ICCJ. Decizia nr. 8923/2005. Civil

Prin acțiunea înregistrată la 18 noiembrie 2002, la Tribunalul București, reclamanții P.N., P.B.G., P.C. și P.C.M. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să fie anulată decizia nr. 499 din 9 octombrie 2002 emisă de A.P.P.S. RA și să fie obligată această pârâtă să restituie reclamanților, în natură, terenul în suprafață de 1290 mp situat în București.

A.P.P.S., ca unitate deținătoare, prin decizia nr. 499/2002, a respins notificarea formulată de cei patru reclamanți, cu motivarea că aceștia nu au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, în sensul Legii nr. 10/2001.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 209 din 7 aprilie 2003, a admis contestația formulată de reclamanți, a anulat decizia nr. 499/2002 emisă de A.P.P.A.P.S. și a dispus restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 1290 mp.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 687/A din 17 decembrie 2003, a respins apelul declarat de pârâta RA A.P.P.S. , cu motivarea că, prin certificatul de moștenitor nr. 149/1996 emis de notarul public, reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului menționat în cererea de chemare în judecată.

împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. RA susținând, în esență, că decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, deoarece reclamanții nu au dovedit că sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Recursul este întemeiat.

Terenul în suprafață de 1290 mp menționat în cererea de chemare în judecată a fost cumpărat, prin act autentic de vânzare cumpărare, încheiat la 20 iunie 1942, de către G.O. și a fost, ulterior, expropriat prin Decretul nr. 34/1974.

Cei patru reclamanți au susținut, pe parcursul procesului, că sunt moștenitorii fostei proprietare G.O. și au depus în sprijinul susținerilor lor certificatul de moștenitor nr. 149 din 5 iunie 1996 întocmit de Biroul notarului public S.L. în cuprinsul acestui certificat de moștenitor s-a arătat că reclamanților, în calitate de moștenitori ai O.G., le revine o cotă de câte 1 din masa succesorală și că au renunțat la succesiune P.I.I.I., P.L. și P.D.

Cei trei renunțători sunt menționați, însă, în certificatul de moștenitor nr. 232 emis la 28 februarie 1983, ca fiind singurii moștenitori care au acceptat succesiunea surorii lor G.O.

Sesizând neconcordanța dintre certificatele de moștenitor emise în anii 1983 și 1996, unitatea deținătoare a imobilului a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a răspuns, prin adresa nr. 2353/2003, că, la 8 octombrie 2003 a sesizat Judecătoria sectorului 3 București în vederea anulării certificatului de moștenitor nr. 149 din 5 iunie 1996 emis de Biroul notarului public S.L.

Părțile din proces nu au depus la dosar dovezi privind soluționarea litigiului cu care a fost sesizată Judecătoria sectorului 3 București.

Nu au fost, de asemenea, administrate probe pentru a stabili destinația actuală a terenului.

Se constată că nici prima instanță, nici instanța de apel nu au stabilit pe deplin situația de fapt, prin administrarea unor probe complete care să fie edificatoare cu privire la valabilitatea certificatului de moștenitor emis în anul 1996 și implicit la dovedirea calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pretinse de reclamanți, precum și cu privire la identificarea pe teren a imobilului aflat în litigiu.

în consecință, a fost admis recursul și au fost casate ambele hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, cu trimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul București pentru a pune în discuția părților necesitatea completării probatoriului.

Cu prilejul rejudecării va fi verificată și susținerea apărătorului reclamanților P.N., P.B.G. și P.C. că cea de a patra reclamantă, P.C.M. ar fi fost pusă sub interdicție, situație care dacă ar fi confirmată impune citarea în proces a persoanei desemnate, în condițiile legii, să-i reprezinte interesele.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8923/2005. Civil