ICCJ. Decizia nr. 815/2005. Civil

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Răcari sub numărul 910/2003, reclamantul C.F. a chemat în judecată pe N.G., C.A., D.I. și P.E., solicitând instanței partajarea averii succesorale aparținând defunctei F.C., decedată la 7 ianuarie 1999, cu ultimul domiciliu în comuna Răcari, Județul Dâmbovița.

în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că de pe urma defunctei au rămas ca moștenitori părțile din proces în calitate de soț supraviețuitor și respectiv descendenți de gradul I, iar masa succesorală se compune dintr-un imobil-teren și construcție.

După pronunțarea la 13 noiembrie 2003 a încheierii de admitere în principiu prin care s-a constatat calitatea părților de succesori, cota ce revine fiecăruia și alcătuirea masei partajabile, Judecătoria Răcari a pronunțat la 10 decembrie 2003 sentința civilă 846 prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune potrivit încheierii de admitere în principiu și a variantei B a raportului de expertiză întocmit de ing. I.A.

Prin decizia 758 din 16 martie 2004 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de pârâții N.G., C.A. și a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus partajul averii succesorale a defunctei F.C. potrivit variantei a III - a raportului de expertiză ing. I.A.

împotriva deciziei 758 din 16 martie 2004 pronunțată de secția civilă a Curții de Apel Ploiești au declarat recurs F.C. și P.E. invocând nelegalitatea acesteia, justificat de faptul că au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar cele existente sunt contradictorii.

Recurentul a invocat aplicarea greșită a legii, deoarece în alcătuirea loturilor au fost înfrânte dispozițiunile art. 6735C. proc. civ.

După înregistrarea la 19 aprilie 2004 a recursului la înalta Curte de Casație și Justiție, a apărut O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea codului de procedură civilă.

în art. I pct. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 65/2004 se statuează că tribunalul judecă ca instanță de apel cererile de împărțeală judiciară cu excepția acelora care potrivit legii nu sunt supuse apelului.

Art. II pct. 3 din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004 de aprobare a O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea codului de procedură civilă prevede că recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit prin declinare de competență la curțile de apel.

în raport de textele legale modificatoare incidente prezentei cauzei al cărei obiect privește o împărțeală judiciară succesorală, înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a recursului de față în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 815/2005. Civil