ICCJ. Decizia nr. 3998/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 25 februarie 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul A.A. a formulat o contestație împotriva Dispoziției nr. 2110 din 16 decembrie 2003 a Primarului General al Municipiului București, prin care i s-a respins notificarea pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 363 din 28 aprilie 2004 a admis în parte contestația, a anulat dispoziția Primarului General al Municipiului București și l-a obligat pe acesta să acorde măsuri reparatorii în cotă de 1 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în calea G. în beneficiul reclamantului.
în motivarea acestei soluții instanța a reținut că potrivit procesului-verbal din 12 februarie 1943 întocmit de Comisia pentru înființarea Cărților Funciare în București pentru imobilul în discuție au fost înscriși coproprietari numiții A.O.A. (reclamantul), A.S.M., A.O.S. și A.O.V., fiecare cu o cotă de câte 1. S-a mai constatat că dreptul de coproprietate izvorăște din contractul încheiat de aceștia cu G.G.V. și N.S., autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 33990 din 22 octombrie 1940, transcris sub nr. 15932/1940 (filele 6 și 7 din dosar).
Ca urmare instituția notificată trebuia să rețină că s-a dovedit dreptul de proprietate de petiționar însă numai pentru cota sa, nu pentru întregul imobil.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2005 a respins ca nefondat apelul pârâtei Primăria municipiului București prin primarul general.
în motivarea acestei decizii curtea a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului, cu actele depuse la dosar și analizate și interpretate corect de instanța de fond.
Ca atare s-a constatat că reclamantul, în temeiul art. 4 din Legea nr. 10/2001 și pct. 4 teza II din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, pentru cota sa indiviză de 1 este îndreptățit să primească măsuri reparatorii chiar dacă ceilalți coproprietari nu au urmat prevederile Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat în termen legal recurs.
Criticile s-au axat ca și în motivarea apelului pe împrejurarea că procesul-verbal din 12 februarie 1943 nu face dovada proprietății și că nu s-a dovedit calitatea de moștenitor a reclamantului în termenul de 18 luni prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în forma acesteia la data publicării persoana îndreptățită are dreptul să susțină în fața unității deținătoare cererea sa, motiv pentru care ea este invitată. Măsura a fost prevăzută și în realizarea unui dialog cu petiționarii în vederea completării probelor depuse în vederea revendicării. Pârâtul nu a dovedit că a solicitat aceste completări petiționarului.
Nu se poate primi critica că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul probării dreptului de proprietate și calității de succesor, probele existente la dosar făcând această demonstrație.
Mai mult decât atât, Legea nr. 10/2001 în actuala ei reglementare a prevăzut că documentele doveditoare se pot depune până la data soluționării notificării și a instituit o prezumție de proprietate în beneficiul persoanei care deținea imobilul la data preluării abuzive (art. 23 și art. 24).
Prin soluția dată instanța nu s-a substituit în atribuțiile organelor administrative, cum s-a mai arătat de către recurent, ci, în realizarea controlului judiciar cu care a investit-o această lege specială, a constatat că s-a soluționat greșit notificarea și în raport de situația de fapt și de drept dedusă judecății a dat îndrumare de rezolvare potrivit legii.
Pentru considerentele arătate constatând că a fost corect aplicată legea și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. a fost respins ca nefondat recursul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3815/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3760/2006. Civil → |
|---|
