ICCJ. Decizia nr. 4562/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 297 din 28 martie 2003, Tribunalul Prahova a respins excepțiile privind prescrierea dreptului la acțiune pentru obținerea măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta SC M. SA Galați, a netimbrării cererii, a prescripției dreptului la acțiune și a lipsei de interes a reclamanților în cererea de constatare a nulității absolute a actului de înstrăinare a imobilului și pe fond a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare imobiliară și constatare nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare, formulată de reclamanții S.S., G.M., S.J. și C.C. în contradictoriu cu pârâții SC M. SA Galați, sucursala Ploiești, A.P.A.P.S. București, SC W. SA București, SIF Muntenia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că sunt neîntemeiate excepțiile invocate de pârâta SC M. SA Galați, iar pe fondul cauzei, imobilul revendicat de reclamanți a fost preluat de stat cu respingerea dispozițiilor prevăzute de lege, în baza unui titlu legal constituit.
în privința contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.P.A.P.S. și SC M. SA Galați având ca obiect înstrăinarea imobilului, a reținut că actul fiind încheiat cu bună credință, nu se poate constata nulitatea absolută a acestuia.
împotriva sentinței civile nr. 297 din 28 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, au declarat apel reclamanții susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât în cauză au fost aplicate dispoziții străine de pricina ce se judecă, anume prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, raportate la Legea nr. 119/1948 cu privire la capătul de cerere în revendicare, care, pe cale de interpretare conduc la nerealizarea condițiilor prevăzute de art. 480 C. civ.
Printr-un alt motiv de apel, reclamanții au invocat nelegalitatea hotărârii decurgând din lipsa de rol activ a primei instanțe, care a încălcat prevederile art. 129 alin. (5) teza I-a C. proc. civ., în cauză, imobilul fiind preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
Au mai învederat reclamanții, că sentința este nelegală întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 480 C. civ., iar instanța a omis să verifice legalitatea titlului de preluare al statului, în raport de Decretul nr. 92/1950.
De asemenea, reclamanții au mai susținut că, hotărârea primei instanțe nu este motivată în privința celui de al doilea capăt de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și că a încălcat dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv de art. 948 pct. 4 C. proc. civ.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 210 din 8 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții S.S., G.M., S.J. și C.C.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut că, potrivit art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, rezultând că legea nouă este de imediată aplicare și se extinde exclusiv asupra situațiilor juridice pentinde și efectelor viitoare ale raportărilor juridice trecute.
Cu privire la imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aflate sub incidența Legii nr. 10/2001, ca lege nouă, de imediată aplicare, acestea formează obiectul situației juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare.
Anterior apariției Legii nr. 10/2001, restituirea acestor imobile către foștii proprietari se putea face ca urmare a formulării unei acțiuni de drept comun de către foștii proprietari, în revendicare întemeiate pe dispozițiile art. 480-481 C. civ., ori responsabilității civile, dedus din art. 998 C. civ., ambele aparținând legii vechi.
Legea nr. 10/2001, ca lege nouă, supremă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin normele procedurale speciale îl subordonează contractului judecătoresc.
întrucât reglementările cuprinse în Legea nr. 10/2001, interesează substanțial și procedural, ordinea publică, rezultă că sunt de imediată aplicare.
De altfel, chiar art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietarii sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legii speciale de reparație.
Rezultă că ulterior datei de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, ca lege nouă, acțiunea în revendicare a imobilelor la care se referă, nu mai este posibilă o acțiune fondată pe dispozițiile noii legi este condiționată de parcurgerea procedurii administrative, obligatorie, prealabilă sesizării instanțelor judecătorești, prin legea nouă, accesul la justiție, printr-un proces echitabil nefiind deci limitat.
în cauza dedusă judecății, acțiunea reclamanților a fost introdusă la 15 august 2002, sub importul legii noi și deci nu mai poate fi caracterizată și primită ca o acțiune în revendicare supusă dreptului comun, deci legii vechi, acțiunea fiind inadmisibilă.
împotriva acestei decizii reclamanții S.S., G.M., S.J. și C.C., au declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzută de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, amplu argumentate, reclamanții au arătat, în esență, că "instanța de apel a nesocotit în mod grav principiul contradictorialității dezbaterilor reglementat imperativ de art. 129 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuție părților problema inadmisibilității cererii introductive de instanță, invocată din oficiu; nerespectarea principiului nou reformațio in pejus, reglementat de dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ. și a încălcat dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind accesul liber și necondiționat la justiție.
Față de motivele de recurs formulată și considerentele evocate, recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța a cărei hotărâri va casată.
Recursul este întemeiat.
Din lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că, instanța de apel și-a fundamentat soluția de respingere a apelului, invocând drept motiv, exclusiv, inadmisibilitatea acțiunii de revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Verificând practicaua hotărârii cât și încheierile de ședință premergătoare, rezultă că instanța de apel nu a pus în discuția părților inadmisibilitatea acțiunii.
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel era obligată să se pronunțe înainte de a intra în fondul dezbaterilor, asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Or, instanța de apel, în baza art. 295 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., avea posibilitatea să invoce din oficiu, inadmisibilitatea acțiunii, ca motiv de ordine publică și să pună în discuția părților problema inadmisibilității acțiunii în revendicare.
Neprocedând în acest mod, instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității în procesul civil în baza căruia are obligația să dea cuvântul părților din proces și să pună în discuție orice împrejurare de fapt sau de drept care duce la dezlegarea cauzei.
Pe de altă parte, atâta vreme cât nu a invocat din oficiu, ca motiv de ordine, excepția inadmisibilității acțiunii, în condițiile art. 295 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanța de apel, avea obligația de a soluționa toate motivele de apel invocate de către apelanți.
Soluționând calea de atac a apelului în afara limitelor în care cauza i-a fost devoluată, echivalează cu o nesoluționare a cauzei pe fond, fiind de natură a le cauza recurenților o vătămare de ordin procesual, constând în lipsirea de un grad de jurisdicție, ci nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ. s-a impus admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4563/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4561/2006. Civil → |
|---|
