ICCJ. Decizia nr. 8486/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8486
Dosar nr. 7683/200.
Şedinţa publică din 26 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 13 august 2002 reclamanţii I.T., ş.a., au chemat în judecată pe pârâţii O.J.C.V.L.F.S. Timiş, S.C.R. SA Timiş, Consiliul Local al municipiului Timişoara, Consiliul judeţean Timiş, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, S.C.F., ş.a., solicitând:
- constatarea nulităţii absolute a titlului de naţionalizare şi a înscrierii în baza acestuia a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului cuprins în C.F. Timişoara, nr.top.17367/A, casă cu 3 etaje şi curte, în suprafaţă de 690 mp, precum şi a înscrierii dreptului de folosinţă al Sfatului Popular al oraşului Timişoara şi a dreptului de administrare operativă a I.C.L.T., imobilul fiind preluat de Statul Român fără titlu valabil, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară în favoarea Statului Român fără cauză legitimă;
- constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare prin care 22 apartamente din imobilul de mai sus au fost vândute pârâţilor persoane fizice, în baza cărora dreptul de proprietate al cumpărătorilor a fost intabulat în alte cărţi funciare;
- rectificarea intabulărilor de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român şi a drepturilor subsecvente, dispunând reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea defunctei G.V., născută M., autoarea reclamanţilor;
- obligarea tuturor pârâţilor la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului descris.
Motivând acţiunea, reclamanţii au susţinut că imobilul în litigiu a constituit proprietatea tabulară a defunctei G.V., născută M., decedată la 1 februarie 1967, a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ neconstituţional, preluarea de către stat fiind astfel fără titlu valabil, dreptul de proprietate al statului a fost intabulat la 27 mai 1963, după care apartamentele componente ale imobilului au fost vândute pârâţilor persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995, contractele de vânzare-cumpărare fiind lovite de nulitate absolută pentru lipsa titlului statului vânzător.
Cu privire la îndreptăţirea lor, reclamanţii au susţinut că fosta proprietară a lăsat unic moştenitor pe soţul supravieţuitor G.M., decedat la 21 decembrie 1967, care, prin testament autentic, a instituit ca legatară universală pe V.M., decedată la 16 mai 1990, ai cărei moştenitori sunt:
- reclamanţii B.S. şi V.I. în cote de câte 1/6 fiecare;
- J.E.E., decedată la 3 decembrie 1993, a cărei cotă de 3/6 a fost transmisă succesoral reclamanţilor E.J.E., J.C.I., J.N.L., J.B.L. şi J.T.
- V.V.I.Ş., decedat, având ca moştenitoare pe reclamanta V.V.E.
După parcurgerea unui prim ciclu procesual cauza a fost judecată în fond şi în primă instanţă de către Tribunalul Timiş, secţia civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 523/PI din 12 iulie 2003, a respins acţiunea.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 232 din 16 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Reclamanţii au declarat recurs prin care au declarat că, în baza art. 246 C. proc. civ., renunţă la judecată faţă de pârâţii persoane fizice în cursul că nu mai solicită constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cerând admiterea recursului pentru cazurile de casare prevăzute de art.304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., modificarea hotărârilor pronunţate în cauză şi admiterea parţială a acţiunii deduse judecăţii cu consecinţa restituirii în natură a apartamentelor nr. 1, 2, 8, 10, 11 a, 14, 14 a, 15, 18, 20, 21, 29, 32 şi 33 a spaţiilor cu altă destinaţie nr. 1-12, precum şi cotei corespunzătoare acestora din subsolul imobilului în litigiu.
Dezvoltând primul motiv de recurs, reclamanţii au arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină respingerea cererii de restituire în natură a unui număr de 14 apartamente, 12 spaţii cu altă destinaţie şi cota din subsol corespunzătoare acestora, care nu au fost vândute până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În cadrul celui de al doilea motiv de casare, reclamanţii au criticat hotărârea recurată în sensul că instanţa de apel a încălcat mai multe dispoziţii ale Legii nr. 10/2001 şi ale Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003, prevederile art. 475 şi 481 din Codul civil, art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. II din Decretul nr. 92/1950, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, precum şi prevederile art. 17 şi 31 din Decretul-lege nr. 115/1938, dispoziţii legale potrivit cărora sunt exceptate de la naţionalizare imobilele aparţinând intelectualilor profesionişti şi pensionarilor, cum a fost cazul autoarei reclamanţilor şi soţului acesteia, fiind restituibile în natură apartamentele nevândute, ocupate de chiriaşi, precum şi imobilele care fac obiectul unor contracte de concesiune, locaţie de gestiune etc.
