ICCJ. Decizia nr. 7084/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2003, reclamantele V.E. și K.A.M. au chemat în judecată pârâtele SC H. SA București, sucursala Târgu Jiu, Primăria municipiului București, Prefectura Gorj și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, D.G.F.P. Gorj pentru a fi obligate la despăgubiri bănești pentru imobilul situat în localitatea Târgu Jiu, în suprafața de 8000 mp sau restituirea în natură.
în motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că sunt moștenitoarele legale ale defunctului V.V., căruia, prin Decretul nr. 111/1951 i-a fost preluat imobilul în mod abuziv, fără plata vreunei despăgubiri.
Deși au respectat și urmat procedura prevăzută de dispozițiile art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001, adresându-se cu notificare pârâtelor, acestea nu au comunicat nici un răspuns, motiv pentru care au promovat prezenta cerere.
Au mai arătat că terenul este ocupat parțial de clădiri.
Prin sentința civilă nr. 89 din 31 martie 2004 a Tribunalului Gorj a fost admisă în parte cererea introductivă, astfel cum a fost precizată, în sensul obligării pârâtelor să emită o dispoziție motivată. S-a dispus obligarea pârâtei Primăria municipiului Târgu Jiu să comunice notificarea din 9 ianuarie 2001 pârâtei SC H. SA București, sucursala Târgu Jiu, care a fost obligată să emită o decizie/dispoziție motivată prin care să se pronunțe asupra notificării. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la daune cominatorii.
Prima instanță a reținut, în esență că notificarea reclamantelor comunicată la data de 9 ianuarie 2002 pârâtei Primăria municipiului Târgu Jiu nu a fost înaintată nici uneia dintre persoanele juridice deținătoare a terenurilor solicitate, printre care se află și pârâta SC H. SA București, sucursala Târgu Jiu.
Față de prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, respectate de reclamanți, corelativ cu neîndeplinirea de către pârâte a cerinței instituite de prevederile art. 23 din lege, prima instanță a reținut temeinicia acțiunii introductive.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii a fost respins, justificat de faptul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu prevăd expres o astfel de sancțiune în cazul nerespectării obligațiunii prevăzute de dispozițiile legale sus-citate.
Apelul declarat de pârâta SC H. SA București, sucursala Târgu Jiu, a fost admis ca fondat prin decizia civilă nr. 743 din 8 martie 2005 a Curții de Apel Craiova. A fost schimbată în parte sentința primei instanțe în sensul că a fost respinsă cererea formulată în nume propriu de reclamanta V.E.
Au fost menținute restul dispozițiilor cu precizarea că a fost obligată doar SC H. SA București SA București în loc de sucursala Târgu Jiu, să emită decizie/dispoziție motivată.
Instanța de apel a constatat ca întemeiată critica privind neîndeplinirea, în persoana reclamantei V.E. , a calității de persoană îndreptățită în condițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât autorul său, despre care s-a susținut că este succesor al titularului dreptului de proprietate invocat, era decedat la momentul deschiderii succesiunii de cujus-ului, motiv pentru care reclamanta nu are vocație de a succede la succesiunea invocat și deci, nici calitatea cerută de legea specială pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de dispozițiile sale.
S-a constatat ca întemeiată și critica privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei persoană juridică chemată în proces, care nu are personalitate juridică, capacitate procesuală având pârâta SC H. SA București, sens în care au fost invocate prevederile art. 24 din HG nr. 627/2000 privind reorganizarea C.N.E. SA și în sarcina căreia a fost dispusă îndeplinirea obligației impusă de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Au fost respinse ca nefondate celelalte critici, fiind dovedită atât legitimarea procesuală activă a reclamantei K.A.M., nepoata de cujus-ului V.V., cât și îndreptățirea acesteia de a uza de prevederile legii speciale de reparațiune, incidente raportului juridic litigios.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC H. SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susținut următoarele:
1. instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., sens în care a susținut că, deși intimatele nu au solicitat, instanța a dispus trimiterea notificării de către primărie;
2. hotărârea cuprinde o motivare insuficientă care echivalează cu nemotivarea, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sens în care a arătat că instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a considerat că cererea precizată a fost depusă în termenul prevăzut de lege și nu cu depășirea acestuia, deși față de obiectul acesteia, depunerea sa după un an de la demararea procedurii judiciare s-a făcut peste momentul impus de cerințele art. 132 C. proc. civ.
3. hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanța a dispus să-i fie trimisă spre soluționare notificarea înaintată primăriei, aplicând astfel normele dreptului comun unei situații speciale, distinct reglementată de prevederile legii de reparațiune.
Au mai arătat că, atât notificarea cât și acțiunea introductivă au fost formulate de o persoană ce nu avea calitatea de persoană îndreptățită, iar cea care avea această calitate nu a înțeles să uzeze de prevederile legii speciale pentru realizarea dreptului său.
Au fost astfel greșit soluționate atât excepțiile întemeiate pe motivele sus expuse, cât și cele privind nulitatea cererii de chemare în judecată, precum și aceea a omisiunii pronunțării în contradictoriu cu toate părțile chemate în judecată în calitate de pârâte, greșeală ce, de asemenea, nu a fost analizată și îndreptată de instanța de control judiciar.
Au mai invocat, totodată, nulitatea hotărârii instanței de apel, pentru pronunțarea sa cu încălcarea prevederilor art. 147 și art. 260 C. proc. civ. constând în nesemnarea încheierii de amânare a pronunțării, solicitând, în principal casarea acestei hotărâri pentru motivul invocat și, în subsidiar modificarea celor două hotărâri în sensul respingerii cererii introductive.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ. "La prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum și pentru a propune noi dovezi. în acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.
Iar potrivit art. 134 C. proc. civ., este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii cerințe ce trebuie întrunite cumulativ pentru a considera ca realizat acest moment esențial al dezbaterilor.
în speță, la cererea părților judecata cauzei a fost suspendată (art. 242 pct. 1 C. proc. civ.) și, după repunerea pe rol amânată la cererea reclamantelor pentru a depune înscrisuri, cerere acceptată de pârâte. De menționat că la acest termen de judecată (18 februarie 2004), cât și la cel ulterior acordat în cauză (3 martie 2004) procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu recurenta-pârâtă, actul de procedură privind-o pe aceasta fiind restituit cu mențiunea "fără stradă și adresă nu se poate emite".
Prin urmare, în raport de considerațiile legale reținute și față de starea de fapt descrisă, prima zi de înfățișare o constituie în speță momentul depunerii și comunicării precizării de acțiuni, 17 martie 2004, astfel încât sub acest aspect criticile recurentei sunt nefondate.
De asemenea, în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ. sus-amintite, instanța ar fi putut, la cererea reclamantului sau, în acord cu principiul rolului activ consacrat de prevederile art. 129 C. proc. civ. să acorde un nou termen de judecată la prima zi de înfățișare, pentru întregirea sau modificarea acțiunii, termene care în speță ar fi putut să fie ulterior datei de depunere a precizării de acțiuni, astfel încât și față de aceste considerațiuni, criticile recurentei sunt nefondate.
Sunt, de asemenea, nefondate și criticile axate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, deși sunt încadrate pe acest motiv de recurs, recurenta face din nou trimiteri la motivul de recurs sus-analizat. Pentru a fi incident motivul de recurs invocat, este necesară neindicarea motivelor pe care se sprijină decizia judecătorului, ca și existența unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, ipoteze ce nu există în cauză.
Dimpotrivă, în speță, instanța de apel a răspuns punctual și complet fiecărui motiv pe care s-a sprijinit calea de atac exercitată, analizând temeinicia sau netemeinicia criticilor formulate față de dispozițiile legale evocate și a celor incidente în cauză, pronunțând hotărârea atacată ale cărei considerente sunt concordante dispozitivului său și corespund naturii pricinii.
Nefondate sunt și criticile încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele aplicând și interpretând corespunzător dispozițiile legale incidente în cauză.
Este cert, că terenul, obiect al cererii introductive este deținut de pârâta societate comercială, unitate deținătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001(în forma actuală).
