ICCJ. Decizia nr. 816/2005. Civil
Comentarii |
|
Judecătoria Târgoviște la data de 15 decembrie 2003 a pronunțat o încheiere interlocutorie de admitere în principiu a acțiunii civile de partaj bunuri comune formulate de reclamanta M.(F.)N.F. și a cererii reconvenționale a pârâtului S.I.; a respins cererile de intervenție formulate de F.G., F.M. pe de o parte și S.C. și S.T. pe de altă parte; a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii completatoare din 11 octombrie 1996.
S-a constatat că soții în timpul căsătoriei au dobândit cu cote egale un apartament, bunuri mobile ce au fost enumerate, 38 obligațiuni CEC a câte 200.000 lei, stabilind și posesia.
S-au desemnat experți pentru identificare evaluare și lotizare a bunurilor.
Curtea de Apel Ploiești cu decizia nr. 1306 din 23 aprilie 2004 a admis apelul declarat de pârât și intervenienții S. împotriva încheierii de admitere în principiu, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis intervenția, a constatat că apartamentul deși dobândit în timpul căsătoriei, a fost achiziționat cu contribuția exclusivă a pârâtului și l-a exclus din comunitatea de bunuri.
S-au menținut restul dispozițiilor încheierii.
Reclamanta a depus cerere de recurs, care a fost înaintată cu dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție.
întrucât, în raport de obiectul litigiului, împărțeala judiciară supusă apelului, sunt incidente în cauză prevederile art. 3 și art. 21C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, rezultă că soluționarea recursului este de competența curții de apel.
Așa fiind, în temeiul art. II alin. (3) din legea menționată, competența de soluționare a recursului a fost stabilită în favoarea Curții de Apel Ploiești.
← ICCJ. Decizia nr. 811/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 815/2005. Civil → |
---|