După declararea prezentului recurs a decedat reclamanta V.V.E., locul său în proces fiind preluat de moştenitoarea P.K.
La 2 februarie 2005 a intervenit în cauză P.A.E. în interesul Consiliului Local al municipiului Timişoara solicitând respingerea recursului.
Reclamanţii au depus ca probe noi în recurs înscrisuri de carte funciară, care atestă că la data de 11 august 2005 Statul Român mai figura înscris în C.F. colectivă Timişoara ca proprietar a 6 apartamente (nr. 1 subsol, nr. 2 parter, nr. 15 etaj II, nr. 21 mansardă, nr. 32 subsol, nr. 33 mansardă), a spaţiilor cu altă destinaţie nr. 1-12 şi a spaţiului cu denumirea „subsol" din imobilul în cauză, reclamanţii restrângându-şi pretenţiile la restituirea acestora în natură.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum s-a arătat, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au imputat instanţei de apel încălcarea mai multor prevederi legale, unele aparţinând dreptului comun în materie de proprietate, altele Legii speciale nr. 10/2001.
Asemenea dispoziţii legale nu pot însă acţiona concomitent potrivit regulii semper specialia generalibus derogant.
În concret, aşa cum obiectul procesului a fost restrâns succesiv în recurs, reclamanţii tind la restituirea în natură a unor părţi dintr-un imobil preluat de stat pe calea naţionalizării în temeiul Decretului nr. 92/1950, adică al unui imobil al cărui regim juridic este reglementat exclusiv prin Legea nr. 10/2001, act normativ special, care, de la data intrării în vigoare, 14 februarie 2001, a stabilit o procedură reparatorie specifică referitoare la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 excluzând posibilitatea rezolvării litigiilor în această materie pe calea acţiunii civile de drept comun.
În raport cu data introducerii acţiunii de faţă, 13 august 2002, reclamanţii nu au beneficiul prevederilor legale aparţinând dreptului comun, neputând implicit a le invoca în nici unul din gradele de jurisdicţie, procesul fiind guvernat numai de legea specială arătată în măsura în care a fost urmată procedura instituită prin aceasta.
Ori reclamanţii au cerut direct justiţiei să constate că statul a preluat imobilul fără titlu valabil şi să dispună restituirea în natură a părţilor din imobil încă înscrise în cartea funciară ca aparţinând proprietăţii statului, invocând ca temei de drept dispoziţiile corespunzătoare ale Legii nr. 10/2001, fără însă a urma procedura instituită prin acest act normativ, condiţie obligatorie şi prealabilă accesului la justiţie pe căile expres prevăzute în aceeaşi lege.
În contextul descris, practic reclamanţii au investit instanţa de judecată cu o acţiune inadmisibilă, de natură a nu permite cercetarea ei prin prisma dispoziţiilor de drept substanţial conţinute de Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, nu pot fi primite nici criticile vizând încălcarea celor din urmă prevederi legale.
În aceste împrejurări, nici primul motiv de recurs nu este fondat, neputându-se imputa cu temei instanţei de apel că nu a motivat o problemă pusă în discuţia sa, dar aparţinând fondului litigiului.
Pentru cele arătate recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar cererea de intervenţie, prin care se urmăreşte tocmai respingerea recursului, va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii: J.J.E., J.T., V.I., B.S. şi V.V.B., (ultima decedând ulterior, iar locul procesual fiind luat de moştenitoarea P.K.) împotriva deciziei civile nr. 232 din 16 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Respinge ca fiind rămasă fără obiect, cererea de intervenţie formulată de P.A.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8573/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8529/2005. Civil → |
|---|
