ICCJ. Decizia nr. 916/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 916.
Dosar nr. 21564/200.
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
prin acţiunea înregistrată la 13 august 2002 pe rolul Judecătoriei sectorului 4, reclamantul W.E. a chemat în judecată pe pârâţii N.I. şi N.G. , solicitând, în temeiul art. 480 şi urm. C. civ., revendicarea apartamentului nr. 3 situat în Bucureşti.
S-a arătat în motivarea acţiunii că imobilul revendicat a aparţinut din 1934 tatălui său W.W., de la care a fost naţionalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, iar pârâţii îl deţin în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1996 cu statul, care nu era adevăratul proprietar.
Au fost depuse în copie: contractul de vânzare cumpărare din 1934 prin care soţii W. au dobândit întregul imobil, procesul verbal din 1991 de înscriere în cartea funciară, anexa decretului de naţionalizare, certificatul nr. 59/2002 care atestă calitatea de moştenitor a reclamantului, procura dată de acesta dnei M.P.
Pârâţii au solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii, depunând şi o dovadă de la Primăria Bucureşti din care rezultă că nu s-a adresat nici o cerere de către reclamant pentru restituirea în natură sau acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 8246 din 3 decembrie 2002 Judecătoria sectorului 4 a admis excepţia ridicată din oficiu şi a respins ca inadmisibilă acţiunea.
S-a reţinut în motivarea acestei soluţii că prin art. 6 al Legii nr. 213/1998 s-a recunoscut foştilor proprietari ai imobilelor ce au intrat în proprietatea statului, posibilitatea de a intenta acţiuni în revendicare a acestora, dacă nu există o lege specială de reparaţie. Or, după intrarea în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001, cererile de retrocedare trebuie să urmeze procedura prevăzută de acest act normativ, neputând fi intentată direct acţiune în instanţă, fără parcurgerea fazei administrative prealabile.
Prin Decizia civilă 675 din 20 martie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând drept corectă motivarea judecătoriei.
Prin Decizia civilă nr. 2601 din 24 noiembrie 2003 Curtea de apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis recursul reclamantului, a casat Decizia tribunalului, a admis apelul împotriva sentinţei de fond, care a fost anulată, şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului, ca instanţă de apel.
S-a reţinut în motivarea acestei decizii că procedura prealabilă instituită de Legea nr. 10/2001, care împiedică investirea direct a instanţei cu o acţiune în revendicare a unui imobil pretins preluat abuziv de stat vizează numai ipoteza în care pârât în acţiunea de revendicare este statul, nu şi o persoană fizică, subdobânditor al imobilului.
În dosarul nr. 3616/2003 nou format, Curtea de apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a completat probatoriul cu înscrisuri, interogatorii, declaraţii de martori şi apoi a pronunţat Decizia nr. 1726 A din 8 septembrie 2004, prin care a respins acţiunea ca nefondată.
S-a reţinut în motivarea soluţiei că din analiza situaţiei de fapt, raportată la dispoziţiile Codului civil şi la cele de drept material conţinute în Legea nr. 10/2001, se poate deduce valabilitatea titlului deţinut de pârâţii din acţiunea în revendicare.
Aceştia au cumpărat de bună-credinţă de la stat apartamentul pe care îl locuiau, neavând nici o îndoială asupra validităţii contractului, de vreme ce nu au fost înştiinţaţi de către reclamant asupra pretenţiilor sale cu privire la imobilul aflat din 1950 în proprietatea statului.
Împotriva acestei decizii în termen legal, reclamantul, prin avocat Ş.D.I., a declarat recurs, invocând nelegalitatea, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine astfel că în mod greşit instanţa a făcut în speţă aplicarea art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, act normativ neaplicabil la speţă, astfel cum s-a reţinut cu putere de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 2601/2003 a aceleiaşi instanţe.
Ca atare, susţine recurentul, în analiza comparativă a titlurilor părţilor litigante, instanţa trebuia să folosească criteriul vechimii, transcrierii, calităţii autorului, iar nu exclusiv acela al bunei credinţe a pârâţilor la încheierea contractului de vânzare cumpărare.
În realitate, se susţine că titlul statului asupra imobilului era nul, astfel că nici titlul pârâţilor, care au cumpărat de la stat, nu poate fi valabil.
Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului. S-a susţinut că valabilitatea titlului lor a fost verificată şi confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (Decizia nr. 419/2005 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a IV-a), astfel încât imobilul fiind deţinut cu titlu, acţiunea în revendicare corect a fost respinsă.
Recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.
Acţiunea în revendicare imobiliară nu este reglementată nici în Codul civil, nici în cel de procedură civilă, principiile aplicabile fiind creaţia doctrinei şi a practicii judiciare.
