ICCJ. Decizia nr. 4090/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 373 din 18 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost respinsă contestația formulată de S.N. în contradictoriu cu intimații SC R. SRL Brașov, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M.M.
A fost admisă cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei SC R. SRL Brașov, formulată de intervenienții P.Ș., P.L. și P.I.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că la data de 14 septembrie 1940 între M.G.C. în calitate de vânzătoare și E.S. în calitate de cumpărătoare a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov nr.top. 2068/5/2/3 și sub nr.top. 2068/6/2/3.
La 26 septembrie 1940, în evidențele de publicitate imobiliară a fost prenotat dreptul de proprietate asupra imobilului, în favoarea numitei E.S. în poziția B + 13 (filele 22 - 28).
La data de 17 octombrie 1939, între M.G.C. și intimata din prezenta cauză M.C.M., a intervenit un act juridic sub semnătură privată intitulat "Chitanță" prin care M.G.C. s-a obligat să îi dea intimatei act apt de intabulare pentru imobilul în litigiu.
întrucât promitentul vânzător nu și-a respectat obligația asumată, intimata a acționat-o în judecată.
Prin decizia civilă nr. 196 din 30 septembrie 1942 a Curții de Apel București, a fost admisă acțiunea fiind obligată M.G.C. să încheie cu reclamanta M.M., act de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Brașov, , la prețul de 1 milion de lei, din care vânzătoarea a primit 16.000 lei, restul de preț urmând a fi achitat astfel: 900.000 lei, la data facerii actului și 100.000 lei în termen de 1 an de la facerea actului de vânzare-cumpărare, și să intabuleze acest act în cartea funciară, în caz contrar, decizia urmând a ține locul actului de vânzare-cumpărare.
Prin aceeași hotărâre, instanța a ordonat cărții funciare de pe lângă Judecătoria Urbană Brașov să intabuleze actul de vânzare-cumpărare, ce se va face de către M.G.C. către M.C.M. sau în caz contrar, această hotărâre, va fi trecută în C.F. Brașov sub nr.top. 2068/5/2/3 și 2068/6/2/3 (filele 32 - 40).
în temeiul deciziei civile menționată, în evidențele de publicitate imobiliară la poziția B 19 a fost intabulat dreptul de proprietate al intimatei M.M. și a fost radiat dreptul de proprietate prenotat în favoarea E.S.
La data de 8 iunie 1945, intimata M.C.S., fostă căsătorită M., a acționat-o în judecată pe E.S., solicitând instanței să o oblige pe aceasta să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în C.F. Brașov, sub nr.top. 2068/5/2/3 și sub nr.top. 2068/6/2/3.
în cadrul acestui litigiu, E.S. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că imobilul în litigiu i-a fost transmis în mod valabil, prin act prenotat în cartea funciară.
Prin sentința civilă nr. 123/1946 a Tribunalului Brașov, secția I-a, a fost obligată E.S. să lase intimatei M.(S.)M. în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu, fiind respinsă cererea reconvențională.
Apelul declarat de E.S. împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 128/1946 a Curții de Apel Brașov (filele 64-66).
împotriva acestei decizii a declarat recurs E.S., invocând mai multe motive de casare.
Judecând în complet de divergență, Curtea Supremă, prin decizia nr. 405/1949 a apreciat ca fiind întemeiat motivul de recurs privind transmiterea dreptului de proprietate convenit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat, la data de 14 septembrie 1940, între M.G.C. și E.S., pentru care nu era necesară aprobarea Ministerului Agriculturii, potrivit Legii colonizărilor din 25 aprilie 1940.
S-a mai statuat că, preferința dintre împricinați urmează a se stabili în cadrul acțiunii și cererii reconvenționale în temeiul dreptului de proprietate însăși care decide și în privința posesiei (filele 44-47).
Primind cauza pentru continuarea judecății, Curtea Supremă, prin decizia civilă nr. 1210/1951 a constatat stins litigiul, motivat de faptul că, imobilul în litigiu a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 (filele 48-49).
Măsura naționalizării a operat față de proprietarul tabular al imobilului intimata M.M. (filele 20 și 22-26).
A mai reținut prima instanță că E.S. nu a avut înscris în evidențele de publicitate imobiliară dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în favoarea ei fiind doar prenotat dreptul de proprietate.
Că, potrivit art. 48 din Decretul-lege nr. 115/1938, prin prenotare sau înscriere provizorie dreptul real nu se dobândește, în mod definitiv și imediat, ci numai în mod provizoriu, că trebuie să fie ulterior justificată în modurile prevăzute de lege.
Potrivit art. 53 alin. (1) din aceeași lege, justificarea înscrierii se va putea face atât timp cât nu s-a notat în cartea funciară cererii de radiere a acestor înscrieri.
