ICCJ. Decizia nr. 1505/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 21 decembrie 2000, reclamantul C.R.A.D.A.I.-C.R.E.D.I.D.A.M. a chemat în judecată pe pârâta U.N.I.S.O.N. Zalău solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata remunerației unice reprezentând drepturile artiștilor interpreți sau executanți, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, începând cu data de 1 ianuarie 2000 până la soluționarea litigiului, cu reactualizarea sumei în funcție de rata inflației și cu dobânda practicată de B.N.R. la depozitele în lei pe 12 luni pentru persoane juridice, să o oblige pe pârâtă să obțină autorizația sub formă de licență neexclusivă prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. a) din lege, să pună la dispoziția reclamantei lista cuprinzând toate prestațiile transmise în emisiuni începând cu 1 ianuarie 2000 și să publice în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala ei, hotărârea instanței de judecată.
Ulterior, reclamanta și-a modificat acțiunea, arătând că înțelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, SC C.P. SRL, ca fiind societatea comercială care a solicitat la Consiliul Național al Audiovizualului licența de emisie pentru stația de radio U.N.I.S.O.N.
Prin sentința civilă nr. 125 din 23 martie 2001 Tribunalul Zalău a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în schimbul unei remunerații, utilizatorii primesc de la organismele de gestiune colectivă autorizații neexclusive de utilizare a operelor sau prestațiilor titularilor drepturilor, sub formă de licență neexclusivă.
Or, atâta vreme cât în speță nu s-a încheiat un contract de licență neexclusivă cu reclamantul, acesta nu poate solicita o remunerație care ar rezulta, de fapt, din acest contract.
în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a obține din partea C.R.E.D.I.D.A.M. autorizația sub formă de licență neexclusivă, instanța a reținut că și acesta este nefondat, deoarece art. 130 alin. (1) lit. a) prevede obligația organismelor de gestiune colectivă de a acorda utilizatorilor autorizația și doar H.G. nr. 71/2000 prevede la pct. 1 din Normele metodologice obligația organismelor de radiodifuziune de a obține autorizațiile prevăzute de Legea nr. 8/1996.
Cum prin sentința civilă nr. 1767/2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, s-a anulat H.G. nr. 71/2000, această obligație nu mai există pentru pârâtă și, pe cale de consecință, nu mai există nici obligația pârâtei de a depune lista prestațiilor transmise în emisiuni și de a publica hotărârea instanței pe cheltuiala ei.
Prin decizia civilă nr. 37 din 20 martie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în sensul că: a admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 17 083 103 lei reprezentând remunerație unică, drepturile artiștilor interpreți sau executanți, suma de 5 029 718 lei reprezentând indicele de inflație pentru anii 2000, 2001 și 2002 și suma de 5 893 306 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2002; a obligat-o pe pârâtă să obțină din partea reclamantului autorizație sub formă de licență neexclusivă pentru transmiterea fonogramelor cuprinzând prestații muzicale; a obligat-o pe pârâtă să pună la dispoziția reclamantului lista cuprinzând prestațiile transmise în emisiuni sau înregistrate pentru nevoile propriilor emisiuni începând cu data de 1 ianuarie 2000; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa hotărârea judecătorească și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 15 286 000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe și pct. 1 din anexa 1 a H.G. nr. 71/2000, pârâta, în calitate de utilizator de prestații muzicale fixate pe fonograme în programele difuzate, are obligația să obțină din partea reclamantului autorizația neexclusivă de utilizare a operelor sau prestațiilor titularilor drepturilor, sub formă de licență neexclusivă, care îi acordă dreptul de a transmite orice fonogramă aflată în comerț, cu excepția celor pentru care producătorul a interzis expres aceste modalități de utilizare secundară.
Potrivit acelorași dispoziții legale, pârâta are obligația de a plăti reclamantului remunerația reprezentând drepturile artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, calculate conform tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale din anexa 1 a H.G. nr. 71/2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea prestațiilor artistice muzicale fixate pe fonograme.
Repartizarea remunerației către artiștii interpreți sau executanți se face prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, scop în care C.R.E.D.I.D.A.M. a fost desemnat de O.R.D.A., în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, prin decizia nr. 1 din 9 februarie 2000, publicată în M. Of. nr. 241 din 31 mai 2000.
