ICCJ. Decizia nr. 7108/2006. Civil

Prin sentința civilă nr. 42 C din 31 ianuarie 2003, Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții A.C., ș.a., împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Bacău, pe care i-a obligat să le restituie reclamanților sumele actualizate la data plății reprezentând contribuția reținută din venitul lunar brut , în perioada 1 ianuarie 2000 până la zi, pentru asigurările sociale de sănătate.

A respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S., ca neîntemeiată.

A luat act de renunțarea la judecată a reclamantelor P.E. și A.C.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 400 din 27 martie 2003, a respins ca nefondat recursul declarat de Tribunalul Bacău împotriva sentinței civile nr. 42 C din 31 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă.

A admis recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

A modificat în parte sentința civilă nr. 42 C din 31 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, în sensul că a admis cererea și față de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

La data de 17 februarie 2004, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor menționate și pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

în motivarea recursului în anulare s-a învederat că hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a Legii nr. 145/1997 ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

S-a susținut, în esență, că de vreme ce legiuitorul nu a prevăzut printre categoriile exceptate prin legi speciale și pe magistrați, aceștia nu sunt scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate și drept urmare, acțiunea reclamanților trebuie respinsă.

Recursul în anulare este nefondat.

într-adevăr, din punct de vedere procedural, recursul în anulare este admisibil, întrucât la data pronunțării deciziei curții de apel erau în vigoare art. 330-3304 C. proc. civ. [abrogate prin O.U.G. nr. 58/2003, iar hotărârea poate fi atacată cu căile de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul pronunțării, conform art. 725 alin. (3) C. proc. civ.]

Recursul în anulare nu mai poate fi însă analizat deoarece chiar dacă s-ar ajunge la concluzia că în cauză s-a produs o încălcare esențială a legii, hotărârea irevocabilă nu mai poate fi anulată, nefiind permis a cere și a obține rejudecarea unei cauze care a fost judecată anterior definitiv și irevocabil și care se bucură de putere de lucru judecat, pentru că altfel s-ar crea un climat de incertitudine pe plan legal și ar fi afectată siguranța raporturilor juridice civile.

Intervenția Procurorului General după finalizarea procedurii juridice și pronunțarea unei hotărâri irevocabile, în sensul anulării acesteia, deși nu a fost parte, reprezintă o serioasă ingerință în drepturile fundamentale ale individului recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă, în detrimentul acestuia și duce la ruperea echilibrului care trebuie să existe între protecția drepturilor fundamentale și apărarea interesului general.

în acest sens și reținând argumentele expuse s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o cauză în care a fost condamnat Statul Român pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și anume, în cazul Stere și alții împotriva României.

Codul de procedură civilă a fost modificat iar una dintre rațiuni a fost aceea de a fi adaptat jurisprudenței CEDO, unul dintre cazuri vizând abrogarea căii de atac a recursului în anulare.

Drept urmare, față de prevederile art. 1 Protocolul 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și o libertăților fundamentale, înalta Curte a dispus respingerea recursului în anulare.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7108/2006. Civil