ICCJ. Decizia nr. 762/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 762.
Dosar nr. 44045/3/2006
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 28 decembrie 2006, sub nr. 44045/3/2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâtul C.D., solicitând ca în baza art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 să se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe teritoriul Franţei, pe o perioadă de cel mult trei ani.
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnată din Franţa la data de 19 octombrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 295 din 20 februarie 2007, a respins acţiunea, ca nefondată, cu motivarea că, raportat la normele comunitare în materie, determinate de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, respectiv Directiva nr. 38/CE/2004, art. 27, nu există temeiuri pentru restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie în Franţa, atâta timp cât nu s-a făcut dovada unor motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, care să justifice o asemenea măsură.
Sentinţa susmenţionată a fost atacată cu apel de reclamantă.
Prin Decizia nr. 413 din 5 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă, a respins apelul, ca nefondat, apreciind că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea dedusă judecăţii, deoarece nu se justifică restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie în contextul ordinii juridice comunitare de la momentul aplicării acestei măsuri, reprezentată de Directiva Parlamentului şi Consiliului Europei nr. 38/2004, aplicabilă de la data aderării României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007; iar art. 27 din Directiva 38/2004 prevede în mod limitativ doar trei situaţii în care statul ar putea restrânge dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor săi şi anume afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice, or în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul s-ar afla în una din aceste situaţii.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii atunci când a confirmat soluţia fondului de respingere a acţiunii, neţinând seama de dispoziţiile legii interne edictate pentru a stopa migraţia ilegală pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, respectiv de dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care nu condiţionează instituirea restricţiei la libera circulaţie decât de returnarea prin acordul de readmisiei, nu şi de verificarea procedurii şi a condiţiilor în care s-a dispus returnarea, precum şi a pericolului real pe care îl reprezintă persoana returnată pentru valorile sociale pretins protejate.
Recursul nu este fondat.
Prin Legea nr. 248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani, numai în condiţiile şi pentru următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat;
b) cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Rezultă, din dispoziţia legală enunţată, că instanţa poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie numai în condiţiile şi cu privire la persoanele expres menţionate, în funcţie de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.
Aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută, însă, în corelare cu dispoziţiile art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 4 al Convenţiei pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu cele din Directiva Parlamentului şi Consiliului Europei nr. 38/2004 deoarece, în raport de prevederile art. 20 din Constituţia României, interpretarea şi aplicarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti se fac în concordanţă cu prevederile pactelor şi tratatelor internaţionale la care România este parte, reglementările internaţionale din domeniul drepturilor omului, cuprinse în pactele şi tratatele ratificate de România, având prioritate faţă de reglementările interne în cazul în care între ele există neconcordanţă.
Potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Protocolul nr. 4 la Convenţie, orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţă publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Potrivit art. 27 din Directiva CE nr. 38/2004, cetăţenilor Uniunii Europene sau membrilor lor de familie li se poate restricţiona dreptul la liberă circulaţie şi de rezidenţă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, iar măsurile care afectează libera circulaţie şi rezidenţa trebuie să se bazeze pe conduita proprie a persoanei în cauză.
Normele internaţionale menţionate prevăd, deci, în mod expres şi limitativ situaţiile în care se poate restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, afectarea ordinii publice, a siguranţei publice sau a sănătăţii publice, apreciate în funcţie de conduita proprie a persoanei în cauză-, pe când norma internă cuprinsă în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulaţie, dacă cetăţeanul român a fost returnat dintr-un stat membru al Uniunii pe baza unui acord de readmisiei, fără nici o distincţie în ceea ce priveşte conduita persoanei în cauză, respectiv dacă prezenţa acesteia în statul din care a fost returnată prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranţa sau sănătatea publică a acelui stat.
Se constată, deci, că norma internă este parţial incompatibilă cu normele internaţionale în materie aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în măsura în care permite restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români care au fost returnaţi dintr-un stat membru al Uniunii, în baza unui acord de readmisie, în alte situaţii decât acelea în care prezenţa cetăţenilor români în statul din care au fost returnaţi ar constitui o ameninţare la ordinea publică, securitatea publică sau sănătatea publică a acelui stat.
Ca atare, norma trebuie aplicată doar atunci când se referă la restrângerea dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţii ce lezează ordinea, siguranţa sau sănătatea publică, pentru fapte sau situaţii ce au condus la încălcări grave ale ordinii, siguranţei sau sănătăţii publice.
Aceasta înseamnă că măsura de returnare a unui cetăţean român dispusă de autorităţile unui stat membru al Uniunii nu este suficientă prin ea însăşi pentru ca instanţa română să interzică dreptul de circulaţie al cetăţeanului său pe teritoriul statului din care a fost returnat, necesitatea restrângerii dreptului la libera circulaţie urmând a se aprecia de către instanţa naţională prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri, determinată de aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, ordine care impune în mod obligatoriu aprecierea situaţiei concrete a cetăţeanului în cauză.
În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie a pârâtul C.D. pe teritoriul Franţei cu motivarea că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul Franţei în baza unui acord de readmisie, pentru că a încălcat dreptul de şedere pe teritoriul acestui stat, aceeaşi motivare fiind reluată şi în recurs pentru a se susţine că cererea de chemare în judecată trebuia admisă.
În acord cu această motivare, singura probă făcută în cauză a fost aceea că pârâtul a fost returnată la data de 19 octombrie 2006, din Franţa, pentru şedere ilegală, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu Franţa.
Nu a fost administrată de către recurenta- reclamantă nici o dovadă în sensul unei conduite a pârâtului care să se constituie într-o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii, de natură a aduce atingere ordinii publice, securităţii publice ori sănătăţii publice a statului din care a fost returnat.
Simpla nerespectare a condiţiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de şedere pe teritoriul său a unui cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi încadrată în categoria faptelor de natură a aduce atingere ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice, pentru a se putea admite acţiunea cu care recurenta- reclamantă a învestit instanţa.
În concluzie, urmează a se reţine că, în contextul probator al cauzei, instanţa de apel a aplicat corect prevederile Legii nr. 2482005 prin raportare la normele comunitare în materia restrângerii dreptului la liberă circulaţie atunci când a confirmat soluţia primei instanţe de respingere a cererii de restrângere a exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie în Franţa.
Aşa fiind, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă, astfel că recursul reclamantei va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 413 din 5 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7624/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7674/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
