ICCJ. Decizia nr. 5149/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 5 octombrie 2004, E.M. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria comunei Baciu prin primar și Prefectura județului Cluj, Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, solicitând anularea dispozițiilor nr. 157 din 25 noiembrie 2003 emisă de primarul comunei Baciu; obligarea acestui pârât de a dispune restituirea în natură a terenului liber, precum și a celui pe care s-au ridicat abuziv construcții după 1 ianuarie 1990 și care nu a fost restituit în scris în C.F. Mera sub nr. top 2028/1 și 2007; obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a județului Cluj la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la valoarea sumei de 100.000 dolari SUA la data de 11 februarie 2002, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că este moștenitoarea legală a defunctului S.M., proprietar tabular al imobilului solicitat și înscris în C.F. Mera, dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 aprilie 1921.
Imobilul a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, astfel cum rezultă din înscrisurile operate în coala cărții funciare a bunului. Pentru acest imobil nu s-a formulat cerere de restituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 de către antecesorii reclamantei, care nu au beneficiat nici de despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie C.F. art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a susținut că este persoană îndreptățită potrivit art. 2 lit. b), art. 3 lit. a), art. 4 alin. (2) și (3), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și (2), art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Dispoziția nr. 157/25 noiembrie 2003 emisă de pârât este astfel nelegală, atât în raport de îndeplinirea, în cauză a cerinței sus menționate, cât și față de invocarea și reținerea prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 și art. 8.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 fără însă a se menționa că terenul nu a fost încă restituit conform legii fondului funciar.
în drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. b), art. 4 alin. (3) și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum și dispozițiile legale corespunzătoare din H.G. nr. 498/2003.
Prin sentința civilă nr. 1823 din 24 septembrie 2004 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Județului Cluj, fiind respinsă acțiunea formulată împotriva acestor pârâți.
A fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva pârâtului Primarul Municipiului Baciu pentru anulare dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că terenul solicitat este situat în extravilanul localității Rădaia, comuna Baciu (fost teritoriu cadastral în C.F. Mera).
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acesteia, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000, astfel încât reclamanta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, care au caracter de complinire față de legile fondului funciar și care reglementează procedurile specifice de reparațiune pentru categoria de imobile ce constituie obiectul cauzei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 37/A din 20 ianuarie 2005 a Curții de Apel Cluj, reținându-se că, legal au fost aplicate bunului solicitat prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât acesta nu se încadrează în categoria de imobile a căror situație este reglementată de dispozițiile acestei legi.
în acest sens s-a mai arătat că terenul în litigiu nu intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu a fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948.
De asemenea s-a mai reținut caracterul oscilant al pretențiilor reclamantei, care inițial a solicitat despăgubiri bănești, categoria de măsuri reparatorii ce nu se acordă pentru terenuri, pentru ca, ulterior să solicite restituirea bunului în natură, poziție exprimată direct în justiție, motiv pentru care nu a mai putut fi analizată în cadrul procedurii judiciare.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a învederat următoarele:
în mod greșit a fost încadrat bunul solicitat în categoria celor ce sunt exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001, întrucât amplasarea terenului în extravilanul localității și faptul că suprafața de 3.036 mp constituie fânețe nu sunt argumente care să justifice încadrarea regimului juridic aplicabil bunului, în prevederile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000.
în cauză nu s-au administrat probe din care să rezulte că terenul în litigiu ar fi fost cooperativizat, pentru a se putea susține aplicarea prevederilor legilor fondului funciar.
împrejurarea că terenul solicitat apare înscris ca "arabil" nu justifică încadrarea sa în prevederile Legii nr. 18/1991, atâta timp cât în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 aprilie 1921 se arată că terenul constituie "carieră de piatră", destinație menționată și în concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză pentru terenul în litigiu, din care o parte se află și în prezent în exploatare.
Greșite sunt și considerentele privind neîncadrarea bunului în dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât nu a fost naționalizat în baza Legii nr. 119/1948, deoarece actul de reparațiune, temei al acțiunii introductive privește imobilele preluate în mod abuziv de stat, fără titlu valabil sau cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, categorie în care se încadrează și bunul proprietatea antecesorului său.
Motivele recursului au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 c. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Potrivit înscrierilor de carte funciară privind imobilul în litigiu, terenul înscris în C.F. Mera sub nr. top 2028/1 arabil, în suprafață de 1 iug și 400 stj și cel înscris sub nr. top 2007 arabil în suprafață de 540 stj, au fost proprietatea antecesorului reclamantei, defunctul S.M.
Dreptul de proprietate asupra bunurilor menționate a fost dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 aprilie 1921, fiind intabulat în C.F. 9 Mera sub B+10 prin încheierea nr. 1442 din 5 aprilie 1921. Ulterior, terenul a fost preluat de stat, fără a exista un act de preluare a bunului și fără a se cunoaște în temeiul cărui act normativ a operat transferul dreptului de proprietate.
Cert este, iar părțile nu au contestat acest aspect, că imobilul în litigiu este situat în extravilanul localității Rădaia, comuna Baciu, împrejurare ce rezultă atât din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, cât și din anexele nr. 2 și 3 ale acestuia, terenurile aflându-se în exteriorul limitei intravilanului localității menționate.
Terenurile sunt libere, fiind folosite, potrivit constatărilor expertului la fața locului de o persoană fizică.
Se constată astfel față de situația de fapt expusă și corect reținută de ambele instanțe, că nemișcătorului solicitat nu i se pot aplica, dispozițiile Legii nr. 10/2001, deși bunul a intrat în mod abuziv în proprietatea statului.
Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Prin urmare, derogatoriu, cu titlu de excepție, prevederile actului de reparațiune invocat, nu se aplică bunurilor vizate de cele două ipoteze ale textului legal menționat, imobilul în cauză încadrându-se, cu evidență în prima ipoteză a textului legii.
Dispoziția legală enunțată își are justificare în voința legiuitorului ca domeniul de reglementare al acestei legi să aibă caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că aria sa de aplicare acoperă și acele terenuri din intravilanul localităților și care, până la data apariției legii nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.
Fiind exceptat de la aplicarea actului de reparație invocat ca temei al pretențiilor sale, rezultă că legal, atât autoritatea emitentă în procedura administrativă, cât și instanțele judecătorești au respins demersul judiciar al reclamantei întemeiat pe aceste dispoziții legale.
Dreptul subiectiv invocat în calea aleasă poate fi valorificat cu succes în cadrul procedurilor legilor fondului funciar, demers deja demarat de reclamantă, care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în baza Legii nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, împrejurare ce rezultă din înscrisul anexat întâmpinării intimatului-pârât formulată în recurs.
Față de considerentele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5154/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5287/2006. Civil → |
|---|
