ICCJ. Decizia nr. 5406/2006. Civil

La 10 mai 2004, reclamanta T.L. a contestat legalitatea dispoziției nr. 89 emisă la 22 martie 2004 de Primăria comunei Ștefăneștii de Jos, solicitând anularea acesteia și recunoașterea dreptului la despăgubiri cu privire la imobilul situat în județul Ilfov ce a fost demolat abuziv în perioada anilor 1970.

Prin sentința nr. 703 pronunțată la 21 iunie 2005, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația, a anulat dispoziția și a obligat Primăria comunei Ștefăneștii de Jos, prin Primar la plata despăgubirilor bănești în cuantum de 510.001.000 lei pentru construcție demolată și la cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta și-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului mai sus individualizat, conform titlului nr. 61314 emis la 20 august 2004 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Ilfov, precum și asupra construcției edificată, ce ulterior a fost preluată abuziv și demolată și că este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzătoare valorii construcției, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ce a fost stabilită prin expertiza tehnică de specialitate.

împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 9 noiembrie 2005 reclamanta și-a retras apelul, arătând că stăruie însă în petitul privind reactualizarea sumei solicitată cu titlul de despăgubiri.

Apelul pârâtei Primăria comunei Ștefăneștii de Jos a promovat critici ce vizează încălcarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 de către instanța de fond, care a făcut o aplicare greșită a Legii nr. 10/2001, în forma anterioară intrării în vigoare a modificărilor aduse acesteia prin Legea nr. 247/2005 în condițiile abrogării art. 36-40.

Prin decizia nr. 1530/A din 16 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins excepția tardivității depunerii motivelor de apel de către pârâtă a luat act de renunțarea reclamantei la judecata apelului, a respins cererea privind reactualizarea sumei de 510.001.000 lei.

A admis apelul pârâtei Primăria comunei Ștefăneștii de Jos, a schimbat în parte sentința Tribunalului București, în sensul că a obligat pârâta la plata despăgubirilor bănești în cuantum de 510.001.000 lei, pentru preluarea abuzivă a construcției situată pe terenul din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, ce a fost demolată. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide ca atare, instanța de control judiciar a considerat că în lipsa unor reglementări speciale privind modalitatea acordării despăgubirilor, instanța de fond a procedat corect la evaluarea imobilului demolat și că nu pot fi aplicate dispozițiilor legii noi, deoarece s-ar încălca principiul tempus regit actum.

Decizia pronunțată în apel a făcut obiectul criticilor promovate de reclamantă, prin intermediul recursului. Aceasta a arătat că în realitate nu a renunțat la judecata apelului, decât cu privire la erorile materiale strecurate în sentința nr. 730 a Tribunalului București și că instanța a respins în mod greșit excepția tardivității depunerii motivelor de apel de către pârâta Primăria comunei Ștefăneștii de Jos; că despăgubirile solicitate de aceasta trebuiau acordate potrivit Legii nr. 247/2005, în vigoare la data pronunțării deciziei din apel.

Pârâta Primăria comunei Ștefăneștii de Jos și-a întemeiat în drept motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, potrivit art. 304 pct. 5 și 9 din C. proc. civ.

Astfel, a susținut că aceasta nu a fost citată la judecata fondului și nu a luat cunoștință de concluziile raportului de expertiză, așa încât prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și că aceasta este lipsită de temei legal, întrucât Primăria Ștefăneștii de Jos nu poate fi obligată la acordarea despăgubirilor pentru un imobil cu privire la care nu s-a dovedit că a intrat în patrimoniul său.

Recursurile sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

în cazul concret dedus judecății este de precizat că împrejurările de fapt nu au fost stabilite.

Instanțele nu au lămurit situația juridică a imobilului sub aspectul indicării persoanei deținătoare și a probării modalității în care a fost preluat imobilul construcție.

Fără stabilirea exactă a situației de fapt nu se poate stabili cu cine se leagă raportul juridic procesual pe tărâmul Legii nr. 10/2001.

De altfel, Curtea de Apel București trebuia să ia act de manifestarea de voință a reclamantei în sensul respectării principiului disponibilității numai cu privire la petitul din apel ce viza "corectarea erorilor materiale existente în sentința civilă nr. 703 din 21 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. 534/2004.

Deși în dispozitivul deciziei nr. 1530 A din 16 noiembrie, instanța a luat act de renunțarea la judecata apelului declarat de reclamantă s-a pronunțat totuși și cu privire la respingerea cererii privind actualizarea sumei de 510.001.000 lei, cerere ce formează un al doilea petit al apelului declarat de această parte, ceea ce contravine principiului disponibilității.

Instanța de trimitere care va soluționa apelurile, va avea de clarificat situația de fapt și va stabili situația juridică a imobilului, în ce măsură terenul era destinat construirii de locuințe, dacă acesta a fost preluat abuziv, cine este deținătorul și după elucidarea împrejurărilor de fapt, va analiza modalitatea de reparație conform modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, ale căror dispoziții sunt de imediată aplicare.

în consecință, Curtea a admis recursurile, a casat decizia Curții de Apel București și în temeiul art. 312 alin. (4) și art. 313 C. proc. civ. a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 703 din 21 iunie 2005 a Tribunalului București.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5406/2006. Civil