ICCJ. Decizia nr. 5142/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2003 reclamanta M.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Suceava anularea dispoziției nr. 977 din 23 octombrie 2003 emisă de pârâtă, restituirea în natură a terenului aferent construcțiilor de 50 de ari, precum și a suprafeței de aproximativ 2 ha teren fânaț situat la locul numit "Hrobi" de pe teritoriul comunei Moldova Sulița și obligarea pârâtei la plata sumei de 200 milioane lei pentru imobilele casă și grajd ce i-au fost demolate abuziv de H.L.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că tatăl său, M.A., a dobândit prin actul de veșnică vânzare încheiat la data de 8 iunie 1940 cu numita I.A., suprafața de 8 fălci de teren în cătunul Hrobi pe care a construit o casă și anexe gospodărești. După apariția Decretului nr. 115/1959 terenul și construcțiile amplasate pe acesta au intrat în perimetrul fostei CAS Lucina care le-a demolat, în schimbul acestora primind o casă și suprafața de 1,43 ha teren pe care le-a folosit până după apariția Legii nr. 18/1991 când au fost revendicate și redobândite de foștii proprietari.
Prin urmare, față de împrejurarea invocată, este îndreptățită să i se restituie diferența de teren pe care a fost nevoită să o predea statului în temeiul Decretului nr. 115/1959.
Prin sentința nr. 190 din 12 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Suceava a fost respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată, sens în care s-a reținut că, în ceea ce privește terenurile în litigiu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, astfel încât, cu referire la aceste terenuri nu sunt aplicabile dispozițiile actului normativ indicat ca temei al cererii.
în ceea ce privește construcțiile s-a constatat, față de înscrisurile depuse în probațiune că pretențiile reclamantei sunt nejustificate, întrucât nu s-a dovedit edificarea acestora de către autorul reclamantei, preluarea lor abuzivă și, ulterior, de valoarea acestora.
Dimpotrivă, din declarația reclamantei luată de instanță a rezultat că pentru locuința proprietatea tatălui său, aceasta a primit în anul 1960, în schimb, o altă gospodărie în vatra satului Benia pe care a folosit-o până în anii 1990.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2166 din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Suceava, instanța care a reținut că bunurile indicate ca fiind preluate în temeiul Decretului nr. 115/1959, nu au făcut obiectul actului normativ de reparațiune. Pentru recuperarea proprietăților preluate de stat, constând în terenuri, reclamanta se putea adresa cu cerere, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, modificată și republicată. Comasarea invocată de reclamantă se referă la dispozițiile art. 6/1 din Legea nr. 1/2000 pentru nerestituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.
Ori, prin sentința civilă nr. 129/1993 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de teren primită în compensare pentru suprafața de teren comasată pentru H.L.
în ceea ce privește construcțiile, din înscrisurile dosarului, rezultă că reclamantei i s-a dat în schimb o altă locuință în comuna Moldova Sulița, sat Benia, de care nu rezultă că ar fi fost deposedată, astfel încât reclamanta nu este îndreptățită să primească măsurile reparatorii solicitate în baza Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susținut că instanțele nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, făcând astfel o greșită aplicare a legii.
A arătat că bunurile proprietatea antecesorului său, M.A., teren și construcții, au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 115/1959, intrând în perimetrul fostei Gospodăriei Agricole de Stat Lucina. Casa și anexele gospodărești au fost demolate abuziv de cei care au preluat bunurile proprietate sa, terenuri evaluate la suma de 200.000.000 lei.
în schimbul acestor terenuri a primit o altă casă și suprafața de 1,43 ha pe care le-a folosit până după apariția Legii nr. 18/1991, când au fost revendicate și redobândite de foștii proprietari.
A invocat astfel dispozițiile deciziei civile nr. 466 din 10 martie 1994 a Tribunalului Suceava prin care a fost admis apelul proprietarilor și modificată sentința civilă menționată în considerentele deciziei atacate, în sensul respingerii capătului cererii sale privind restituirea terenului și construcției aflate pe acesta, bunuri primite în schimb.
Prin evacuare nu a primit o justă și echitabilă despăgubire pentru bunurile preluate de stat, astfel cum greșit s-a reținut în considerentele hotărârilor atacate, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului.
Recursul este fondat.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 25/2002/M din 4 februarie 2002 la Biroul Executorului Judecătoresc I.S., reclamanta M.R. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru construcțiile, casă și grajd, ca și suprafețele de 0,50 ha teren aferent acestei construcții și 1,70 ha teren fânaț, bunuri situate în comuna Moldova Sulița și preluate de stat în baza Decretului nr. 115/1959.
