ICCJ. Decizia nr. 5290/2006. Civil
| Comentarii |
|
La 10 aprilie 2004 reclamanta B.N.R. a solicitat în contradictoriu cu S.N.C. Ploiești SA și cu SC T. SA Oradea constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect un spațiu situat în Oradea.
Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 1641/com din 3 iulie 2003 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamante și excepția prescrierii dreptului la acțiune. Acțiunea a fost respinsă constatându-se că la data înstrăinării vânzătorul a fost proprietarul construcției, conform extrasului de C.F., drept de proprietate dobândit prin efectul legii (Decret-lege nr. 115/1938).
S-a apreciat de asemenea că obiectul contractului a fost identificat, ca fiind spații de 43,93 mp și respectiv 496,18 mp în clădirea administrativă, contractul neiprivind și terenul.
Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr. 214/2004-A din 17 martie 2004, a admis apelul reclamantei. A fost admisă acțiunea și a fost constatată nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 33 din 14 iunie 2001, nr. 49 din 31 decembrie 2001 și nr. 50 din 31 decembrie 2001, încheiate între pârâte pentru imobilul înscris în C.F. Oradea. A fost dispusă radierea înscrierilor efectuate în baza contractelor declarate nule.
Pentru a motiva această hotărâre Curtea de apel a reținut în esență că încheierea nr. 2255/2001 prin care pârâta S.N.C. SA Ploiești și-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului a fost desființată și dreptul de proprietate înscris sub nr. B 15, radiat. S-a dispus repunerea în situația anterioară sub B 14. S-a constatat așadar că reclamanta a rămas în continuare proprietara imobilului ceea ce făcea imposibilă vânzarea bunului prin contractele încheiate între pârâte. S-a reținut de asemenea că Statul Român nu și-a înscris niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului în C.F. Oradea, ceea ce a făcut ca imobilul să aparțină de drept reclamantei.
împotriva acestei decizii au declarat apel pârâtele SC T. SA Oradea și S.N.C. SA Ploiești.
Pârâta SC T. SA Oradea a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 6, 9 C. proc. civ.
S-a arătat că s-a făcut o calificare nelegală a naturii juridice a speței ca fiind civilă, deși ea este comercială și s-a calificat calea de atac a sentinței nr. 1641 ca fiind apel, fără să se motiveze această încadrare, ceea ce a făcut să pronunțe o hotărâre cu încălcarea competențelor.
S-a mai invocat faptul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut. Deși reclamanta și-a fondat nulitatea absolută invocată pe lipsa identificării obiectului contractului, aspect pe care s-a pronunțat instanța de fond, curtea de apel a extins analiza și la alte cauze de valabilitate a actelor juridice. în mod egal, tot cu depășirea acțiunii cu care a fost sesizată s-a pronunțat și radierea înscrierilor în cartea funciară.
S-a criticat lipsa de motivare a nulității absolute constatate precum și greșita aplicare a Legii nr. 10/2001 în cazul în speță, lege specială care vizează revendicarea unor bunuri preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, de către stat din patrimoniul persoanelor fizice sau juridice. Or, reclamanta nu este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, și ca atare nu se poate reține aplicarea art. 46 alin. (2) din această lege.
S-a făcut o greșită înlăturare a dispoziției art. 15/1990 și s-a aplicat greșit Decretul-lege nr. 115/1938 și art. 948 pct. 3 C. civ.
S-a criticat aprecierea că patrimoniul Băncii Republicii Populare Române, Banca de Stat a fost preluat de către B.N.R. în lipsa unor probe pe care să se bazeze concluziile instanței.
Pârâta S.N.C. SA Pitești a dezvoltat în recursul său aceleași motive.
Recursurile au fost inițial înregistrate pe rolul secției comerciale a înaltei Curți de Casație și Justiție care la 10 februarie 2005 a pus în discuția pârâților din oficiu excepția competenței de soluționare a recursurilor de către secția comercială.
Prin încheierea din 10 februarie 2005 instanța a constatat că litigiul a fost calificat ca fiind de natură civilă de către Curtea de apel prin încheierea din 5 noiembrie 2003 și, consemnând acordul părților cu privire la natura civilă a cauzei, a scos de pe rol dosarul și l-a înaintat secției civile spre soluționare.
La secția civilă și de proprietate intelectuală cauza a fost înregistrată la 10 martie 2005.
Recursurile formulate de pârâte sunt întemeiate.
Primul motiv de recurs (304 pct. 3) nu se poate primi, considerându-se că pârâtele nu a mai insistat sub acest aspect, față de poziția lor din ședința publică la 10 februarie 2005 la secția comercială a înaltei Curți de Casație și Justiție, și față de împrejurarea că în cauză litigiul poartă asupra declarării nulității absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare a unui imobil, încheiate între persoane juridice, contracte de natură civilă prin obiectul asupra căruia poartă vânzarea.
Instanța de apel făcând această calificare și reținând cauza spre judecată trebuia să pună în discuția părților atât recalificarea căii de atac declarată de reclamantă, recalificare pe care a făcut-o în raport cu natura cauzei, fără să-și motiveze decizia cât și competența materială de soluționare a cauzei în raport de natura acesteia.
Neobservând aceste aspecte instanța de apel a pășit la judecarea apelului pronunțând o soluție nelegală și netemeinică care a intrat în probleme de fond și cu depășirea limitelor de investire a instanței.
Pentru considerentele arătate și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ. au fost admise recursurile și a casat decizia nr. 214/2004 a Curții de apel, cauza a fost trimisă aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5413/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5301/2006. Civil → |
|---|
