ICCJ. Decizia nr. 819/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 819.
Dosar nr. 8967/2005
Şedinţa publică din 20 octombrie 200.
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 30 iulie 2001 T.I. a solicitat SC M. SA Brăila, prin notificare formulată în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în comuna Victoria, judeţul Brăila, compus din terenuri în suprafaţă de 2000 mp, construcţii cu destinaţie de moară împreună cu instalaţiile şi utilajele aferente, preluat abuziv de către stat la 9 septembrie 1948 din proprietatea unchiului său matern P.R.
Pentru eventualitatea că restituirea în natură nu este posibilă sau nu va fi aprobată, notificatorul a cerut să i se facă o ofertă de restituire în echivalent, corespunzătoare valorii bunurilor de 100 milioane lei.
Cu adresa nr. 1617 din 14 august 2001, SC M. SA a comunicat notificatorului că este o societate cu capital majoritar privat în urma cumpărării în luna iunie 2000 a 71% din acţiunile deţinute de fostul F.P.S., astfel că, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie adresată instituţiei care a efectuat privatizarea.
La 17 octombrie 2001 T.I. s-a adresat cu notificare A.P.A.P.S., succesoarea F.P.S., solicitând despăgubiri în sumă de 500 milioane lei în echivalentul imobilului mai sus arătat.
Instituţia publică astfel notificată a emis Decizia nr. 288 din 30 aprilie 2004, prin care a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că solicitantul nu a depus în condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului şi ale calităţii sale de moştenitor al pretinsului fost proprietar.
Prin contestaţia din 7 iulie 2004, T.I. a solicitat desfiinţarea deciziei de mai sus, care i-a fost comunicată la 16 iunie 2004, şi obligarea emitentei la plata despăgubirilor cerute, cu motivarea că emitenta deciziei nu i-a solicitat completarea dosarului.
Concomitent, contestatorul a depus certificatul nr. C-1046 din 22 decembrie 1993 eliberat de Arhivele Statului, care atestă actul naţionalizării morii de la R.P., şi certificatul de moştenitor nr. 28 din 1 martie 1985 eliberat de notariatul de Stat Local Făurei, din care rezultă că este moştenitorul lui P.R., decedat la 1 octombrie 1984.
Tribunalul Brăila, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 634 din 3 noiembrie 2004, prin care a admis contestaţia formulată de T.I., a desfiinţat Decizia nr. 288 din 30 aprilie 2004 emisă de A.P.A.P.S. şi a obligat A.V.A.S., succesoarea instituţiei emitente a deciziei desfiinţate, să se pronunţe asupra fondului cererii obiect al notificării făcute de contestator.
A.V.A.S. a declarat apel susţinând:
- pe cale de excepţie, că nu are calitate procesuală pasivă întrucât contestatorul trebuia să se adreseze unităţii deţinătoare în cazul în care solicita restituirea imobilului în natură (art. 20 şi art. 21-24 din Legea nr. 10/2001) sau instituţiei prevăzute de art. 36 din lege în cazul în care opta pentru măsura reparatorie constând în despăgubiri băneşti;
- pe fondul cauzei, contestatorul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său în sensul cerut de art. 22 din lege, certificatul emis de arhivele statului neavând valoare de act de proprietate, nici a calităţii sale de moştenitor, pentru că a depus certificatul de moştenitor tardiv faţă de data de 1 iulie 2003 stabilită prin art. 22 din lege, astfel că dovada nu mai poate fi primită nici în faza de judecată, nici a faptului că nu a primit despăgubiri în sensul art. 5 din Legea nr. 10/2001, pentru că nu a depus declaraţie pe propria răspundere dată în acest sens în faţa notarului public, şi nici a incidenţei art. 27 din lege, adică a faptului că imobilul este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, pentru a se putea verifica posibilitatea restituirii în natură ca măsură care primează în raport cu celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Pentru cele astfel susţinute A.V.A.S. a solicitat schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe şi respingerea contestaţiei.
Apelul astfel declarat şi motivat a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 431/A din 24 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Instanţa de apel a statuat că privatizarea SC M. S.A. a fost făcută de însăşi apelanta, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, pentru imobilele preluate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce contestatorul a şi cerut, astfel că, potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. 27, notificarea se adresează instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea.
