ICCJ. Decizia nr. 4127/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 35 din 25 februarie 2004, Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de reclamanții C.C. și C.L. împotriva pârâtei S.N.P. P. SA, sucursala Gorj, prin care solicitaseră obligarea pârâtei de a soluționa în baza Legii 10/2001, prin decizie motivată, notificarea adresată de aceștia conform art. 21 alin. (1) din lege și comunicarea acestei decizii.
Instanța de fond, pentru a da această soluție, a reținut că, prin notificarea adresată pârâtei s-a solicitat restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 566 mp, situat în comuna Tismana, sat Tismana, jud. Gorj.
S-a mai reținut că , prin adresa nr. 43094 din 28 mai 2002, existentă la dosar, s-a respins cererea de restituire în natură de către unitatea deținătoare, cu menționarea articolelor din Legea 10/2001 pe care s-a întemeiat această respingere.
Reclamanții au declarat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică , întrucât răspunsul pârâtei nu reprezintă o decizie conform art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum și față de dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 3718 din 8 noiembrie 2004 Curtea de Apel Craiova a respins apelul ca nefondat , menținând astfel soluția instanței de fond.
Instanța de apel a reținut că unitatea deținătoare și-a îndeplinit obligațiile de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură formulată de reclamantă, fapt ce rezultă fără echivoc din adresa nr. 4304/2002.
Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și au susținut că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că decizia recurată, ca, de altfel, și sentința menținută prin aceasta sunt nelegale, deoarece au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reținând în mod eronat că adresa nr. 4304 din 28 mai 2002 emisă de S.N.P. P., sucursala Gorj are valoarea juridică a unei decizii în sensul Legii 10/2001.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială a legii, "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură."
Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Din aceste două texte rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca, asupra solicitării adresate prin notificare, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.
Această situație pune în discuție împrejurarea în care lipsește răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei imputabile a acesteia, care, în speță, prin adresa nr. 4304 , emisă de S.N.P. P., sucursala Gorj, la 28 mai 2002 a comunicat celor în cauză că solicitarea de restituire a imobilului în natură sau echivalent este nefondată, întrucât actele prezentate nu sunt pertinente și concludente.
Astfel, dacă persoana notificată nu emite o decizie sau o dispoziție motivată, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece actul ce trebuie atacat lipsește, iar aceste dispoziții sunt de strictă interpretare, nefiind aplicabile prin analogie.
Cu toate că , în privința acestei situații există o lacună în Legea nr. 10/2001, nefiind reglementată expres, totuși cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești pentru ca persoana deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată, deoarece o astfel de obligație decurge din lege și face parte din procedura administrativă prealabilă, instituită în mod imperativ.
Având în vedere argumentele expuse, soluția de respingere a cererii reclamanților este nelegală, cu atât mai mult cu cât, stabilindu-se că unitatea deținătoare a dat un răspuns negativ notificării, instanțele aveau îndatorirea să verifice și să se pronunțe cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând atât refuzul de restituire în natură, cât și lipsa ofertei de restituire prin echivalent, potrivit art. 24 alin. (1) din lege.
Față de cele ce preced, recursul a fost admis, ambele hotărâri pronunțate au fost casate, iar pe fondul cauzei, a fost admisă acțiunea reclamanților și pârâta a fost obligată să emită decizie sau dispoziție motivată, prin care să se pronunțe asupra notificării, în termen de 60 de zile de la data prezentei hotărâri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4522/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4391/2006. Civil → |
|---|
