ICCJ. Decizia nr. 5503/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța la 3 iunie 2004, reclamanta O.H.J. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA solicitând obligarea acesteia de a emite decizie/dispoziție motivată pentru restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcție vila 22 situat în stațiunea Mamaia, ce a aparținut părinților săi, E. și P.C.
Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1456 din 30 noiembrie 2004 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Constanța și excepția inadmisibilității acțiunii și a admis în parte acțiunea reclamantei.
A fost obligată pârâta SC M. SA să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire adresate prin notificarea înregistrată sub nr. 1231 din 3 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc D.V. privind imobilul situat în orașul Constanța, stațiunea Mamaia, compus din construcție, vila V. și teren aferent în suprafață de 1.000 mp.
A fost respinsă acțiunea față de Primarul Municipiului Constanța.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a adresat o notificare, în condițiile Legii nr. 10/2001, unității deținătoare a imobilului, SC M. SA,
Iar aceasta nu a răspuns în termenul legal.
în ceea ce privește pârâtul Primarul Municipiului Constanța, s-a reținut că acesta nu este obligat să emită o dispoziție în temeiul art.24 din Legea 10/2001, în condițiile în care nu a fost notificat de persoana îndreptățită.
împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâta SC M. SA și reclamanta.
Pârâta a susținut că reclamanta nu este îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, întrucât nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, iar din actele de stare civilă depuse la dosar nu rezultă gradul de rudenie cu proprietarul inițial al vilei V.
La rândul său, reclamanta a criticat sentința pentru greșita respingere a acțiunii în contradictoriu du Primarul Municipiului Constanța ca nefondată, întrucât, deși acesta nu a fost notificat de reclamantă, nici SC M. SA nu și-a îndeplinit obligația legală de a o informa pe reclamantă în legătură cu situația terenului aferent vilei V, și anume despre împrejurarea că terenul este proprietatea Municipiului Constanța și se află numai în administrarea pârâtei SC M. SA.
S-a criticat, totodată, sentința apelată pentru acordarea a mai mult decât s-a cerut, respectiv 1.000 mp teren aferent vilei V., deși reclamanta a solicitat numai 451 mp.
Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia civilă nr. 587/C din 11 mai 2005, a respins apelul declarat de pârâta SC M. SA și a admis apelul reclamantei, în sensul că a schimbat în parte sentința apelată, suprafața de teren aferentă imobilului vila 22 fiind stabilită la 451 mp S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut cu privire la apelul declarat de pârâtă că, în condițiile în care reclamanta a făcut dovada că a adresat o notificare pârâtei SC M. SA, conform Legii nr. 10/2001, iar aceasta nu s-a pronunțat prin emiterea unei dispoziții, conform art. 23, reclamanta dovedește calitatea sa procesuală activă, fiind îndreptățită la primirea unui răspuns la notificarea adresată, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la apelul reclamantei, s-a constatat ca întemeiată critica privind greșita obligarea a pârâtei de a se pronunța cu privire la o suprafață de teren de 1.000 mp, deși în acțiunea introductivă s-a menționat că terenul, aferent vilei 22 are 451 mp
Cealaltă critică formulată de reclamantă, vizând obligarea Primarului Municipiului Constanța de a emite dispoziție conform art. 24 din Legea 10/2001 a fost apreciată ca nefondată, cu motivarea că imobilul ce face obiectul notificării figurează în patrimoniul societății comerciale pârâte, terenul aferent construcției fiind în administrarea pârâtei SC M. SA astfel încât, în mod corect, a fost obligată pârâta să răspundă notificării reclamantei, atât în ceea ce privește construcția, cât și terenul aferent.
împotriva deciziei menționate au declarat recurs pârâta SC M. SA la 13 iunie 2005 și O.H.J. la 20 iunie 2005.
Prin motivele sale de recurs, pârâta SC M. SA a criticat decizia instanței de apel ca nelegală și netemeinică, învederând că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită conform art. 3 lit. a) din Legea 10/2001, întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului clădire Vila 22, situat în Mamaia, și nici a gradului de rudenie cu autorii săi.
S-a susținut că titlul de proprietate al autorului P.C. a fost desființat prin sentința civilă nr. 364 din 29 decembrie 1952 pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Constanța, prin care s-a trecut în proprietatea statului, în temeiul art.1 din Decretul 111/1951, terenul în suprafață de 542 mp lotul 9, careul 36, ca bun fără stăpân, iar reclamanta nu a anexat la notificare autorizația de construcție a imobilului revendicat.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, pârâta-recurentă a susținut că nu are calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului de 451 mp care face parte din patrimoniul Consiliului Local Constanța.