Or, prenotarea dreptului de proprietate al E.S. asupra imobilului în litigiu a fost radiată din evidențele de publicitate imobiliară, la data de 21 februarie 1945, dispozițiile deciziei civile nr. 405/1949, nefiind niciodată înscrise în cartea funciară.
Că, și în situația în care s-ar admite că dispozițiile deciziei civile nr. 405/1949 nu trebuiau înscrise în evidențele de publicitate imobiliară, E.S. nu poate avea calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, întrucât ne-am afla în prezența unui conflict între înscrierea provizorie a dreptului de proprietate asupra imobilului făcută în favoarea acesteia, înscriere calificată de instanța supremă ca nelegală și intabularea dreptului de proprietate în favoarea intimatei M.M.
Or, într-un astfel de conflict nu se poate da întâietate unei înscrieri provizorii, deoarece aceasta nu conferă certitudine în privința dreptului real la care se referă față de intabularea dreptului care operează în favoarea pârâtei M.M., care face aplicabilă prezumția de proprietate instituită prin prevederile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.
în ceea ce privește calitatea de proprietar al imobilului în litigiu la data naționalizării aceasta a aparținut intimatei M.M. și nu autoarei contestatorului E.S., așa cum s-a stabilit și prin decizia civilă nr. 1731 din 17 octombrie 2001 a Tribunalului Brașov.
A mai reținut prima instanță, că trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu de naționalizare, și nu cu titlu de rechiziție, măsură care nu a avut nici un efect asupra dreptului de proprietate, că proprietar tabular al acestuia a fost M.M.
Nici plata integrală a prețului vânzării nu poate constitui o condiție pentru a opera transmiterea dreptului de proprietate, ea având relevanță doar în faza executării contractului, neîndeplinirea acestei obligații de către cumpărător putând atrage rezoluțiunea convenției de vânzare-cumpărare, acțiune ce poate fi promovată de partea contractantă care și-a îndeplinit obligația de predare a bunului, respectiv de către vânzător.
Or, în cauza dedusă judecății nu s-a dovedit că vânzarea imobilului de către intimata M.M. a fost rezolvită pentru neplata prețului vânzării.
A apreciat prima instanță că, S.N. nu are calitate de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece E.S., al cărui succesor este, potrivit certificatelor de moștenitor nr. 2/2003 emis de Biroul Notarului Public P.A.M. și nr.140 din 12 iunie 1996, emis de Biroul Notarului Public C.E., nu a avut calitatea de proprietar al imobilului înscris în C.F. Brașov, sub nr.top. 2068/5/2/3 și sub nr.top. 2068/6/2/3, la data trecerii acestuia în proprietatea statului.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul S.N. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov.
în susținerea apelului contestatorul a învederat că soluția instanței de fond este greșită deoarece titlul antecesoarei sale E.S. este preferat celui al M.M., ambele titluri purtând asupra aceluiași imobil, întrucât cea dintâi a avut și posesia imobilului.
Nerezolvând corecta această problemă, instanța de fond nu a rezolvat corect nici problema restituirii imobilului de la deținătorul actual.
De asemenea, instanța a absolutizat caracterul constitutiv de drept al înscrierii în C.F., neglijând efectul declarativ al deciziei Curții Supreme de Justiție, prin care prenotarea dreptului antecesoarei sale s-a consolidat ca efect retroactiv, a mai arătat contestatorul.
în motivarea apelului său Ministerul Finanțelor a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale ca reprezentant al Statului Român.
Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 137/Ap din 10 februarie 2005 a admis apelurile formulate de contestatorul S.N. și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Brașov, împotriva sentinței civile nr. 373 din 28 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov.
A schimbat în tot sentința în sensul că:
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor prin D.G.F.P. Brașov.
A admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 286 din 19 februarie 2004 emisă de SC R. SRL Brașov, și ca urmare:
A constatat calitatea de proprietar, la data naționalizării, a E.S. asupra imobilului situat în Brașov înscris în C.F. Brașov cu nr.top. 2068/5/2/3, 2068/6/2/3 și faptul că imobilul a trecut fără titlu în proprietatea Statului Român.
A respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice și cererea de intervenție accesorie în interesul SC R. SRL Brașov formulată de intervenienții P.Ș., P.L. și P.I.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că S.E. a dobândit prin vânzare-cumpărare dreptul de proprietate asupra imobilului (act încheiat la 14 septembrie 1940), drept prenotat în C.F. la 26 septembrie 1940.
Prenotarea acestui drept a fost greșită, instanța de C.F. având obligația să intabuleze dreptul de proprietate ce fusese legal constituit astfel cum a statuat Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 405/1949 (filele 44-47 dosar fond).
Aceasta înseamnă că la 26 septembrie 1940 dreptul de proprietate inițial prenotat în favoarea E.S. a fost validat și s-a consolidat ca atare de la data înscrierii prenotării.
