ICCJ. Decizia nr. 7677/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7677

Dosar nr. 10953/200.

Şedinţa publică din 6 octombrie 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 16 septembrie 2004 reclamanta Asociaţia de proprietari Bloc M 12 Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtele N.F. şi SC C. SA Bucureşti solicitând rezilierea contractului de închiriere intervenit între pârâte, obligarea primei pârâte la plata sumei de 45.564.636 lei cu titlu de cote întreţinere restante şi penalităţi aferente perioadei ianuarie 2003–mai 2004, precum şi evacuarea pârâtei N.F. din spaţiul locativ obiect al contractului de închiriere.

Litigiul a fost soluţionat în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 5694 din 13 octombrie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.

Pârâta N.F. a declarat apel la data de 16 noiembrie 2004, care a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, fiind înregistrat ca recurs.

Prin Decizia civilă nr. 616/R din 25 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, constituit ca instanţă de recurs a calificat drept apel calea de atac exercitată de pârâta N.F. şi a declinat competenţa soluţionării acesteia în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Aceasta din urmă, constituită ca instanţă de recurs, a pronunţat Decizia civilă nr. 1772/R din 17 iunie 2005, prin care a calificat aceeaşi cale de atac ca fiind recurs, a declinat competenţa soluţionării ei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivirea conflictului negativ de competenţă şi, pentru soluţionarea acestuia, a înaintat dosarul instanţei supreme.

Examinând conflictul negativ astfel creat, potrivit competenţei sale dată prin art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată cele ce succed.

În funcţie de cauza litigiului, aşa cum a fost prezentată de reclamantă, petitul privind plata cotelor restante la întreţinere şi penalităţile aferente constituie cererea principală, celelalte pretenţii având caracter de cereri accesorii, a căror soluţionare depinde în mod esenţial şi nemijlocit de modul de rezolvare a primei cereri faţă de prevederile art. 24 lit. c) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 114/1996 invocate ca temei de drept ale acţiunii de către reclamantă, potrivit cărora rezilierea contractului de închiriere înainte de temeiul stabilit se poate face şi la cererea asociaţiei de proprietari, atunci când chiriaşul nu şi-a achitat obligaţiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, iar evacuarea chiriaşului se face numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Calificarea corectă a cererilor deduse judecăţii prezintă importanţă, potrivit art. 17 C. proc. civ., atât în privinţa stabilirii instanţei competente a soluţiona cauza în primă instanţă, cât şi în privinţa căilor de atac la care este supusă hotărârea primei instanţe, determinantă fiind cererea principală.

În consecinţă, judecătoria a soluţionat pe cale principală un litigiu al cărui obiect are o valoare sub un miliard lei, iar hotărârea pronunţată este supusă numai recursului din competenţa de soluţionare a tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 3, art. 2821 şi art. 299 C. proc. civ. aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluţionării prezentului conflict.

În raport cu cele arătate, conflictul de faţă va fi rezolvat prin stabilirea competenţei Tribunalului Bucureşti ca instanţă de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării recursului declarat de pârâta N.F. împotriva sentinţei civile nr. 5694 din 13 octombrie 2004 pronunţată de Judecătoria sector 5 Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 6 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7677/2005. Civil