Prin recursul său, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., recurenta reclamantă O.H.J. a criticat decizia atacată ca nelegală și netemeinică pentru greșita aplicare a art. 21 alin. (4) din Legea 10/2001, susținând că nu poate fi sancționată pentru neînaintarea notificării către Primărie în ceea ce privește terenul a cărei restituire s-a solicitat.
S-a susținut că nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte că nu SC M. SA este deținătoarea terenului, astfel că soluția obligării acesteia de a emite dispoziție și pentru teren este netemeinică.
Reclamanta a criticat decizia instanței de apel și pentru nepronunțarea asupra fondului litigiului, în condițiile în care a dovedit că are calitate procesuală activă și este proprietarul imobilului.
Recurenta a depus la dosar notificarea prin care a solicitat restituirea în natură a vilei 22 și terenului aferent, notificare înregistrată la Consiliul Local Constanța.
Față de decesul recurentei reclamante O.H.J., intervenit în cursul procesului, la 16 septembrie 2005, s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia O.H.T.P. și O.M.A.
Ambele recursuri sunt nefondate.
în ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC M., recurs ce a fost motivat în drept cu ocazia concluziilor orale de către consilierul acesteia pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție va constata că acesta este nefondat.
Reclamanta a făcut dovada cu probele administrate, a calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea 10/2001.
Astfel, din extrasul eliberat de Arhivele Naționale la 11 iunie 2003, rezultă că E.P.C. a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare din 17 august 1934 lotul nr. 9 în suprafață de 540 mp, loc de casă situat în municipiul Constanța, pe plaja Mamaia, pe care s-a edificat locuința ( vila 22), identificată prin raportul de expertiză efectuat de expert tehnic C.M.
Odată ce imobilul în litigiu a fost preluat în patrimoniul statului ca efect al aplicării Decretului 111/1951, de la autorul reclamantei, P.C., nu se poate susține că nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorilor recurentei.
De altfel dispozițiile art. 221din Legea nr. 10/2001 prevăd că în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Cu certificatul de calitate de moștenitor nr. 95 din 11 octombrie 2002 eliberat de BNP M.M., s-a făcut dovada de către reclamanta O.H.J. (E.I.) că este unica moștenitoare a părților săi C.P. și C.E., astfel că nu se poate susține că nu rezultă cu certitudine gradul de rudenie ce autorii săi.
Cea de a doua critică formulată prin recursul pârâtei este, de asemenea, nefondată.
Terenul aferent construcției, vila 22 se află în administrarea pârâtei recurente, care, în calitate de unitate deținătoare are obligația de a se pronunța prin dispoziția motivată și asupra cererii de restituire a acestuia.
Din interpretarea dispozițiilor art. 21 din Legea 10/2001 și ale H.G. 498 din 18 aprilie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, rezultă că unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică ce exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat bunul în patrimoniul său, indiferent de titlu.
Ca atare, în mod corect a fost obligată pârâta să răspundă notificării reclamantei, atât în ceea ce privește construcția cât și terenul aferent, deoarece imobilul ce face obiectul notificării figurează în patrimoniul societății comerciale pârâte.
în consecință s-a apreciat că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și s-a respins recursul declarat de SC M. SA ca nefondat.
în ceea ce privește recursul reclamantei, Curtea a apreciat că nici una din criticile formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. nu este fondată.
Pentru considerentele expuse în analiza recursului pârâtei și reținând că terenul aferent vilei 22 se află în administrarea SC M. SA, înalta Curte de Casație și Justiție va constata că, în mod corect, a fost respinsă cererea vizând obligarea Primarului Municipiului Constanța de a emite dispoziție, conform art. 24 din Legea 10/2001 cu privire la teren.
Motivul referitor la neexaminarea fondului litigiului pe baza probelor administrate este neîntemeiat, întrucât prin cerere introductivă reclamanta a solicitat obligarea SC M. SA de a emite dispoziție motivată asupra cererii sale de restituire în natură a vilei 22 și terenului aferent, situate în Mamaia.
De altfel o asemenea critică nu a fost formulată de reclamantă prin motivele de apel și, ca atare, nu poate fi invocată direct în recurs.
Ca atare s-a apreciat că recursul reclamantei este nefondat și a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5546/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5509/2006. Civil → |
|---|
