ICCJ. Decizia nr. 4130/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă introdusă la 22 septembrie 2004, M.S.R. a solicitat să fie repusă în termenul de notificare prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins cererea prin sentința civilă nr. 309 din 6 decembrie 2004, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 274 din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel, secția civilă.
Amândouă instanțele au statuat că termenul prevăzut art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de decădere, nerespectarea lui având consecința pierderii dreptului de a cere prin justiție măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Reclamanta a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor de mai sus și admiterea cererii de repunere în termen, susținând în esență că instanțele au încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificat succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, notificarea trebuie formulată în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii /14 februarie 2001.
Sancțiunea nerespectării termenului de un an pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent [art. 21 alin. (5)].
în concret, decăderea ca sancțiune de drept material poate consta, după caz, fie în stingerea dreptului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate cu titlu valabil, fie în pierderea însăși a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate fără titlu valabil.
Dat fiind caracterul de decădere a termenului prescris de lege, acesta curge ireversibil, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen cum se întâmplă în cazul termenului de prescripție extinctivă.
în consecință, indiferent de împrejurările invocate de reclamantă, care au condus la pierderea termenului de notificare, cererea sa de repunere în termen nu poate fi primită, astfel că, respingând asemenea cerere, prima instanță și instanța de apel au procedat pe deplin legal.
Ca urmare, recursul de față a fost respins ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4119/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4139/2006. Civil → |
|---|