în această calitate, C.R.E.D.I.D.A.M. a solicitat în mai multe rânduri pârâtei să plătească remunerația și i-a transmis acesteia proiectul de contract de licență neexclusivă, dar pârâta a refuzat semnarea contractului și plata remunerației; de asemenea, nu a pus la dispoziția reclamantului lista cu prestațiile transmise.
Pentru stabilirea cuantumului remunerației datorate curtea a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a concluzionat că suma datorată este de 17 083 103 lei.
Pentru repararea pierderilor suferite și a beneficiului nerealizat, curtea dispus ca expertul să calculeze și suma datorată ca efect al devalorizării monedei naționale, precum și dobânda legală datorată de pârâtă pe perioada pe care nu a plătit remunerația.
în drept, curtea și-a întemeiat decizia pe dispozițiile art. 998 și 1073 C. civ., art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și pct. 7 din anexa 1 a H.G. nr. 71/2000.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea deciziei recurate și respingerea acțiunii reclamantului.
Recurenta a invocat următoarele motive de recurs:
1. Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că, la data pronunțării deciziei, H.G. nr. 71 /2000 fusese abrogată prin H.G. nr. 143/2003, care a intrat în vigoare la daa de 10 martie 2003.
în art. 7 din actul normativ menționat se prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă H.G. nr. 71/2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizările prestațiilor artistice muzicale fixate pe fonograme".
în acest context, instanța de apel nu putea reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 71/2000.
2. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare administrat, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că la data de 18 aprilie 2000 a încheiat un contract de licență neexclusivă cu asociația U.C.M.R. A.D.A., care este un organism de gestiune colectivă în sensul prevăzut de art. 124 din Legea nr. 8/1996.
Cum acest contract a fost încheiat înainte ca O.R.D.A. să desemneze C.R.E.D.I.D.A.M. drept organism de gestiune colectivă pentru colectarea sumelor datorate artiștilor interpreți sau executanți, pârâta nu putea fi obligată să plătească remunerația unică în favoarea a două organisme de gestiune colectivă.
De asemenea, recurenta a încheiat la 15 februarie 2001, un contract de licență cu U.P.F.R., motiv pentru care nu se poate reține reaua sa credință.
Recurenta mai susține că, odată cu abrogarea H.G. nr. 71/2000, s-a abrogat și decizia O.R.D.A. de desemnare a organismelor de gestiune colectivă.
Intimatul C.R.E.D.I.D.A.M. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu următoarea motivare:
Hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea corectă a Legii nr. 8/1996, ale cărei norme de aplicare pentru anii 2000 și 2001 se regăsesc în H.G. nr. 71/2000.
Pentru anul 2002 și pentru perioada din anul 2003 până la intrarea în vigoare a H.G. nr. 143/2003 s-a prevăzut că sunt aplicabile dispozițiile art. 154 pct. 3 din lege conform cărora: "până la aprobarea tabelelor și metodologiilor negociate conform prevederilor art. 131 din prezenta lege (în speță H.G. nr. 143/2003) se aplică tarifele stabilite prin acte normative în vigoare (în speță H.G. nr. 71/2000).
Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat deoarece, potrivit art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, colectarea sumelor datorate de utilizatori se va face de un singur organism de gestiune colectivă, pentru un domeniu, desemnat de O.R.D.A. pe criteriul reprezentativității; or, prin decizia nr. 1/2000 și prin decizia nr. 149/2003, C.R.E.D.I.D.A.M. a fost desemnat organism colector pentru artiștii interpreți sau executanți, în timp ce U.C.M.R.-A.D.A. este un organism de gestiune colectivă desemnat de O.R.D.A. să colecteze sumele datorate de utilizatori pentru autorii de opere, iar U.P.F.R. este organismul colector desemnat pentru producătorii de fonograme.
Recursul a fost inițial înregistrat pe rolul secției comerciale a înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin încheierea nr. 1477 din 27 aprilie 2004 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la secția civilă.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Obligația plății de către pârâtă, în calitate de utilizator, către reclamant, în calitate de organism de gestiune colectivă, a remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau executanți își are izvorul în dispozițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Astfel, printre drepturile patrimoniale cuvenite artistului interpret sau executant art. 98 lit. g) din actul normativ menționat prevede dreptul la o remunerație echitabilă pentru radiodifuzarea sau comunicarea publică a interpretării sau execuției sale, atunci când interpretarea ori execuția a fost deja fixată sau radiodifuzată ori realizată pe baza unei fixări.