Este de asemenea, de necontestat că reclamantele au notificat una dintre persoanele considerate de lege, ca debitori ai obligației prevăzute de art. 25 (fost art. 23) din lege, respectiv primăria care, în disprețul dispozițiilor legale evocate, a spiritului și finalității acestei legi, a preferat să stea în pasivitate, conduită contrară legii și sancționată de instanțe.
Astfel, potrivit art. 27 alin. (2) din lege (fost art. 25) "persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat, dispozițiile ce se aplică și ipotezei reglementate de prevederile al. 5 al aceluiași text, potrivit căruia, dispoziția legală enunțată "se aplică în mod corespunzător și în cazul în care unitatea notificată nu deține nici măcar în parte imobilul solicitat".
încălcând aceste prevederi legale, pârâta primăria a nesocotit obligația instituită mai sus, astfel încât, pronunțându-se în sensul înaintării notificării persoanei juridice deținătoare și obligării acesteia din urmă să soluționeze prin decizie/dispoziție motivată notificarea, instanțele au dat eficiență acestor dispoziții legale, și au făcut aplicațiunea art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, sancționând tăcerea entității notificate și temporizarea procedurii reglementate de legea specială
Sunt, de asemenea, nefondate și criticile privind lipsa calității de persoană îndreptățită în persoana reclamantei K., critici net înlăturate, de instanțe de apel.
Din verificarea conținutului notificării (f. 3 dos. fond) rezultă că aceasta are conținutul prescris de dispozițiile art. 22 alin. (2) din lege, indicând atât elementele de identificare a persoanei îndreptățite, cât și a imobilului a cărui restituire se cere, ca și valoarea aproximativă a acestuia.
împrejurarea că notificarea și acțiunea introductivă au fost formulate de mama reclamantei în baza unui mandat nu are nici o relevanță asupra vocației și îndreptățirii acesteia de a beneficia de prevederile legii, întrucât potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ. "părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar".
Reprezentarea judiciară constituie o formă particulară a reprezentării civile, fapt pentru care această instituție nu este considerată uneori ca având un caracter pur procedural.
Consecința încheierii mandatului judiciar este aceea că actele procedurale îndeplinite de către reprezentant se răsfrâng întotdeauna asupra părții principale, adică asupra persoanei reprezentate.
Atât prima instanță, cât și cea de control judiciar, reținând atât existența mandatului (f. 101), cât și a efectelor acestuia asupra dreptului civil invocat, au făcut o corectă aplicare și interpretare a prevederilor legale incidente cauzei.
Prin urmare, legal au fost respinse excepțiile întemeiate pe considerațiunile sus invocate, dispozițiile legale arătate în susținerea acestora nefiind aplicabile situațiilor invocate.
Sunt nefondate și criticile privind nulitatea hotărârii instanței de apel pentru lipsa semnăturii judecătorilor pe încheierea de amânare a pronunțării, întrucât, pe de o parte, nulitatea, ca sancțiune civilă nu se presupune, ci trebuie să fie precis și expres reglementată de lege. Ori, prevederile art. 261 C. proc. civ. ce reglementează conținutul hotărârii nu prevăd, pentru situația evocată, sancțiunea nulității.
De menționat că în situația reglementată de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care se referă la semnăturile judecătorilor și ale grefierului, regimul juridic al nulității este diferit, distincția constând în nesemnarea minutei, care atrage nulitatea ce nu poate fi remediată decât prin casare și nesemnarea hotărârii, ce reprezintă o neregularitate procedurală susceptibilă de remediere.
Ori, în speță, pe de o parte dispozițiile legale evocate în susținerea nulității nu prevăd o atare sancțiune, iar, pe de altă parte, pentru identitate de rațiune, lipsa semnăturilor judecătorilor de pe încheierea de amânare a pronunțării constituie o omisiune ce este susceptibilă de remediere și care, pentru considerentele expuse, nu este aptă de a atrage nulitatea hotărârii astfel pronunțate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7070/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7082/2006. Civil → |
|---|
