ICCJ. Decizia nr. 3449/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 7 octombrie 2003, numitul M.R.S. a contestat decizia nr. 249 din 26 august 2003 emisă de RA A.P.P.S. și a solicitat anularea acesteia.
în motivarea acțiunii a arătat că a formulat, în condițiile Legii nr. 10/2001, notificarea vizând restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, compus din construcție și 308 mp teren însă în mod nejustificat solicitările sale au fost respinse.
Prin sentința civilă nr. 933 din 14 noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația ca nefondată, reținând în esență că:
- nu au fost respectate de către contestator prevederile art. 1169 C. civ. și ale art. 22 din Legea nr. 10/2001, acesta neproducând dovezi cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului și la calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire.
împotriva acestei sentințe contestatorul a declarat apel iar la termenul de judecată de la 21 iunie 2004, în fața Curții de Apel București, poziția sa procesuală a fost preluată de numita M.R., care a dobândit drepturile litigioase asupra imobilului.
Prin decizia nr. 1956 din 11 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul și a schimbat în totalitate sentința în sensul admiterii contestației și anulării deciziei administrative atacate.
Instanța de apel a reținut și motivat în esență că:
- tribunalul a încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., decăzându-l în mod nejustificat pe contestator din dreptul de a propune probe și nestăruind pentru lămuriea raporturilor juridice dintre părți:
- titulara dreptului de proprietate, de la care s-a preluat imobilul, numita M.G.M., este aceeași persoană cu autoarea contestatorului, M.E., înscrisurile depuse la dosar, inclusiv certificatele de stare civilă, făcând dovadă deplină în acest sens;
- dreptul antecesorilor contestatorului asupra imobilului, ca și preluarea abuzivă, sunt stabilite, astfel încât soluția instanței de fond este în mod vădit greșită.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta RA A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate și arătând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea bunului, întrucât nu s-a stabilit cu certitudine că antecesorii contestatorului au fost ultimii proprietari de la care a preluat statul român. S-a mai arătat că instanța de apel a greșit și în privința interpretării prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu referire la regimul probator al contestației.
Intimata M.R. a formulat întâmpinare, învederând că recursul a rămas fără obiect și fără interes deoarece prin decizia nr. 398 din 8 noiembrie 2004 RA A.P.P.S. a restituit contestatorului cota de 1 din imobilul în litigiu iar prin actul de partaj voluntar din 22 martie 2005, M.R.S. a devenit proprietar exclusiv, plătind sulta cuvenită către RA A.P.P.S. Ulterior M.R.S. a înstrăinat imobilul numitei M.R.
S-au depus la dosarul cauzei înscrisurile la care s-a făcut referire.
Recursul nu este fondat.
Instanța de apel a făcut o analiză pertinentă și coroborată a probatoriilor administrate, stabilind în mod cert împrejurările esențiale ale cauzei referitoare la dreptul de proprietate al antecesorilor contestatorului și la calitatea sa de persoană îndreptățită. Nu s-a constatat nici o încălcare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, decizia fiind, și în acest punct de vedere, în afara oricărei critici.
De altfel, temeinicia pretențiilor contestatorului este confirmată și de împrejurările ulterioare pronunțării deciziei Curții de Apel de Apel, pârâta recunoscându-i drepturile și convenind cu acesta să-i transmită în integralitate proprietatea.
Așa fiind, cum decizia atacată este legală și temeinică, recursul a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4402/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4494/2006. Civil → |
|---|
