ICCJ. Decizia nr. 8430/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8430
Dosar nr. 2828/1/200.
Şedinţa publică din 23 octombrie 2006
Asupra recursului civil de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 287 din 6 mai 2005, Tribunalul Maramureş a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul T.V. împotriva pârâtei SC P. SA Baia Mare şi în consecinţă pârâta a fost obligată să emită decizie motivată pentru soluţionarea notificării întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.700.000 lei.
A fost respinsă cererea reclamantelor B.I. şi T.A. împotriva aceleiaşi pârâte.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut în esenţă că reclamanţii au solicitat în principal obligarea pârâtei SC P. SA Baia Mare la emiterea deciziei pentru soluţionarea notificării privind restituirea imobilului casă şi teren în suprafaţă de 16731 mp, înscris în C.F. 616 Măgherăuş.
Prin notificarea nr. 64/N din 29 iunie 2001, reclamantul T.V., în calitate de moştenitor legal al părinţilor săi decedaţi a cerut restituirea în natură a imobilelor indicate mai sus.
Prin adresele nr. 704 din 16 august 2001,1231 din 26 august 2003,1316 din 9 februarie 2004 şi 120 din 3 februarie 2005, pârâta a comunicat reclamantului că pretenţiile solicitate prin notificare sunt neîntemeiate, reţinându-se că, răspunsul dat prin ultima adresă nu echivalează cu o dispoziţie de respingere a notificării în sensul art. 23 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care s-a reţinut că nu poate fi examinată şi anulată în sensul celor solicitate.
Constatând însă că, o parte din imobilul din litigiu a făcut obiectul exproprierii, iar conform art. II din Legea nr. 10/2001, imobilele expropriate fac obiectul aplicării acestei legii şi că pârâta în calitate de persoană deţinătoare nu a emis dispoziţie motivată, s-a ajuns la soluţia deja arătată, având în vedere disp. art. 23 alin. (l) şi art. 24 alin. (89 din aceeaşi lege.
Deoarece reclamantele B.I. şi T.A. nu au formulat notificare, acţiunea lor a fost reţinută ca inadmisibilă.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 827/A din 2 noiembrie 2005 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC P. SA Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 287 din 6 mai 2005, a Tribunalului Maramureş şi a obligat apelantul să plătească intimatului T.V. 300 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Instanţa de apel a reţinut că regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este definit prin disp. art. 2 ale Legii nr. 10/2001.
Trecerea în proprietatea statului a unui imobil prin „expropriere" sau „schimb de teren", se încadrează în categoria generală prevăzută la art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, respectiv aceea a oricăror „alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (l) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare".
Prin urmare, dacă legea prevede că sunt supuse măsurilor reparatorii şi imobilele preluate cu titlu valabil, susţinerea apelantei că imobilul reclamantului format din casă de locuit expropriată şi teren nu-i este aplicabilă procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, este greşită.
S-a mai reţinut că pârâta este deţinătoarea bunului imobil şi conform prevederilor art. 23 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, avea obligaţia ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură.
Modul în care trebuie răspuns la notificare, cât şi termenul în care deţinătorul trebuia să răspundă au caracter imperativ.
Prin faptul că pârâta nu a examinat şi soluţionat notificarea o perioadă mai mare de 4 ani a îndreptăţit pe reclamant să se adreseze justiţiei, care a soluţionat cererea sa în sensul celor arătate.
Cu privire la critica privind depăşirea limitelor investirii instanţei s-a reţinut că în această fază a procesului în care instanţa nu a judecat fondul nu putea decât să soluţioneze cauza în raport cu disp. art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta SC P. SA Baia Mare care, a invocat motivele prev. de art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ.
Arată recurentul că, hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, respectiv, a instanţei de contencios administrativ deoarece, deţine terenul în litigiu în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07, nr. 2931, emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, act administrativ ce nu poate fi cenzurat decât de către instanţa de contencios administrativ, pe baza Legii nr. 554/2004,
Se mai arată că instanţa interpretând actul juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul vădit neîndoielnic al acesteia.
Mai arată recurentul că, în cauză sunt incidente prevederile art. 8 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, terenul fiind situat în extravilanul localităţii la data preluării abuzive şi că a solicitat anterior reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susţinerile recurentei pârâte cu privire la necompetenţa materială a Curţii de Apel de a judeca apelul sunt nefondate, deoarece acţiunea promovată se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Intimatul reclamant nu a atacat certificatul de atestare al dreptului de proprietate emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, pentru terenul deţinut de recurent, şi deci nu sunt incidente dispoziţiile art. 3 pct. l C. proc. civ., critica întemeiată pe disp. art. 304 pct.3 C. proc. civ., fiind nefondată.
Referitor la susţinerea că cererea reclamantului nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, este de asemenea, nefondată.
Reclamantul a notificat recurenta pârâtă cu privire la restituirea imobilului şi aceasta ca unitate deţinătoare era obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii.
Chiar dacă apelanta ar fi apreciat că imobilele în litigiu solicitate prin notificare, nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, exista în sarcina sa obligaţia de a emite Decizia motivată.
într-adevăr, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o parte din teren în baza Legii nr. 18/1991, dar pentru 3000 mp. nu s-a emis un titlu de proprietate, motivat de faptul că a făcut obiectul exproprierii, astfel că redobândirea lui se poate realiza numai în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reclamantul a dobândit prin moştenire legală terenul în suprafaţă de 16.731 mp, suprafaţă pe care se află o casă de locuit.
în anul 1973, a fost obligat să semneze un act de schimb cu Staţiunea Pomicolă Baia Mare, obiectul schimbului făcându-1 terenul de 16.731 mp, înscris în C.F. 6161 Măgherăuş nr. top 353, tot cu un teren în aceeaşi suprafaţă, înscris în C.F. 979 Măgherăuş, nr.top A 1043, pe care nu 1-a folosit niciodată.
În anul 1991, proprietarii anteriori anului 1962, ai terenului pe care scriptic l-au primit reclamanţii în schimbul terenului expropriat au solicitat şi li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru acest teren.
Şi reclamanţii au solicitat terenul în baza Legii nr. 18/1991,, dar li s-a reconstituit dreptul numai pentru 13.364 mp, restul de 3000 mp aflându-se în proprietatea pârâtului, nefiind niciodată cooperativizat, aşa cum rezultă din adresa nr. 554 din 9 octombrie 1967 a Cooperativei Agricole de Producţie Tăuţii Măgherăuş.
Prin Decretul Prezidenţial nr. 249/1981, scriptic s-a expropriat de la reclamanţi suprafaţa de 100 mp teren şi faptic 3000 mp teren.
Întrucât o parte din imobilul din litigiu a făcut obiectul exproprierii, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. II, cererea reclamanţilor nu poate urma decât procedura prev. de Legea nr. 10/2001, nefiind incidente disp. art. 8 din aceeaşi lege.
Prin urmare, corect prin hotărârea atacată s-a păstrat soluţia pronunţată de către instanţa de fond, prin aplicarea disp. art. 23 alin. (l) şi art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, obligând pârâta să emită decizie motivată privind soluţionarea notificării.
Pentru considerentele expuse recursul declarat de pârâta SC P. SA Baia Mare, va fi respins.
Recurenta pârâtă, care se află în culpă procesuală va fi obligată potrivit disp. art. 274 C. proc. civ., să plătească intimatului reclamant T.V. 300 RON cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Baia Mare împotriva deciziei nr. 827/A din 2 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată faţă de intimatul T.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8621/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8418/2006. Civil → |
|---|
