ICCJ. Decizia nr. 793/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 25 iulie 2001, D.E., I.C.G., I.L.A., D.A.F., C.R.M. și C.T., au cerut SC E. SA Constanța, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului (teren în suprafață de 545,27 mp și trei corpuri de clădire) situat în Constanța, care a aparținut autorului lor P.D.A. și a fost trecut în proprietatea statului prin Legea nr. 199/1948 "pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi".
Prin adresa nr. 12754 din 13 septembrie 2001, unitatea deținătoare a comunicat persoanelor îndreptățite oferta sa "finală" de restituire prin echivalent a imobilului, sub forma despăgubirilor bănești, în cuantum de 20.000 dolari SUA.
La 18 octombrie 2001, D.E., în nume propriu și ca mandatar al celorlalte persoane care au formulat notificarea, a atacat în instanță refuzul unității deținătoare de a proceda la restituirea în natură a imobilului.
Ulterior, în cursul soluționării procesului, SC E. SA a emis decizia nr. 54 din 29 ianuarie 2002 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului și s-a menținut oferta de acordare a unor despăgubiri bănești în cuantum de 20.000 dolari SUA, ofertă avansată prin răspunsul din 13 septembrie 2001 adresat reclamanților, ce a făcut obiectul contestației formulată în baza Legii nr. 10/2001.
La 13 martie 2002, contestatorii și-au precizat acțiunea, în sensul că înțeleg să atace această decizie și să solicite obligarea unității deținătoare de a le restitui în natură imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea.
Prin sentința civilă nr. 967 din 20 septembrie 2002 Tribunalul Constanța, a admis în parte contestația și a anulat în parte decizia nr. 54 din 29 ianuarie 2002, emisă de intimată, cu consecința obligării acesteia de a le restitui contestatorilor terenul în suprafață de 146,98 mp., liber de construcții, precum și corpul de clădire din fundul lotului, împreună cu terenul de 92,3 mp aflat sub acesta.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la corpul de clădire aflat în fundul lotului nu s-au efectuat modificări structurale, efectuându-se doar lucrări de recompartimentare și întreținere (refaceri ale finisajelor interioare și exterioare) situație în care, pentru această porțiune din imobil, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Totodată, s-a mai reținut, cum din suprafața totală a terenului în litigiu (545,27 mp) 146,98 mp este liberă de construcții, se impune restituirea în natură și a acesteia precum și a terenului de 92,3 mp, aflat sub corpul de clădire în legătură cu care s-a dispus retrocedarea.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu apel de reclamanți și de pârâta SC E. SA București.
Prin decizia nr. 17/C din 24 februarie 2003, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a admis ambele apeluri, a anulat sentința și a reținut cauza spre rejudecare.
în motivarea acestei decizii s-a reținut în esență că deși în cauză a operat o transmisiune a calității procesuale pasive de la SC E. SA București la SC F.D.F.E.E.E. Dobrogea SA, cu preluarea drepturilor și obligațiilor persoanei juridice reorganizate, de către persoana juridică dobânditoare, hotărârea instanței de fond s-a pronunțat tot față de SC E. SA București, care la data soluționării cauzei nu mai avea calitate procesuală.
Rejudecând cauza, aceeași instanță, prin decizia civilă nr. 58/C din 26 mai 2003, a respins contestația ca nefondată cu motivarea că după data preluării, imobilul în litigiu a suferit transformări esențiale și modificări structurale, prin adăugarea unor corpuri noi pe orizontală, extinderi, refacerea finisajelor și a acoperișului, din vechiul imobil rămânând doar un corp de clădire ce reprezintă 23% din suprafața totală construită.
Ca atare, instanța de control judiciar a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții D.E., D.A.F., I.C.G., I.L.A., C.M.R. și C.T.
Recurenții, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., susțin în esență că decizia instanței de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății și este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, după cum urmează:
- hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului de drept procesual non reformatio in pejus, în condițiile în care apelul reclamanților a fost admis, situație în care decizia intermediară trebuia să anticipeze soluția finală.
- în cauză sunt incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., referitoare la nulitatea actelor de procedură întrucât s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată a SC F.D.F.E.E. E. Dobrogea SA cu încălcarea disponibilității procesuale a reclamanților de a complini cadrul procesual și fără ca societatea introdusă în cauză să formuleze vreo cerere de intervenție în interes propriu ca remediu la "dolul procesual" al intimatei inițiale.
