ICCJ. Decizia nr. 7738/2006. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7738
Dosar nr. 2933/97/2006
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 98 din 7 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia civilă , s-a respins cererea formulată de petentul K.A. prin procurator V.M. pentru recunoaşterea adopţiei recunoscută de Direcţia pentru Justiţie, Probleme Comunale şi Bisericeşti a cantonului Berna Elveţia, de către adoptatorul M.H., domiciliat în Schwanden la Brienz B.E.
Pentru a pronunţată această hotărâre, prima instanţă a reţinut că petentul K.A., cetăţean român, născut la 15 decembrie 1980 în Hunedoara, este căsătorit din 28 martie 2002 cu numita K.S. născută V.
Petentul era la data adopţiei major. Adoptarea este reglementată în dreptul intern prin Legea nr. 273/2004.
Prin respectivul act normativ a fost instituită prohibiţia adopţiilor internaţionale, cu excepţia situaţiei reglementată de art. 39, care prevede posibilitatea adopţiei unui copil minor faţă de care s-a deschis procedura adopţiei interne de către unul din bunici.
Acelaşi act normativ reglementează situaţia adopţiei majorului, legea impunând condiţia imperativă ca acesta să fi fost crescut în timpul minorităţii sale de către adoptator.
În speţă, legea aplicabilă este Legea nr. 105/1992 care reglementează raporturile de drept internaţional privat.
Dispoziţiile art. 30-33, din acest act normativ impun ca adopţia încuviinţată de instanţa străină, să îndeplinească condiţiile de fond prevăzute de legea adoptatorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel K.A. prin mandatarul său V.M. criticând-o ca nelegală întrucât locuieşte împreună cu tatăl adoptiv de la data de 14 noiembrie 1998, că domiciliul adoptatului şi adoptatorului este acelaşi şi că numitul H.M. îndeplinind condiţiile Codului civil elveţian, în calitate de tată vitreg a solicitat adopţia, acesta fiind încuviinţată de către organul competent, respectiv Cantonul Berna din Elveţia.
A mai susţinut, că în speţă nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 168 din Legea nr. 105/1996 şi nici ale art. 39 din Legea nr. 272/2004, ci sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 din Convenţia de la Haga.
În apel s-au depus: copia xerox a declaraţiei autentice a tatălui natural al petentului, certificat de pregătire şi absolvire şi legitimaţii pe numele lui K.A., act intitulat „Aprobare de şedere" pe numele V.S.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 2/A din 29 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de K.A. prin mandatar cu procură specială V.M. împotriva sentinţei nr. 98 din 7 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel, a reţinut în esenţă, că în cauză nu sunt aplicabile prevederile Convenţiei de la Haga din 29 mai 1993 asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, raportat la dispoziţiile art. 3 şi art. 17 lit. c) şi nici cele ale Convenţiei de la Strasbourg din 29 aprilie 1967.
Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că prevederile convenţiei nu se aplică dacă acceptările autorităţilor centrale ale celor două state nu au fost date înainte ca să fi atins copilul vârsta de 18 ani, ceea ce nu este cazul în speţă.
În aceste condiţii, legea aplicabilă este Legea nr. 105 din 22 septembrie 1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, cum corect a statuat prima instanţă.
Potrivit art. 168 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 105/1992, recunoaşterea unei hotărâri străine poate fi refuzată în cazul în care hotărârea încalcă ordinea publică de drept internaţional privat.
Condiţiile de fond cerute pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui ce urmează să fie adoptat.
În speţă, legea naţională a adoptatorului este Legea nr. 273 din 21 iunie 2004, privind regimul juridic al adopţiei.
Din interpretarea prevederilor art. 39 din Legea nr. 23/2004, rezultă că adopţia internaţională poate fi încuviinţată numai în situaţia în care este adoptat un copil minor faţă de care s-a deschis procedura adopţiei interne de către unul din bunici, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, întrucât textul foloseşte sintagma „copilul celuilalt soţ...".
Or, prin copil, potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din Legea nr.273/2004, se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Dezvoltând critica de nelegalitate, s-a susţinut că în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 30 alin. (2) teza II din Legea nr. 105/1992 şi nu cele prevăzute de Legea nr. 273/2004.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că mama adoptatului K.A. este căsătorită din anul 1998 cu un cetăţean elveţian şi locuiesc împreună în Elveţia astfel că în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 105/1992 relaţiile personale şi patrimoniale ale soţilor sunt supuse legii statului elveţian.
S-a susţinut, că aceasta este legea aplicabilă în conformitate cu art. 30 alin. (2) teza II din Legea nr. 105/1992, prin excepţia de la regula prevăzută la alin. (1) al art. 30 şi în situaţia în care unul din soţi adoptă copilul celuilalt soţ.
Este o excepţie prevăzută de legiuitor în interesul superior al copilului, al familiei, al protejării drepturilor omului cu privire la căsătorie, întemeierea unei familii şi a vieţii private a individului care în astfel de situaţii are prioritate, neexistând impedimente de ordine publică în acest sens.
De asemenea, a mai arătat că, noţiunea de „minor" folosită în dreptul internaţional privat nu coincide cu noţiunea de copil astfel cum este definită prin Legea nr. 273/204, întrucât nu în toate legislaţiile majoratul se dobândeşte la vârsta de 18 ani.
De altfel, nu există nici o raţiune să se limiteze în cazul soţilor adopţia doar la minori în contextul în care legislaţia română, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 permite, ca şi cea elveţiană, de altfel, art. 266 Codul civil elveţian, adopţia majorului în anumite condiţii.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi admiterea cererii de recunoaştere a hotărârii străine.
Recursul nu este întemeiat.
Din probatoriul existent la dosarul cauzei rezultă că petentul K.A. prin procurator V.M. a solicitat recunoaşterea sentinţei de adopţie Ad/Sz/A/M nr. 70497 zbc 04/22802 DOC pronunţată la data de 29 ianuarie 2005 de Justiz Germeinde und Kirchendirektion a cantonului Berna, Elveţia, prin efectul căreia petentul, cetăţean român, născut la 15 decembrie 1980 în municipiul Hunedoara a fost declarat adoptat de către M.H., născut la 7 octombrie 1955.
Potrivit art. 166 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi.
În conformitate cu prevederile art. 168 alin. (2) din Legea nr. 105/1992, recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
Este indubitabil, că în speţă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
Adopţia ca operaţiune juridică în dreptul intern este reglementată prin Legea nr. 273/2004.
Petentul K.A., cetăţean român, născut la 15 decembrie 1980, în Hunedoara, este căsătorit din 28 martie 2002 cu numita K.S., aşadar la data adopţiei acesta era major.
Actul normativ intern impune condiţia imperativă ca petentul să fi fost crescut în timpul minorităţii sale de către adoptator.
Or, dispoziţiile art. 30-33 din Legea nr. 105/1992, aplicabilă în speţă, impun ca adopţia încuviinţată de o instanţă străină, să îndeplinească condiţiile de fond prevăzute de legea adoptatului.
În consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile de regularitate internaţionale, recursul declarat de parchet este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 2/A/2007 din 29 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7750/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7607/2006. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