Art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei, prevedea că organismele de gestiune colectivă au obligația de a acorda utilizatorilor prin contract, în schimbul unei remunerații, autorizații neexclusive de utilizare a operelor sau prestațiilor titularilor drepturilor, sub formă de licență neexclusivă.
H.G. nr. 71/2000 nu a făcut decât aprobe metodologiile privind utilizările prestațiilor artistice muzicale fixate pe fonograme și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, în temeiul art. 131 alin. (1)-(4) din Legea nr. 8/1996.
Sentința civilă nr. 1767/2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, prin care a fost anulată H.G. nr. 71/2000, a fost casată prin decizia nr. 1456/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
Faptul că H.G. nr. 71/2000 a fost ulterior abrogată prin H.G. nr. 143/2003 nu produce nici o consecință cu privire la perioada de timp cât a fost în vigoare, având în vedere că în ceea ce privește legea civilă se aplică principiul neretroactivității prevăzut de art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituție, și nici nu lipsește de temei legal cererea de chemare în judecată, obligația reținută în sarcina pârâtei avându-și izvorul în lege.
Prin urmare, în mod legal curtea de apel și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și ale H.G. nr. 71/2000 pentru a stabili obligația de plată a remunerației unice datorată artiștilor interpreți sau executanți și modul de calcul al acesteia pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2002, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, nu poate fi primit.
Este adevărat că recurenta a depus la dosar în fața primei instanțe copiile a două contracte de licență, încheiate cu U.P.F.R. la data de 14 februarie 2001 și, respectiv, cu U.C.M.R.-A.D.A. la data de 18 aprilie 2000 și că instanța de apel nu le-a analizat în decizia recurată.
Pentru ca această împrejurare să conducă la admiterea recursului ar trebui ca respectivele contracte să reprezinte dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, ceea ce nu este cazul în speță.
Astfel, s-a reținut că pârâta este culpabilă de neplata remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și de neîncheierea contractului de licență neexclusivă cu organismul de gestiune colectivă desemnat în scopul colectării acestei remunerații.
Art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 285/2004 și O.U.G. nr. 123/2005, prevedea colectarea sumelor datorate de utilizatori de către un singur organism de gestiune colectivă pentru un domeniu, desemnat de O.R.D.A. pe criteriul reprezentativității.
Or, așa după cum arată intimatul în întâmpinare, C.R.E.D.I.D.A.M. a fost desemnat de O.R.D.A. prin decizia nr. 1/2000 să colecteze sumele datorate de utilizatori artiștilor interpreți sau executanți, calitate menținută și în prezent prin decizia nr. 149/2003 a aceluiași oficiu.
U.C.M.R.-A.D.A. a fost desemnat de O.R.D.A. prin decizia nr. 12/1999 ca fiind organismul de gestiune colectivă îndreptățit să colecteze remunerația cuvenită autorilor, care beneficiază de drepturi patrimoniale decurgând din exploatarea operelor, distincte de cele ale artiștilor interpreți sau executanți.
U.P.F.R. a fost desemnat de O.R.D.A. prin decizia nr. 1/2000 să colecteze sumele datorate de utilizatori producătorilor de fonograme, calitate menținută și în prezent prin decizia 149/2003.
Prin urmare, contractele încheiate de pârâtă cu U.C.M.R.-A.D.A. și U.P.F.R. au ca obiect plata remunerației pentru alte categorii de drepturi și în favoarea altor categorii de titulari, respectiv autorii de opere și producătorii de fonograme, decât contractul pe care pârâta a fost obligată de instanță să-l încheie cu C.R.E.D.I.D.A.M., organismul colector al remunerației cuvenite artiștilor interpreți sau executanți.
în atare situație, chiar dacă instanța de apel a omis să le analizeze, recursul nu poate fi admis, deoarece existența acestor contracte nu schimbă situația de fapt reținută, la care instanța de apel a aplicat corect legea.
Pentru aceste considerente, înalta Curte a menținut decizia instanței de apel și, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1629/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1602/2006. Civil → |
|---|
