ICCJ. Decizia nr. 5085/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 10884/2002 contestatorul A.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploiești, anularea dispoziției nr. 4142/2002 emisă de intimată și restituirea în natură a terenului în suprafață de 738 mp, precum și plata unor despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate.
în motivarea contestației s-a arătat că refuzul restituirii terenului în natură contravine dispozițiilor Legii nr. 10/2001 întrucât preluarea bunului în proprietatea statului a fost abuzivă și s-a făcut fără titlu valabil, așa încât apartenența la domeniul public nu este legală.
Prin sentința civilă nr. 160 din 12 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, s-a admis în parte contestația și s-a anulat în parte dispoziția emisă de primărie în sensul obligării acesteia la plata către moștenitorii persoanei îndreptățite A.A. decedat în cursul procesului, a sumei de 1.395.298.000 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul în litigiu nu ar putea fi restituit în natură întrucât, deși a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil și fără plata unei despăgubiri, în prezent este ocupat de utilități publice și anume de o parcare cu plată pentru autovehicule, un WC ecologic, o gheretă metalică și o pompă de apă care deservesc parcarea.
împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarele și intimata.
Prin decizia civilă nr. 160 din 21 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoare. A fost admis apelul Primăriei municipiului Ploiești și s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a înlăturat obligația privind obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor în sumă de 1.395.298.000 lei, contravaloarea construcțiilor demolate.
în motivarea acestei decizii s-a reținut că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât face parte din domeniul public local, în baza Hotărârii nr. 101 din 31 iulie 1998 emisă de Consiliul local al municipiului Ploiești.
Cât privește obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor bănești pentru construcțiile demolate, s-a considerat că prima instanță și-a depășit competența materială, întrucât stabilirea și acordarea efectivă a despăgubirilor bănești solicitate de persoana îndreptățită nu se poate dispune decât pe cale administrativă, în cadrul legal reglementat de art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003.
împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat recurs contestatoarele care au invocat lipsa de temei legal a hotărârii atacate, susținând că ambele instanțe, au aplicat greșit legea când au justificat nerespectarea principiului restituirii în natură prin apartenența imobilului la domeniul public local, întrucât terenul nu face parte din domeniul public pentru că a fost preluat de stat fără titlu valabil, prin aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950, pe numele unui neproprietar. S-a mai susținut că instanțele ar fi reținut contrar dovezilor cauzei că întregul teren ar fi ocupat de utilități publice, aplicând greșit dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 6985 din 9 decembrie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe.
în considerentele acestei decizii s-a reținut că apartenența terenului la domeniul public al municipiului Ploiești nu a fost dovedită în cauză, întrucât la dosar nu se regăsesc dovezile utile care ar permite reținerea unei asemenea concluzii, ceea ce impune rejudecarea cauzei. în aplicarea corectă a legii, s-a prevăzut ca instanța de rejudecare să aibă în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, caracterul măsurii de preluare de către stat a unor imobile cu aplicarea greșită a Decretului nr. 92/1950 precum și examinarea criticii formulată în subsidiar de recurenți.
Prin decizia civilă nr. 1015 din 11 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, în rejudecare, s-a admis apelul declarat de contestatoare, s-a schimbat în parte sentința instanței de fond în sensul că a fost obligată intimata să restituie în natură contestatoarelor terenul în suprafață de 738 mp situat în Ploiești. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței. Apelul declarat de intimată a fost respins ca nefondat.
în motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că în raport de probele administrate în cauză și în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia titlul de proprietate al statului asupra imobilului în litigiu nu este valabil, neexistând identitate între persoana menționată în lista anexă la Decretul nr. 92/1950 și adevăratul proprietar al imobilului la data naționalizării, situație în care, în speță nu își găsesc incidența dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998.
Reținând că preluarea a fost făcută fără titlu valabil și că terenul nu este ocupat de construcții, s-a apreciat că se impune restituirea bunului în natură, făcându-se trimitere și la modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.
Referitor la apelul declarat de intimată s-a reținut că susținerile acesteia sunt nefondate, întrucât nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză și nici nu a solicitat ca expertul să aibă în vedere la întocmirea lucrării alte criterii de evaluare, care au fost menționate pentru prima dată în apel.
Primăria municipiului Ploiești a declarat recurs împotriva acestei ultime decizii, pe care o consideră ca fiind lipsită de temei legal și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod nelegal s-a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu, întrucât acesta face parte din domeniul public al municipiului Ploiești, astfel cum a fost atestat prin H.G. nr. 1359/2001, anexa G, poziția 1, publicată în M. Of. nr. 128 bis din 18 februarie 2002, iar regimul juridic al acestui bun este reglementat prin art. 136 din Constituție și Legea nr. 213/1998.
Recursul este nefondat.
Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în speță, însă, cerințele ipotezelor indicate de text nu sunt îndeplinite, întrucât hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, considerentele deciziei criticate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar legea aplicabilă, Legea nr. 10/2001, nu a fost încălcată în litera și spiritul ei.
Respectând toate dispozițiile legale aplicabile și indicate în decizia recurată, instanța de apel a reținut în mod corect că terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil și ca atare în cauză devin incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, indiferent în posesia cui se află în prezent.
H.G. nr. 1359/2001 de care se prevalează recurenta, nu poate înfrânge concluzia de mai sus; aceasta a fost emisă la data de 27 decembrie 2001 și publicată în Monitorul Oficial la data de 18 februarie 2002, deci ulterior datei la care autorul contestatoarelor a formulat notificarea pentru restituirea în natură a terenului, respectiv 25 mai 2001.
în sensul celor menționate, prin modificările aduse art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 este evidentă intenția legiuitorului în sensul restituirii în natură a imobilelor ce au făcut obiectul preluării de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precizându-se că și în situația imobilelor intrate cu titlu valabil în proprietatea statului și care sunt necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, se restituie imobilele respective, cu obligația menținerii afectațiunii, în condițiile expres arătate.
Față de toate considerentele expuse a fost respins ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5143/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5142/2006. Civil → |
|---|
