ICCJ. Decizia nr. 803/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 685 din 14 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 5760/2001 s-a respins acțiunea intentată de reclamanții M.L., M.I., M.Ș. și M.A. împotriva pârâților SC M. SA Râmnicu Vâlcea, SC P. SA Cluj Napoca și A.P.A.P.S. București, pentru restituirea unui teren în suprafață de 300 mp înscris în C.F. 567 Cluj, nr.top 9934 ocupat abuziv (conform Legii nr. 10/2001) precum și obligarea solidară a pârâților la despăgubiri reprezentând echivalentul în lei a 21.600 dolari SUA pentru construcțiile demolate, proprietatea reclamanților.
Prin aceeași sentință a fost respins capătul de acțiune privind constatarea dreptului reclamanților de accesiune, calitatea de constructor de rea-credință a antecesoarei SC M. SA privind edificatele ridicate pe terenul reclamanților, cum și compensarea între obligația de plată a despăgubirilor și valoarea materialelor și a manoperei pentru construcția existentă pe terenul reclamanților cu măsura evacuării pârâtelor din această construcție.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că în urma notificării formulate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001 pârâta SC M. SA prin decizia nr. 6 din 21 aprilie 2001 a respins cererea reclamanților de restituire a suprafeței de 150 mp teren înscris în C.F. 567 Cluj top 9934, deoarece acesta nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001, reclamanții dobândind deja dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, respectiv prin decizia nr. 65/1188 emisă la 9 aprilie 1992 de Prefectul Municipiului Cluj Napoca, în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991, pentru suprafața de 576 mp în care este încorporată și suprafața terenului în discuție.
în ceea ce privesc despăgubirile aferente magaziilor și garajelor demolate în 1988, instanța a concluzionat că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea lor, deoarece construcțiile demolate nu au aparținut reclamanților sau antecesorilor acestora ci î.M.P. Cluj Napoca, antecesoarea pârâtelor, care le-a și demolat edificând în locul acestora alte construcții.
Cât privește capătul de cerere privind accesiunea imobiliară, circumscrisă pe reaua credință a constructorilor, precum și evacuarea pârâților, instanța a reținut că aceste aspecte au făcut obiectul altor dosare soluționate definitiv și irevocabil, astfel că existând autoritate de lucru judecat, problemele nu mai pot fi rediscutate.
Raportat la dreptul de proprietate al pârâților statornicit irevocabil prin hotărârile precedente, actele de privatizare s-au realizat legal, astfel că instanța, a respins pentru acest considerent și petitul privind nulitatea actelor de evaluare și înstrăinare prin privatizare precum și acela privind compensarea legală ca rămasă fără obiect.
Pentru aceleași considerente reținute de instanța de fond, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr.38 din 20 martie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanților.
în recursul declarat, reclamanții M.L., M.I., M.Ș. și M.A. au criticat decizia instanței de apel sub mai multe aspecte:
- întrucât în prezent SC V.P. SA are o construcție pe terenul reclamanților ca urmare a demolării abuzive a construcțiilor proprietatea antecesorilor reclamanților, SC V.P. SA era obligată în urma notificării depuse de reclamanți în temeiul Legii nr. 20/2001 să ofere despăgubiri prin echivalent în condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Instanțele au considerat greșit că reclamanții au solicitat despăgubiri pentru teren, când în realitate despăgubirile au fost solicitate pentru construcțiile aflate pe teren, demolate în 1988 de antecesoarea societății pârâte, înscrise în cartea funciară pe numele autorilor reclamanților.
- Dreptul de accesiune imobiliară la care reclamanții au făcut referire este acordat de lege, art. 494, iar prin compensare s-a urmărit reducerea despăgubirilor datorate de stat ca urmare a demolării construcțiilor proprietatea reclamanților.
O altă soluție posibilă ar fi fost demolarea construcțiilor edificate de societatea pârâtă sau acordarea de despăgubiri pentru ocuparea terenului proprietatea reclamanților, care s-a produs în condiții abuzive.
- Instanța nu putea înlătura dreptul reclamanților la repararea prejudiciilor cauzate acestora prin încălcarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor și terenului.
- Fără suport probator instanța de fond și cea de apel au stabilit că actele de privatizare au fost legale - pronunțând o soluție de respingere a acțiunii și sub acest aspect.
Recursul este nefondat.
Ignorând împrejurarea că după apariția Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi formulate acțiuni pentru restituirea unor bunuri preluate abuziv în perioada 1945 - 1989 potrivit dreptului comun, reclamanții-recurenți și-au întemeiat acțiunea introductivă atât pe prevederile Legii nr. 10/2001 cât și pe dispozițiunile art. 480-481, art. 492 și art. 493 C. civ.
Instanțele au calificat însă corect cererea reclamanților ca fiind o plângere împotriva deciziei nr. 6 din 21 aprilie 2001, emisă de Consiliul de Administrație al SC M. SA Râmnicu-Vâlcea în baza Legii nr. 10/2001.
S-a reținut corect că la intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în C.F. 567 Cluj, cu nr.topo 9434, s-a luat în considerație contractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 1976, în temeiul căruia reclamanții au dobândit numai dreptul de proprietate asupra construcțiilor nu și asupra terenului, deoarece acesta a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.