- Contestația a fost respinsă cu ignorarea probatoriului administrat în cauză care atestă că modificările, respectiv adăugirile la imobilul inițial nu l-au schimbat structural și au servit unei funcționalități pasagere, adaptate modului de organizare și structurii sistemului de distribuție a energiei electrice, reorganizat de mai multe ori, după decembrie 1989.
Recursul se privește ca nefondat.
Referitor la motivul de casare ce vizează încălcarea principiului non reformatio in pejus;
Este adevărat că potrivit acestui principiu (care, urmare O.U.G. nr. 138/2000, a primit o consacrare expresă în art. 296 C. proc. civ., fiind aplicabil și în recurs, în condițiile art. 316 C. proc. civ.) apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte la aceasta ori sunt aplicabile dispozițiile art. 293 sau art. 2931C. proc. civ.
Principiul se aplică însă numai acelor situații în care partea a atacat în mod solitar hotărârea pronunțată, fiind limitat strict cadrului procesual al propriei căi de atac.
Dispozițiile legale mai sus enunțate nu sunt aplicabile însă în cazul exercitării căii de atac și de către partea adversă (sau de procuror) în aceste cazuri putându-se ajunge la înrăutățirea situației părții în raport cu împrejurările stabilite de prima instanță.
Cum în astfel de situații, instanța este investită plenar iar controlul judiciar este bilateral, egalitatea părților și contradictorialitatea exclude beneficiul ce decurge din exercitarea solitară a căii de atac.
în speță, împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță au declarat apel atât contestatorii cât și intimata SC E. SA București, înrăutățirea situației contestatorilor prin dispozițiile celei de a doua decizii pronunțată de curtea de apel, fiind urmare controlului judiciar exercitat în calea de atac a părții adverse.
Nefondate sunt și criticile ce vizează incidența în cauză a dispozițiilor art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., ca urmare a introducerii în cauză în calitate de intimată a S.C. F.D.F.E.E. E. Dobrogea SA, prin încălcarea "disponibilității procesuale" a reclamanților.
Fără a intra în analiza domeniului vast al nulității, ce vizează o mare diversitate de acte ale instanței, părților și altor participanți procesuali, acte între care există o strânsă interdependență, se constată că dispozițiile invocate nu sunt aplicabile situației în speță, în care instanța a dat curs solicitării pârâtei (parte în proces, cu drepturi și obligații procesuale proprii) de a se lua act că urmare H.G. nr. 1342/2001 (publicată în M. Of. nr. 47 din 23 ianuarie 2001) "privind reorganizarea SC D.F.E.E. SA", a operat o transmitere a calității sale procesuale către S.C. F.D.F.E.E. E. Dobrogea SA.
Ca atare, nu se poate considera că dispoziția instanței, dată prin încheierea din 16 decembrie 2002, este consecința nesocotirii unor reguli privitoare la desfășurarea procesului civil, care ar antrena, în mod virtual, și prezumția soluționării greșite a litigiului sau a procedurii unei vătămări.
în ceea ce privește critica referitoare la greșita respingere a cererii vizând restituirea în natură a imobilului în litigiu;
Potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când imobilul a fost transformat, astfel încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, dacă părțile nu au convenit altfel.
în speță, din probele administrate rezultă că imobilului în litigiu, i s-au adăugat corpuri de zidărie ce reprezintă peste 50% din suprafața construită inițial, transformările constituindu-se în modificări de structură suficient de profunde pentru a crea aparența unei construcții noi.
Astfel, din vechile construcții mai există o singură clădire, în suprafață de 92,3 mp (ce reprezintă 23% din suprafața construită) celelalte două clădiri suferind modificări structurale, chiar expertiza efectuată în cauză confirmând existența unei noi linii arhitectonice rezultată din vizualizarea comparativă a corpurilor noi, în raport cu vechiul corp de clădire existent în partea de nord a terenului.
Pe de altă parte, prin modificările aduse a rezultat o construcție destinată să deservească o activitate specifică, iar terenul în suprafață de 167 mp, individualizat de expert ca fiind liber de construcții, este destinat accesului și depozitării.
Cum, din cele ce preced, rezultă că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, contestatorii sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, oferta trebuind să corespundă, în înțelesul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, valorii reale a imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, ceea ce, în mod evident, nu este cazul în speță, întrucât decizia unității deținătoare (atacată de contestatori, numai sub aspectul refuzului restituirii în natură) face trimitere la o sumă mai mult decât modică, raportat la valoarea de circulație a imobilului.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 807/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 808/2005. Civil → |
|---|