Dreptul de proprietate al M.M. asupra aceluiași imobil (stabilit prin decizia civilă nr. 196/20 septembrie 1942 a Curții de Apel București) a fost intabulat la 4 ianuarie 1943, adică ulterior celui al E.S.
Prin urmare cele două proprietare dețineau fiecare câte un titlu valabil de proprietate asupra aceluiași imobil, instanța trebuind să stabilească și "preferința dintre împricinați" (decizia civilă nr. 405/1949 a Curții Supreme, fila 46 dosar fond).
Or, din comparația celor două titluri rezultă că titlul E.S. este preferabil, el fiind cel dintâi înscris în C.F.
Apoi, E.S. a beneficiat și de poziția unui beatus possidentis, intrând în posesia imobilului de la cumpărare și păstrând această posesie până la ordinul de rechiziție emis pe numele S.E., la 29 august 1944 (fila 42 dosar fond).
Nu mai puțin, titlul de proprietate al M.M., controversat pentru neîndeplinirea celor impuse prin decizia nr. 196/1942 privind plata diferenței de preț, a fost confirmat de însăși M.M. prin declarația autentică din 8 februarie 2002 (fila 115 dosar fond).
A reținut instanța de apel, că proprietar al imobilului în cauză la data naționalizării a fost S.E., iar naționalizarea operată pe numele M.M. nu este valabilă, fiind realizată de la altcineva decât adevăratul proprietar.
în ceea ce privește apelul Ministerului Finanțelor, acesta a fost admis față de dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 54 din H.G. nr. 1574/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor.
Pentru considerentele expuse cererea de intervenție accesorie formulată în interesul SC R. SRL Brașov a fost respinsă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC R. SRL Brașov și intervenienții P.Ș., P.L. și P.I., invocând motivele de casare prevăzută de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în esență, criticile aduse prin motivele de recurs privesc:
- autoarea reclamantului, S.E., nu era titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, la momentul preluării acestuia de către stat;
- instanța de apel a făcut confuzia între intabulare și prenotare și a omis în analiza sa efectele principiului publicității integrale și a forței probante a înscrierii în cartea funciară;
- instanța de apel, în mod greșit a procedat la compararea titlurilor.
în raport cu cele expuse, esențiale pentru soluționarea cauzei sunt stabilirea calității de persoană îndreptățită în înțelesul art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și de proprietar tabular a imobilului în litigiu la data naționalizării.
Unul din principiile fundamentale ale regimului juridic al cărții funciare, cel al efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară, reglementat prin art. 17-18 din Legea nr. 115/1938, dispune că, drepturile reale asupra imobilelor pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară.
Așadar, numai prin înscrierea în cartea funciară se nasc, modifică sau sting drepturi reale și devin opozabile față de terți, fiind făcută publică situația lor.
în speță, în baza deciziei civile nr. 196 din 30 septembrie 1942 a Curții de Apel București, se intabulează dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea intimatei, iar la 21 februarie 1945 se radiază dreptul de proprietate prenotat în favoarea antecesoarei reclamanților E.S..
Or, actul juridic pretins a fi încheiat între fostul proprietar al imobilului M.G.C. și E.S., nu a fost niciodată intabulat în cartea funciară.
Dreptul înscris în cartea funciară se prezumă că există în favoarea celui înscris sau dovada dreptului de proprietate se poate face exclusiv cu intabularea în cartea funciară.
Interpretarea dată de către instanța de apel că dreptul de proprietate inițial prenotat în favoarea E.S., a fost validat și s-a consolidat ca atare de la data înscrierii, este greșită.
Prenotarea sau înscrierea provizorie, este înscrierea prin care se strămută, constituie, modifică ori stinge un drept real, sub rațiunea justificării sale, în timp ce intabularea este acea înscriere cu titlu definitiv.
Pe de altă parte, potrivit art. 221alin. (1) din Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 "în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".
Or, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu de naționalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar din anexa la acest decret precum și din evidențele de publicitate imobiliară rezultă că măsura naționalizării a operat față de proprietarul tabular al imobilului, intimata din prezenta cauză M.M.
Ca atare, prin nici o probă, reclamanții-intimați nu au reușit să răstoarne prezumția cu privire la întinderea dreptului de proprietate și la proprietarul tabular al imobilului supus naționalizării.
Statuând contrariul, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, supusă cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în consecință, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., a fost admis recursul declarat de pârâta SC R. SRL Brașov și de intervenienții P.I., P.L. și P.Ș. împotriva deciziei civile nr. 137/Ap din 11 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.
A fost casată decizia atacată și a fost păstrată sentința civilă nr. 373/S din 28 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Brașov.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4139/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3915/2006. Civil → |
|---|