După 1990, prin decizia nr. 65/1992 prefectul le-a reconstituit reclamanților în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991 dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 576 mp Cluj Napoca, suprafață în care este încorporată și suprafața de 150 mp ce a făcut obiectul notificării. Neavând niciodată dreptul de proprietate asupra terenului care a trecut în proprietatea statului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare și a art. 30 din Legea nr. 58/1974, reclamanții nu-și puteau întemeia cererea de restituire a terenului pe Legea nr. 10/2001 deoarece nu fuseseră supuși nici unui abuz de preluare a terenului din patrimoniul acestora, în perioada de incidență a Legii nr. 10/2001.
Recurenții sunt și inconsecvenți în privința suprafeței de teren pretins preluată abuziv de stat, deoarece în notificare solicitau restituirea suprafeței de 150 mp teren iar prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Cluj la 11 iunie 2001 cer să li se restituie suprafața de 300 mp teren, deci o altă suprafață decât aceea din notificare.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intra sub incidența acesteia terenurile al căror regim juridic este reglementat de legea fondului funciar.
în speță, hotărârile atacate cu recurs sunt temeinice, deoarece imobilul solicitat de reclamanți respectiv terenul în suprafață de 150 mp nu face obiectul Legii nr. 10/2001, el fiind solicitat și restituit în temeiul art. 35 din Legea nr. 18 1991, prin decizia nr. 65/1992 a prefectului.
Recurenții au mai pretins că li s-au demolat niște construcții (magazii și garaje) care le-au aparținut și pentru care cer despăgubiri, iar pe suprafața de teren pe care o consideră ocupată abuziv s-au edificat fără autorizație niște construcții noi.
Așa cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 3849/1982 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasă definitivă prin decizia 939/1982 a Tribunalului Cluj, construcțiile au fost demolate de IMPPE Cluj în 1988, iar în locul acestora au fost edificate de antecesoarea SC P. SA București, sucursala Cluj, alte construcții. Demolarea s-a făcut pe terenul proprietatea predecesorilor legali iar construcțiile au fost edificate în conformitate cu autorizațiile legal emise.
Recurenții nu pot pretinde o preluare abuzivă a terenului și construcțiilor demolate și în consecință nu pot formula pretenții în temeiul Legii nr. 10/2001 deoarece recurenții nu au probat dreptul lor de proprietate asupra terenului și construcțiilor.
Prin sentința civilă nr. 3849/1982 a Judecătoriei Cluj Napoca, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 939/1982 a Tribunalului Cluj, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că magaziile și garajele au fost construite nu de autorii reclamanților ci de antecesoarea pârâtelor î.M.P. Cluj Napoca, situație în care reclamanții nu dețin legitimare procesuală activă pentru a obține despăgubiri pentru construcțiile demolate în temeiul Legii nr. 10/2001. De altfel, pentru aceleași considerente stabilite cu autoritate de lucru judecat prin cele două hotărâri, Judecătoria Cluj Napoca prin sentința civilă nr. 12084/1996 a respins acțiunea în revendicare a reclamanților și cererea de despăgubiri în privința construcțiilor, magazii și garaje.
Corect instanțele de fond și apel au respins capătul de cerere vizând accesiunea imobiliară artificială în considerarea relei credințe a constructorului, invocată de reclamanți, precum și evacuarea din noile construcții existente, deoarece aceste aspecte au format obiectul dosarului nr. 7905/1992 al Judecătoriei Cluj Napoca, fiind respinse prin sentința civilă nr. 12084/1996 menținută prin decizia nr. 170/2002 a Judecătoriei Cluj și decizia nr. 2159/2000 a Curții de Apel Cluj, astfel că în privința lor operează autoritatea lucrului judecat.
Faptul că în dosarele de mai sus reclamanții au solicitat în contradictoriu cu SC P. Cluj și SC.P. SA Cluj, antecesoarea SC M. SA (pârâtă în cauză) ridicarea construcțiilor edificate pe terenul lor, iar în acțiunea înregistrată la numărul 5760/2001 la Tribunalul Cluj solicită păstrarea construcțiilor și constatarea dreptului de accesiune imobiliară, nu schimbă cu nimic elementele de esență ale autorității de lucru judecat de vreme ce ridicarea sau păstrarea pentru sine a construcțiilor decurge din același drept, acela de accesiune, la care se refereau cele două acțiuni
Dreptul subiectiv de accesiune imobiliară este neschimbat, fără distincție după cum el se referea la ridicarea sau păstrarea construcțiilor, cu atât mai vârtos cu cât adesea situația juridică a constructorului de bună credință nu diferea esențial de aceea a constructorului de rea-credință.
Mai mult, în speță este discutabil dacă construcțiile edificate de IMPPF S. Cluj pe terenul proprietatea Statului Român și pe baza autorizației de construcție 4123/93 din 18 aprilie 1988 eliberată de Consiliul Popular Cluj Napoca poate genera un drept de accesiune sau un drept de servitute, având în vedere că dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului pe care se află construcțiile a fost reconstituit în baza deciziei nr. 65/1992 a prefectului deci ulterior edificării construcțiilor.
Problema legalității actelor de privatizare nu poate fi discutată în cauză, deoarece reclamanții nu au legitimarea procesuală activă. în calitatea lor, reclamanții se raportează la dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor care reprezintă activele societății și nu la simbolurile valorice a acestor active, care formează capitalul social, obiectivat prin acțiuni sau părți sociale și la care se referea procesul de privatizare.
Pentru cele mai sus arătate recursul declarat de reclamanți a fost respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 808/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 796/2005. Civil → |
|---|