Cu adresa nr. 977 din 27 ianuarie 2003 pârâta Direcția Națională a Pădurilor a comunicat reclamantei că pretențiile sale nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât construcțiile pentru care s-au solicitat despăgubiri au fost demolate de persoane fizice, iar pentru suprafețele de teren menționate în notificare i-a fost consfințit dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 129/1993 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, astfel încât nu poate beneficia de o dublă reparațiune pentru bunurile ce au făcut obiectul actului de preluare.
însușindu-și argumentele sus reținute de persoana juridică notificată, instanțele judecătorești s-au rezumat să constate că pretențiile reclamantei nu fac obiectul actului de reparațiune invocat ca temei al acestora, fără ca, în acord cu prevederile art. 129 C. proc. civ., să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
în acest sens, se reține, din ansamblul materialului probatoriu administrat până la prezenta judecată în recurs că este dovedită împrejurarea că antecesorul reclamantei, M.A. a fost proprietarul unei suprafețe de 8 fălci teren = 11,456 ha teren situat în cătunul Hrobi, dobândit prin actul de veșnică vânzare încheiat la data de 8 iunie 1940,. Din această bucată de teren, suprafața de 2,87 ha situat în punctul numit Hrobi a fost restituită reclamantei, astfel cum rezultă din adeverința nr. 357 din 23 februarie 2001 a Primăriei comunei Moldova Sulița.
Restul suprafețelor de teren proprietatea antecesorului său, mai puțin suprafața de 14.283 mp situat în același punct, au fost redobândite de reclamantă prin demersurile anterioare, formulate în baza Legii nr. 18/1991, aspect necontestat de aceasta.
Cât privește terenul menționat și care, prin comasare a fost preluat de Gospodăria Agricolă de Stat Lucina (Ferma Lucina) preluat în baza Decretului nr. 115/1959 dovedit că reclamantei i s-a dat în schimb un teren echivalent situat în punctul "Cocoșel", teren care însă a fost revendicat și redobândit de moștenitorii proprietarului imobilului, P.D.
Cu referire la acest aspect se constată că ambele instanțe, în considerentele hotărârilor pronunțate au invocat și reținut o greșită situație de fapt, întrucât dispozițiile sentinței civile nr. 129 din 15 ianuarie 1993 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, privind terenul menționat și în legătură cu care s-a susținut că pretențiile reclamantei au fost satisfăcute în temeiul Legii nr. 18/1991, au fost desființate prin decizia nr. 466 din 10 martie 1994 a Tribunalului Suceava, hotărâre definitivă și irevocabilă.
De asemenea, din aceleași probe administrate la judecata în primă instanță (f. 6 adeverința nr. 240/R din 5 ianuarie 1961 eliberat de Sfatul Popular al Raionului Câmpulung) rezultă că obiectul comasării l-a constituit și casa aflată pe terenul reclamantei și cu privire la care s-a arătat că i s-a dat în schimb o locuință în comuna Moldova Sulița, satul Benia.
Cercetarea judecătorească efectuată în cauză s-a limitat la a verifica susținerile reclamantei privind situația bunului până în anul 1991, dată până la care, într-adevăr reclamanta a ocupat imobilul dat în schimb. însă probele administrate în cauză relevă că, după perioada menționată (raport de expertiză tehnică, declarația reclamantei) imobilul menționat a fost, de asemenea, revendicat și redobândit de moștenitorii proprietarului bunului.
Se mai reține că bunurile (construcții) preluate în temeiul actului normativ menționat, au fost demolate, astfel cum rezultă din datele cauzei și că pe teren s-a identificat temelia fostei gospodării, fără însă a exista elemente și a se stabili astfel cu certitudine dacă bunul a fost demolat de beneficiarul actului de preluare sau de persoane fizice, cum se susține în răspunsul la notificare.
în atare situație, considerentele instanțelor privind incidența prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 și, respectiv, acordarea unei satisfacții echitabile reclamantei prin schimbul efectuat în anii 1959-1960 nu au corespondent în materialul probatoriu administrat în cauză, elementele de fapt ale speței nefiind pe deplin stabilite pentru ca instanța de recurs să facă aplicarea corectă a legii incidentă pricinii.
în atare situație, pentru administrarea tuturor probelor necesare în scopul lămuririi pe deplin a elementelor de fapt ale cauzei cu consecințe directe asupra dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic litigios, în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul a fost admis iar hotărârile casate și cauza trimisă spre rejudecare la tribunal.
Cu prilejul rejudecării pricinii se vor administra probe pentru a se stabili dacă imobilul teren se încadrează în vreuna dintre ipotezele art. 8 din Legea nr. 10/2001 de exceptare a bunului de la dispozițiile acestui act normativ precum și dacă construcțiile au fost desființate de persoane fizice, caz în care răspunderea se plasează pe tărâmul dreptului comun sau bunurile solicitate se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, situație în care sunt incidente măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ iar cererea reclamantei urmează să fie soluționată potrivit acestor dispoziții legale.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5085/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5147/2006. Civil → |
|---|
