ICCJ. Decizia nr. 7711/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7711
Dosar nr. 6300/2005
Şedinţa de la 6 octombrie 2005
Asupra regulatorului de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 18 iunie 2003, reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Sibiu prin Primar, SC U. SA, N.D. şi N.M., solicitând:
- anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la apartamentul situat în Sibiu, înscris în C.F. 12278 nr. top 2284/3, 285/3 între SC U. SA şi pârâţii persoane fizice;
- repunerea părţilor în situaţia anterioară şi rectificarea în C.F., în sensul radierii menţiunii referitoare la acest contract.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 112-114 C. proc. civ., art. 6 din OUG nr. 184/2002 şi art. 1308, art. 1309, art. 1131 şi art. 1339 C. civ., reclamantul a susţinut că:
- imobilul în discuţie constituie proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice S.A. din România, reprezentată prin Consistoriul Regnicolar Evanghelic C.A. din Sibiu şi, în anul 1945, a fost preluat abuziv de Statul Român, în baza Legii nr. 485/1944 şi a Legii nr. 1022/1946;
- până la adoptarea Legii nr. 50/2002 de aprobare a OUG nr. 94/2000 şi nr. 184/2002, pârâţii Municipiul Sibiu şi SC U. SA au înstrăinat apartamentul către pârâţii persoane fizice, nelegal şi cu rea credinţă.
La 9 septembrie 2003, reclamantul şi-a precizat acţiunea, susţinând că solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4473/1997, încheiat între R.A.G.C.L. Sibiu (actuala SC U. SA) şi soţii N.D. şi M., cu motivarea că a revendicat de mai multe ori imobilul, iar Legea nr. 85/1992, invocată în acel contract, era inoperantă.
Judecătoria Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 8076 din 15 decembrie 2003, a respins excepţiile referitoare la prescripţia dreptului la acţiune şi lipsa calităţii procesuale active, precum şi acţiunea precizată şi l-a obligat pe reclamant să plătească pârâţilor N.D. şi N.M. 3.500.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- acţiunea a fost introdusă la 18 iunie 2003, în termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. VI din OG nr. 184/2002, care a început să curgă la 18 decembrie 2002;
- potrivit Decretului-lege nr. 177/1948 şi Decretului nr. 627/1949, Biserica Evanghelică Regnicolară din România este acelaşi cult religios ca şi Biserica Evanghelică din România, reclamantul fiind forul său tutelar, în calitate de continuator al Consistoriului Evanghelic Regnicolar;
- imobilul în discuţie, proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice din România, a fost preluat de Statul Român cu titlu valabil, respectiv Legea nr. 485/1944;
- ulterior preluării, în anul 1984, acelaşi imobil a fost închiriat pârâţilor N.D. şi M., care l-au cumpărat în anul 1997, de la Statul Român, prin R.A.G.C.L. Sibiu (actualmente SC U. Sibiu), conform Legii nr. 112/1995 şi Legii nr. 85/1992;
- în momentul încheierii actului translativ de proprietate nu opera interdicţia prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că nu exista vreo cauză de nulitate absolută a acestui contract.
Reclamantul a declarat apel, iar Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 83 din 25 ianuarie 2005, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Sibiu, cu motivarea că, în raport de valoarea obiectului litigiului (sub un miliard de lei), sentinţa este supusă doar recursului, care, potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ., trebuie soluţionat de instanţa imediat superioară judecătoriei.
Tribunalul Sibiu, secţia civilă, prin Decizia nr. 170 din 7 aprilie 2005, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Sibiu şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă, pe considerentul că în speţă nu sunt operante dispoziţiile Legii nr. 195/2004, adoptată ulterior pronunţării sentinţei atacate şi supusă aşadar apelului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, reţine că:
- apelul în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei a fost suprimat prin Legea nr. 195/2004, care a intrat în vigoare la 26 mai 2004, deci ulterior pronunţării hotărârii atacate;
- drept consecinţă, sentinţa Judecătoriei Sibiu este supusă şi apelului, iar nu doar recursului, cum greşit a considerat Curtea de Apel Sibiu;
- urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 219/2005, în prezent competenţa soluţionării acestei căi de atac revine însă Tribunalului Sibiu.
Aşa fiind, conform art. II alin. (2) din OUG nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, se va stabili competenţa soluţionării apelului declarat de reclamant în favoarea instanţei sus menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Tribunalului Sibiu competenţa soluţionării apelului declarat de reclamantul Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România împotriva sentinţei civile nr. 8076 din 15 decembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7677/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7675/2005. Civil → |
|---|