Ca urmare, toate susţinerile din apel sunt nefondate, iar contestatorului i se cuvin despăgubiri, care nu pot fi analizate decât în contradictoriu între solicitant şi instituţia publică notificată, ceea ce justifică pe deplin hotărârea pronunţată în primă instanţă.
A.V.A.S. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor pronunţate în cauză pentru cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a formulat critici identice celor din motivarea apelului, reiterând practic motivele de apel ca motive de recurs, astfel că, faţă de redarea detaliată a motivelor de apel în prezentele considerente, nu se mai impune consemnarea pe larg a motivelor de recurs.
Recursul astfel motivat este nefondat pentru cele ce succed.
1). Aşa cum corect a statuat instanţa de apel, unitatea deţinătoare a imobilului a fost privatizată, proces în care a fost implicată instituţia publică antecesoare A.V.A.S., care cunoştea conţinutul portofoliului aflat în administrarea sa, inclusiv deci a componenţei patrimoniului societăţii privatizate.
Aşadar, A.V.A.S. cunoştea sau trebuie să cunoască faptul că imobilul în cauză este deţinut de SC M. SA, iar în faţa instanţei asemenea dovadă s-a făcut prin chiar adresa trimisă contestatorului de societatea privatizată care a fost iniţial notificată.
Cu alte cuvinte, A.V.A.S. a cerut nejustificat contestatorului să facă dovada deţinerii imobilului de către societatea comercială privatizată, negând fără temei faptul acelei deţineri.
2). În consecinţă, A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, atât pentru că i s-au cerut prin notificare măsuri reparatorii în echivalent, contestatorul conformându-se astfel prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cât şi pentru faptul că, emiţând Decizia atacată în justiţie pe calea contestaţiei reglementate prin art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege, A.V.A.S. a dobândit calitatea de intimată în proces.
3). Dreptul de proprietate al autorului contestatorului a fost recunoscut de stat prin procesul-verbal nr. 1504 din 9 septembrie 1948 întocmit de Primăria comunei Victoria, prin care se atestă preluarea imobilului din proprietatea lui R.P., ceea ce, în absenţa unor probe contrare, prezumă existenţa dreptului de proprietate.
Ca urmare, greşit susţine recurenta că nu s-a făcut asemenea dovadă, contestând certificatul emis de arhivele statului, care în fapt atestă şi el preluarea imobilului.
4). Necontestând valabilitatea certificatului de moştenitor, recurenta nu neagă calitatea contestatorului de moştenitor al defunctului proprietar deposedat de către stat, ci doreşte ignorarea acestui înscris pentru faptul că a fost depus numai în faza de judecată.
Practic, fără a se arăta expres, se invocă dispoziţiile articolului unic alin. (2) din OUG nr. 10/2003, prin care s-a dispus că în toate cazurile actele doveditoare depuse sau invocate de persoana îndreptăţită ulterior datei de 1 iulie 2003 nu mai pot fi admise ca probe pentru soluţionarea cauzei.
Asemenea dispoziţie legală, abrogată de altfel ulterior, este însă în vădită contradicţie cu dreptul la un proces echitabil prevăzut prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce face în continuare aplicabile prevederile Codului de procedură civilă în materie de administrarea probelor, de la care a tins să deroge, anume cele ale Titlului II, capitolul III, secţiunea a III-a, precum şi ale art. 287 alin. (3) şi art. 292 alin. (1) aplicabil în apel şi ale art. 305 aplicabil în recurs.
5).Trimiterea la prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu are nici o susţinere, întrucât acest text legal nu este incident în cauză, reglementând lipsa de îndreptăţire la restituire sau la alte despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa care face parte integrantă din ele.
6). Pentru toate cele arătate, corect instanţele au hotărât desfiinţarea deciziei emisă de A.V.A.S. şi a obligat-o să se pronunţe asupra fondului cererii obiect al notificării, iar recursul este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 431/A din 24 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5375/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5371/2005. Civil → |
|---|
