ICCJ. Decizia nr. 765/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 765.
Dosar nr. 19067/200.
Şedinţa publică din 6 octombrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă 1043 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara s-a dispus în majoritate respingerea apelurilor declarate de pârâtul Primarul municipiului Timişoara şi intervenienţii D.I. şi D.Z. împotriva sentinţei civile 120 din 4 februarie 2004 a Tribunalului Timiş, sentinţă conform căreia s-a admis contestaţia contestatoarei M.R.M.; s-a dispus anularea dispoziţiei 1432 din 6 august 2003 a Primarului municipiului Timişoara şi s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara condiţionat de rambursarea despăgubirilor primite, actualizate cu indicele de inflaţie; totodată s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii D.I. şi D.Z.
S-a reţinut că preluarea imobilului de către stat s-a făcut în baza Decretului 223/1974 care, prin art. 2, obliga persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară se înstrăineze către stat imobilele care le aveau în proprietate, contravaloarea construcţiilor fiind stabilită tot de organele statului.
S-a apreciat, în contextul prezentat, că dreptul de dispoziţie al proprietarului asupra bunului său era limitat, el fiind obligat să vândă, iar cumpărătorul era în mod obligatoriu statul, care stabilea preţul; astfel consimţământul vânzătorului era viciat, aşa încât s-a apreciat că vânzarea nu era valabilă.
S-a considerat că preluarea nu putea fi decât abuzivă, iar exceptarea de către Normele metodologice la pct. 1.4 lit. b) de aplicare a Legii 10/2001 a imobilelor preluate cu plata unor despăgubiri este inadmisibilă, din moment ce tinde la completarea legii cu noi dispoziţii, contrar principiilor de drept.
S-a avut în vedere că reclamanta a dovedit, prin act autentic, că n-a primit despăgubiri de la statul german.
Împotriva sus-numitei decizii au declarat recurs Primarul municipiului Timişoara şi Consiliul local al municipiului Timişoara, pe de o parte, iar, pe de altă parte, intervenienţii D.I. şi D.Z.
Criticile comune din cele două recursuri, pentru care se invocă pct. 8, 9 şi 10 ale art. 304 C. proc. civ., fac referire la încălcarea unor dispoziţii imperative, pe care legiuitorul a înţeles, prin aplicarea art. 1.4. lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, să facă distincţie între trecerea imobilului fără plată faţă de cei ce au plecat fraudulos din ţară, în raport de cei care au făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi au înstrăinat locuinţe.
În ambele recursuri se susţine că s-a făcut o corectă şi justă despăgubire a fostei proprietare, care a fost îndestulată rezonabil, în funcţie de preţurile practicate la acea dată, în condiţia în care a primit contravaloarea construcţiilor, trecute în proprietate statului, iar creditul nerambursat a fost virat aceluiaşi reclamant.
În plus, recurenţii D. menţionează că era necesar de verificat suma încasată cu titlu de preţ.
După ce arată că, în sensul pct. 5.1. alin. (2) din Norme, era necesară o declaraţie autentică pentru confirmarea unor despăgubiri, la care este sau nu îndrituită intimata-reclamantă, se susţine că au fost ignorate prevederile OUG 184/2002 pentru a se verifica cetăţenia petiţionarei.
Astfel, consideră că preluarea n-a fost abuzivă, iar proprietara a fost rezonabil îndestulată, prin preţul primit.
Deliberând asupra recursurilor, acestea urmează a fi respinse pentru următoarele raţiuni:
S-a apreciat, în sensul legii, că Decretul 223/1974, în baza căruia a trecut imobilul la stat, a fost consecinţa preluării abuzive, din moment ce intimata-reclamantă nu putea să plece din ţară fără a înstrăina imobilul, în condiţiile impuse de stat şi fără încasarea aşa-zisului preţ, cu titlu de despăgubiri civile. Consimţământul nu era liber exprimat, ci viciat, prin constrângere, în situaţia dată.
Ca atare, în situaţia aplicării Decretului 223/1974, erau încălcate prevederile art. 969, art. 948 C. civ., dreptul de proprietate, prin înstrăinarea obligatorie către stat, fiind înfrânt dreptul de dispoziţie asupra proprietăţii imobiliare.
Or, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi, deci, o aplicare corespunzătoare a legii, când a dat curs obligaţiei de restituire în natură, condiţionată de despăgubirile încasate la valoarea actuală.
De altfel, proba hotărâtoare, pertinentă cauzei, o constituie şi actul autentic, prin care intimata-reclamantă declară că n-a încasat despăgubire de la statul german, în virtutea Tratatului cu statul nostru.
Ar fi fost inadmisibil a se pretinde statului german o declaraţie în sensul că n-a acordat despăgubiri proprietarei, pertinentă fiind declaraţia autentică a acestei proprietare în sensul că n-a primit despăgubiri. Mai mult, împotriva actului autentic părţile adverse nu s-au înscris în fals, în conformitate cu art. 183 C. proc. civ.
De aceea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de pct. 8, 9 şi 10 ale art. 304 (ultimul punct în vigoare la data formulării recursului), aşa încât există o interpretare corectă a actului dedus judecăţii, o aplicare corectă a legii în sensul existenţei caracterului abuziv al preluării imobiliare, în raport de care s-a analizat condiţiile impuse de Legea 10/2001 şi implicit a Normelor de aplicare a acesteia, iar soluţia se întemeiază pe baza probelor pertinente în dezlegarea pricinii.
Drept consecinţă, se va respinge recursurile formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Consiliul local al municipiului Timişoara, Primăria municipiului Timişoara şi Primarul municipiului Timişoara şi D.I. şi D.Z. împotriva deciziei nr. 1043 din 18 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 792/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7691/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