În acest sens, este de principiu că în favoarea pârâtului posesor operează o prezumţie relativă de proprietate, reclamantul având sarcina probei propriului drept de proprietate care îi va asigura succesul demersului dacă pârâtul nu are nici un titlu sau dacă, prin compararea titlurilor celor două părţi, al reclamantului prevalează, fiind considerat preferabil.
În speţă, ambele părţi litigante invocă drept temei al dreptului de proprietate pretins contracte de vânzare cumpărare, provenind de la autori diferiţi.
Reclamantul, în calitate de moştenitor al părinţilor săi, invocă actul de vindere-cumpărare din 28 iulie 1934 prin care A.L. a vândut soţilor W. imobilul cumpărat de ea în 1933 de la L.K.
În anul 1950, prin Decretul nr. 92 de naţionalizare, imobilul a intrat în proprietatea statului, în care s-a găsit până în 6 noiembrie 1996 când a fost vândut, în temeiul Legii nr. 112/1995, pârâţilor, care au cumpărat apartamentul nr. 3, pe care îl locuiau în calitate de chiriaşi.
Reclamantul susţine că titlul prezentat de el, descris mai sus, este preferabil titlului opus de pârâţi, pentru că este mai vechi şi provine de la adevăratul proprietar, în timp ce al pârâţilor provine de la un fals proprietar, statul, care a preluat abuziv proprietatea părinţilor săi.
Este reală susţinerea teoretică din recurs, în sensul că în procesul de comparare a titlului, instanţa trebuie să ia în considerare mai multe criterii, cum ar fi cele anterior enunţate.
În cauza de faţă, instanţa de apel, acţionând ca instanţă devolutivă de control, a administrat probe, din interpretarea cărora a ajuns la concluzia că, în prezenţa unui titlu valabil al pârâţilor, acţiunea în revendicare nu poate fi admisă.
Modul de interpretare al probelor excede, cum se ştie, competenţei instanţei de recurs, conform art. 304 C. proc. civ., care vizează exclusiv nelegalitatea hotărârii.
Cu valoarea de principiu însă, atitudinea subiectivă a părţilor, comportarea ca un bonos pater familias nu poate fi ignorată atunci când se decide asupra persoanei care este mai îndreptăţită să păstreze dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Părinţii reclamantului au fost deposedaţi de imobil în anul 1950, au părăsit România în anii 1970 şi au decedat în străinătate.
Singurul lor moştenitor, reclamantul, nu a întreprins nici un demers pentru a contesta dreptul statului asupra imobilului nici după înlăturarea regimului totalitar, până la data formulării prezentei acţiuni, 13 august 2002.
Statul a vândut imobilul în anul 1996, după expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 112/1995 în favoarea foştilor proprietari care puteau depune cereri de restituire în natură sau despăgubiri.
Chiriaşii nu au fost înştiinţaţi de reclamant sau reprezentantul său asupra vreunei pretenţii legate de apartamentul pe care îl locuiau şi care le putea crea dubii asupra calităţii de proprietar a statului.
Ca atare, s-au găsit într-o eroare comună şi invincibilă cu privire la calitatea statului de proprietar, neaflând decât după chemarea în judecată că într-adevăr, greşit s-a naţionalizat imobilul de la părinţii reclamantului, care erau intelectuali şi nu intrau în sfera de aplicare a Decretului nr. 92/1950, în temeiul căruia statul a devenit proprietar.
Aparenţa în drept, bazată pe caracterul oneros, cu titlu particular şi în stare de eroare comună şi invincibilă a dobândirii de către pârâţi a apartamentului (bună-credinţă calificată) conduce univoc la soluţia respingerii acţiunii în revendicare.
Referirea instanţei de apel la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, neindicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu reprezintă o nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a atrage admiterea recursului, aşa cum se pretinde.
Faptul că în ordinea de drept exista la data introducerii acţiunii şi există şi în prezent actul normativ menţionat, acum substanţial modificat în favoarea acoperirii prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă a proprietăţilor imobiliare în regimul comunist, nu poate fi ignorat de destinatarii normelor juridice şi cu atât mai puţin judecători, chemaţi să aplice legea.
Tocmai de aceea, respingerea, corectă, a acţiunii în revendicare îndreptată împotriva subdobânditorului bunului preluat abuziv nu semnifică lipsirea reclamantului de a obţine reparaţie de la stat, cel care i-a deposedat pe părinţii săi.
Pentru considerentele expuse, văzând că recursul nu este fondat, acesta va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
Conform art. 274 C. proc. civ., se vor acorda cheltuielile de judecată pârâţilor intimaţi, dovedite conform legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul W.E., împotriva deciziei civile 1726 din 18 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat. Obligă recurentul la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9153/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9032/2005. Civil. încheiere de şedinţă -... → |
|---|
