ICCJ. Decizia nr. 9041/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9041
Dosar nr. 399/33/200.
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Maramureş sub nr. 5625 din 22 noiembrie 2004 reclamanţii T.V., M.M., T.M. şi C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC F.D.F.E.E.E.T.N. SA Cluj solicitând anularea deciziei nr. 492 din 21 octombrie 2004 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă din totalul 58 ari ocupat de Staţia de Transformare 110KW Borşa şi la restituirea prin echivalent pentru terenul ce nu poate fi restituit în natură.
Tribunalul Maramureş a dispus, prin sentinţa civilă nr. 80 din 7 februarie 2005, declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj.
Pe rolul acestei instanţe, cauza a fost înregistrată sub nr. 1703/2005.
Reclamanta C.I. şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă din cel înscris în C.F. Borşa, nr. top. 148, C.F. Borşa, nr. top 184/, C.F. Borşa, nr. top. 151, C.F. Borşa. Nr. top. 150, C.F. Borşa, nr. top. 149 şi a restituirii prin echivalent, respectiv prin acordarea unui alt teren sau alte bunuri în compensare, pentru partea de teren care nu poate fi restituită în natură sau în subsidiar, despăgubiri.
În termenul de judecată din 31 mai 2005 numiţii T.T., T.R. şi P.A. au formulat „cerere de intervenţie accesorie în interes propriu", solicitând să le fie acordate şi lor despăgubiri pentru terenul în litigiu, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari T.I. şi J.
Prin sentinţa civilă nr. 1140 din 15 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.I. şi s-a dispus anularea deciziei nr. 492 din 21 octombrie 2004 emisă de pârâtă. S-a dispus restituirea prin echivalent sub formă de titluri de despăgubire, în favoarea reclamantei a terenului în suprafaţă de 3956 situat în Borşa, înscris în C.F., nr. top. 148, C.F., nr. top. 149, C.F., nr. top. 150, C.F., nr. top. 151, în valoare de 712.050 RON.
S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii T.V., M.M. şi T.M., ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.
S-a respins şi cererea de intervenţie în nume propriu formulată de reclamanţii T.V., M.M. şi T.M.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele: nici reclamanţii T.V., M.M. şi T.M. şi nici intervenienţii nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu pot emite pretenţii în temeiul acestei legi.
Prin Decretul prezidenţial nr. 231/1982 s-a expropriat de la T.I.T., autorul reclamantei C.I., suprafaţa de 5475 mp teren, ce a fost dată Întreprinderii de Reţele Electrice Baia-Mare, din subordinea Ministerului Energiei Electrice, pentru edificare unei staţii de transformare a curentului electric.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a fost identificat imobilul în litigiu, staţia de 110 KW Pietrosul Borşa ocupând suprafaţa de 395 mp, motiv pentru care s-a dispus restituirea prin echivalent, în baza art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta care a susţinut că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită la restituire câtă vreme nu a dovedit dreptul de proprietate al antecesorilor săi asupra imobilului revendicat ci că s-a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.
Prin Decizia nr. 106/A7din 17 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a respins apelul declarat în cauză.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că statuarea primei instanţe în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură este corectă, întrucât chiar dacă nu întreaga suprafaţă de 3956 mp este ocupată de construcţii, ea reprezintă o unitate funcţională afectată normalei utilizări a Staţiei funcţională afectată Pietrosul Borşa. S-a mai reţinut că reclamanta a făcut dovada că terenul în cauză a fost expropriat prin Decretul prezidenţial nr. 231/1982 din proprietatea lui T.I.T., tatăl reclamantei, făcând parte din suprafaţa de 1ha pe care acesta a dobândit-o în anul 1950 prin contract de vânzare-cumpărare.
Stabilindu-se că reclamantei i se cuvin titluri de despăgubire la valoarea de circulaţie a imobilului, se reţine în motivare, pârâta nefiind obligată nici la emiterea titlurilor şi nici la plata vreunei despăgubiri, nu au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către pârâtă şi reclamanta C.I.
Pârâta a invocat drept temei legal al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- în cauză s-a acordat mai mult decât s-a cerut faţă de cererea reclamantei care a solicitat despăgubiri sau alte bunuri în echivalent doar pentru terenul care nu poate fi restituit în natură şi nu pentru întreaga suprafaţă de 3956 cât este terenul deţinut de pârâtă;
- nu s-a dovedit de către reclamantă calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, întrucât actele depuse, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 12854/14/950/1951 şi extrasele C.F. nu dovedesc dreptul de proprietate al antecesorilor asupra imobilului;
- cererea de obligarea a recurentei pârâte la acordarea de măsuri reparatorii, în echivalent sau despăgubiri, nu putea să fie admisă faţă de reglementările art. 40 din Legea nr. 10/2001 şi potrivit Legii nr. 247/2005, existând entităţi cu atribuţii în acest sens.
În motivarea recursului său reclamanta susţine, în esenţă, că a solicitat restituirea în natură a părţii de teren liberă şi completarea cu alte bunuri mobile sau imobile ori servicii, în acceptul prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi prevederile legal aplicabile, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursurilor declarate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la recursul declarat de reclamantă, este de observat că aceasta nu a declarat apel împotriva sentinţei pronunţată în cauză.
În atare situaţie, nu pot fi analizate, direct în recurs, omisso medio, criticile formulate prin motivele de recurs în lipsa exercitării căii de atac intermediare, respectivele critici nefiind supuse, spre dezbatere şi instanţei de apel.
Criticile formulate de recurenta-pârâtă sunt nefondate.
Contrar susţinerilor acestei recurente, instanţa nu a depăşit limitele investirii, prin acordarea a ceea ce nu s-a cerut. Aşa cum şi-a precizat acţiunea, fila 10 fond, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la restituirea în natură a suprafeţei de teren rămasă liberă din totalul de 5800 mp, precum şi la acordarea de teren sau alte bunuri oferite în echivalent pentru partea de teren care nu poate fi restituită în natură fiind ocupată de construcţii, iar în subsidiar despăgubiri.
Reclamanta în cauză şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, ca moştenitoare a defuncţilor T.I.T. şi T.J., proprietarii imobilului în litigiu.
Actele depuse în acest sens, respectiv Decretul prezidenţial nr. 231 din 19 august 1982 prin care s-a expropriat din proprietatea lui T.I.T. suprafaţa de 5475 mp şi sentinţa civilă nr.1920/4 noiembrie 1982 pronunţată de Judecătoria Vişeul de Sus prin care părinţii reclamantei au fost obligaţi să permită IRE Baia-Mare accesul la terenul expropriat fac dovada dreptului de proprietate, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Contrar susţinerilor recurentei nu au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 247/2005. Statuările dispuse în cauză urmează a fi aduse la îndeplinire în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 217/2005, privind reformarea în domeniile proprietăţii şi justiţiei.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a dispune respingerea recursurilor declarate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate C.I. şi SC F.D.F.E.E.E. T.N. SA împotriva deciziei nr. 106/A din 17 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9085/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 904/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
