respectiv pârâtul.
În speţă, reclamanta a chemat în judecată Primăria municipiului Călăraşi, prin primar.
Prin urmare, sunt subiecte ale recursului numai părţile litigante, adică cele care au participat la judecata în fond şi apoi în apel.
A.E. nu a figurat ca parte în proces astfel că recursul declarat este inadmisibil.
Recursul declarat de Primăria municipiului Călăraşi este nefondat.
Prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţeleg înscrisurile constatatoarea ale unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate.
Sub acest aspect, contractul de vânzare-cumpărare nr. 714 din 22 mai 1951 autentificat sub nr. 1017/1951 constituie titlu de proprietate.
La 24 iulie 1951, când imobilul a fost indisponibilizat vânzătorul nu era condamnat penal, iar dreptul de proprietate asupra imobilului s-a transferat la momentul încheierii contractului respectiv 22 mai 1951.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de Primăria municipiului Călăraşi prin primar, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de A.E. şi ca nefondat recursul declarat de Primăria municipiului Călăraşi împotriva deciziei nr. 973 din 26 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7675/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7649/2005. Civil → |
|---|
