ICCJ. Decizia nr. 8202/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8202
Dosar nr. 13039/200.
Şedinţa publică din 20 octombrie 2005
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 24 iulie 2001, L.N. şi H.N. au solicitat D.S. Covasna, în principal, restituirea în natură şi în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru imobilul, casă de locuit, înscris în C.F. Sfântu Gheorghe.
Prin dispoziţia nr. 5 din 14 octombrie 2002, D.S.P. Covasna, a respins cererea cu motivarea că, imobilul a trecut în proprietatea satului, în baza Decretului nr. 223/1974, iar pe de altă parte cei în cauză au primit despăgubiri, conform tratatelor internaţionale la care România este parte.
La 28 octombrie 2002, L.N. şi H.N. au contestat această deciziei, solicitând instanţei în contradictoriu cu C.J.A.M. Sfântu Gheorghe, prin D.S.P. Covasna, să dispună obligarea pârâtei, în principal, de a-i restitui în natură imobilul şi în secundar, de a stabili măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti.
Tribunalul Covasna, prin sentinţa civilă nr. 152 din 26 februarie 2003, a admis cererea, a anulat dispoziţia nr. 5 din 14 octombrie 2002 emisă de intimată şi în consecinţă a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât persoana juridică deţinătoare, este o unitate ce funcţionează pe principiul autogestiunii, conform art. 1 din Ordinul nr. 33 din 14 ianuarie 2001, emis de Ministerul Sănătăţii.
Ca atare, a apreciat instanţa, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 9 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, impunându-se restituirea în natură a imobilului către persoanele îndreptăţite.
Cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 53/Ap din 10 iunie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.
În cauză, a declarat recurs, pârâtul C.J.A.M., reprezentat de D.S.P. Covasna.
Invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor pronunţate de instanţele de fond şi apel prin aplicarea şi interpretarea greşită a legii, recurentul a susţinut în esenţă, că deşi, în cauză, s-au făcut multiple referiri la despăgubirile primite de reclamanţi pentru imobilul în litigiu, în cuantum de 17.300 mărci germane, nici una din instanţe nu a luat în considerare acest aspect, esenţial soluţionării pricinii.
Prin Decizia nr. 5517 din 7 octombrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de pârâtul C.J.A.M., reprezentat de D.S.P. Covasna, împotriva deciziei nr. 53 Ap din 10 iunie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
A casat Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 152 din 26 aprilie 2003 a Tribunalului Covasna şi a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptăţite la restituirea sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa care face parte integrantă din acest act normativ.
Din actele cauzei, rezultă că pentru acest imobil reclamanţii au primit, la data de 5 august 1991, din partea Consiliului Landului Rosenheim, Germania, despăgubiri în sumă de 17.390 mărci germane, împrejurare necontestată de reclamanţi (dosar nr. 3048/2002 al Tribunalului Covasna).
În termenul prevăzut de art. 324 C. proc. civ., contestatorii N.L. şi N.H. au formulat cererea de faţă, prin care au solicitat revizuirea deciziei nr. 5517 din 7 octombrie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
S-a indicat ca temei juridic al cererii, dispoziţiile art. 322 pct. 2, 5 şi 6 C. proc. civ.
Motivându-şi cererea de revizuire, contestatorii revizuienţi au susţinut următoarele:
D.S.J. Covasna, prin unităţi din subordinea sa deţine imobilul în litigiu în mod nelegal şi fără un just titlu.
Sub acest aspect, contestatorii revizuienţi au susţinut că, acesta poate fi motivul pentru care imobilul nu a fost predat prin protocol în administrarea Consiliului Judeţean Covasna, conform HG nr. 867 din 16 august 2002, privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii, în domeniul public al judeţelor şi în administrarea Consiliilor Judeţene respective, astfel cum rezultă şi din adresa nr. 8052/A din 25 octombrie 2004 emisă de Consiliul Judeţean Covasna (anexa 6 adresă şi anexa 7 HG), documente care au devenit cunoscute după pronunţarea deciziei civile nr. 5517 din 7 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Din acest punct de vedere, D.S. Covasna, nici direct şi nici prin unităţile din subordine nu avea competenţa să soluţioneze notificarea.
D.S.P. Covasna, avea obligaţia să ia măsuri pentru intrarea în legalitate cu privire la deţinerea şi folosirea imobilului, ori să ceară radierea înscrierii dreptului de administrare a imobilului de către Spitalul Judeţean Sfântu Gheorghe, şi să trimită notificarea Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe spre competentă soluţionare.
Întrucât intimata a cunoscut situaţia juridică a imobilului, îl deţinea şi folosea efectiv, contestatorii revizuienţi apreciază că statul ori alte persoane juridice de drept public au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere, motiv de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuienţii au susţinut, că soluţionând contestaţia care a format petitul principal, instanţa nu s-a ocupat de petitul secundar, întrucât între Statul Român şi Germania nu există protocol încheiat potrivit anexei 1 la Legea nr. 10/2001.
Cererea de revizuire este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prevede că revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs poate fi cerută „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
În cauză, instanţa a fost investită cu o contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 5 din 14 octombrie 2002 emisă de intimata D.S.P. Covasna prin care cererea de restituire în natură a fost respinsă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 5517 din 7 octombrie 2004 a admis recursul declarat de pârâtul C.J.A.M. reprezentat de D.S.P. Covasna a casat cele două hotărâri pronunţate în cauză şi pe fond a respins contestaţia intentată.
Argumentele expuse de instanţa de recurs în fundamentarea soluţiei pronunţate nu justifică critica revizuienţilor că instanţa şi-a depăşit limitele investirii şi s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut sau nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, câtă vreme Decizia pronunţată vizează clar obiectul dedus judecăţii.
Art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se întemeiază pe împrejurări care au alterat procesual de aflare a adevărului de către instanţa de judecată şi anume „dacă după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Din actele dosarului, rezultă că pentru imobilul în litigiu, revizuienţii au primit, la data de 5 august 1991, din partea Consiliului Landului Rosenheim, Germania, despăgubiri în sumă de 17.390 mărci germane, în baza acordurilor internaţionale încheiate de România, împrejurare necontestată de reclamanţi.
Or, potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptăţiţi la restituire sau la alte măsuri reparatorii persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale.
Înscrisurile despre care revizuienţii fac vorbire prin cererea formulată, existau la data judecăţii, au fost cunoscute, cu ocazia judecării pricinii, astfel că acestea nu pot fi considerate ca înscrisuri noi.
Art. 322 pct. 6 C. proc. civ., este incident în cazul apărării persoanelor determinate de acest text cu viclenie.
În speţă, revizuienţii au susţinut că reprezentanţii intimatei cunoscând situaţia juridică a imobilului, au soluţionat contestaţia fără consultarea lor şi fără să li se aducă la cunoştinţă legalitatea imobilului.
Motivul invocat de către revizuienţii contestatori nu poate fi primit, întrucât aceştia au beneficiat de asistenţă juridică, iar apărarea nu s-a făcut cu rea-credinţă, câtă vreme au câştigat procesul în primă instanţă şi în apel.
Modul în care a fost asigurată apărarea intimatei nu justifică un interes legitim pentru contestatorii revizuienţi şi nici motiv de revizuire în prezenta cauză.
În consecinţă, cererea de revizuirii fiind nefondată va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată, cererea de revizuire formulată de N.L. (L.F.N.) şi N.H. împotriva deciziei nr. 5517 din 7 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5426/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5389/2005. Civil → |
|---|
