ICCJ. Decizia nr. 8394/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8394

Dosar nr. 6227/2005

Şedinţa din camera de consiliu de la 24 noiembrie 2005

Asupra conflictului negativ de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea prin încheierea nr. 97 din 2 decembrie 2004 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, în conformitate cu prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004 privind aprobarea OUG nr. 65/2004 de modificare a Codului de procedură civilă.

Tribunalul Bihor prin Decizia civilă nr. 142 din 15 martie 2005 a declinat competenţa de soluţionare a apelului formulat de B.R.S. în contradictoriu cu intimaţii M.F.V., M.T. şi M.D., împotriva sentinţei civile nr. 627 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Beiuş în favoarea Curţii de Apel Oradea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că obiectul judecăţii nu se încadrează în prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004 privind aprobarea OUG nr. 65/2004 de modificare a Codului de procedură civilă.

Competent să soluţioneze apelul declarat de reclamantul B.R.S. împotriva sentinţei civile nr. 627 din 21 aprilie 2003 a Judecătoriei Beiuş este Tribunalul Bihor.

Potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ. cu modificările şi completările aduse prin OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 219/2005, Tribunalele judecă, ca instanţă de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.

În speţă, obiectul litigiului îl constituie: anulare certificat de moştenitor şi anulare contract de vânzare–cumpărare (act sub semnătură privată).

Instanţa de fond, respectiv Judecătoria Beiuş judeţ Bihor în mod corect a judecat în primă instanţă cauza mai sus menţionată.

Avându-se în vedere textul de lege mai sus menţionat şi ţinând seama de principiul proximităţii gradului de jurisdicţie, competent să soluţioneze apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 627 din 21 aprilie 2003 a Judecătoriei Beius, este Tribunalul Bihor, Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare la Tribunalul Bihor, privind apelul declarat de reclamantul B.R.S. împotriva sentinţei civile nr. 627 din 21 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Beiuş.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8394/2005. Civil. Conflict negativ de competenţă. Stabilirea competenţei