ICCJ. Decizia nr. 8201/2005. Civil. Revizuire

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8201

Dosar nr. 10508/2005

Şedinţa publică din 20 octombrie 2005

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire din 9 mai 2005 introdusă la Curtea de Apel Bucureşti, motivată la data de 3 iunie 2005, I.C. a solicitat retractarea deciziei civile nr. 1256/R/L.M. din 19 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele motive:

- nepronunţarea asupra unor lucruri care s-au cerut, caz de revizuire prevăzut prin art. 322 pct. 2 C. proc. civ.;

- potrivnicie faţă de Decizia civilă nr. 1552/L.M. din 3 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, caz de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a pronunţat Decizia civilă nr. 1885/R din 1 iulie 2005, prin care, faţă de prevederile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa soluţionării cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 C. proc. civ., care atrage competenţa sa de soluţionare potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată cele ce succed.

Hotărârea atacată pe calea revizuirii a fost pronunţată de instanţa de recurs, în faţa căreia revizuentul de astăzi a invocat ca motiv de recurs excepţia autorităţii lucrului judecat dată de Decizia civilă nr. 1552/LM din 3 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, excepţia fiind examinată de instanţa de recurs, care, prin Decizia atacată, a respins ca nefondat recursul declarat de actualul revizuent.

În aceste condiţii, cererea de revizuire fondată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este în mod vădit neîntemeiată, deoarece una din cerinţele de admisibilitate a unei asemenea cereri de revizuire este ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia.

Dacă în al doilea proces, cum este cazul de faţă, prima hotărâre a fost invocată şi instanţa de recurs a respins excepţia puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi puterea de lucru judecat asupra rezolvării date excepţiei procesuale respective. Soluţia se impune şi pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) teza II C. proc. civ., ci să examineze şi modul de rezolvare de către instanţa de recurs a excepţiei puterii de lucru judecat, cu alte cuvinte să se exercite un control judiciar, care însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.

Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. invocat concomitent de recurent împotriva aceleiaşi hotărâri, competenţa soluţionării cererii de revizuire aparţine instanţei care a dat hotărârea atacată, potrivit dispoziţiilor art. 323 alin. (1) C. proc. civ., astfel că sub acest aspect dosarul va fi trimis spre soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată, cererea de revizuire introdusă de revizuientul I.C., împotriva deciziei civile nr. 1256/R/L.M. din 19 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, privind petitul fundamentat pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Dispune trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea petitului din aceeaşi cerere de revizuire fundamentat pe prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8201/2005. Civil. Revizuire