ICCJ. Decizia nr. 9625/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9625
Dosar nr. 6577/44/200.
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 noiembrie 2003, reclamantul A.V. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Brăila, solicitând anularea Dispoziţiei de respingere nr. 9073 din 6 octombrie 2003 emisă de pârât, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 291,77 mp situat în Brăila, şi acordarea de despăgubiri pentru construcţia cu destinaţia de locuinţă, aflată pe acest teren şi demolată în mod abuziv.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că imobilul solicitat prin notificarea nr. 24859 din 25 aprilie 2001, adresată Primăriei municipiului Brăila, a aparţinut mamei sale. A.A., care în anul 1962, fără nici un titlu, a fost evacuată din locuinţa sa, ce a fost demolată.
Ulterior demolării, prin Decretul nr. 809/1962 emis de Consiliul de Stat al Republicii Populare Române s-a dispus exproprierea şi trecerea în proprietatea statului a mai multor suprafeţe de teren, printre care, în tabelul anexă la acest act normativ, figurează şi imobilul proprietatea antecesoarei sale.
Prin dispoziţia atacată pârâtul a respins cererea sa de restituire în natură, motivat de faptul că imobilul a fost demolat şi expropriat pentru construirea falezei Dunării, făcând propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.
Nelegalitatea actului atacat rezidă în încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, care consacră prevalenţa restituirii în natură, ca şi în stabilirea arbitrară a valorii echivalente a locuinţei demolate, cu referire la care a solicitat aplicarea art. 24 alin. (2) din lege.
Prin sentinţa civilă nr. 514 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Brăila a fost admisă contestaţia reclamantului şi s-a dispus desfiinţarea Dispoziţiei de respingere nr. 9073/2003 a Primarului municipiului Brăila.
S-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 291,77 mp aferent imobilului din Brăila.
A fost stabilită ca valoare echivalentă a imobilului construcţiei demolată, imposibil de restituit suma de 1.292.980.222 lei, prin acordarea de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Prima instanţă a reţinut în esenţă că expertiza judiciară efectuată în cauză nu a evidenţiat că acesta s-ar afla în una din situaţiile care să facă imposibilă restituirea sa în natură, motiv pentru care s-a apreciat ca întemeiată cererea formulată sub acest aspect.
Valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantului, echivalent al construcţiei demolate, a fost stabilită prin expertiza V.M. la suma de 1.292.980.222 lei, valoare la nivelul căreia a fost stabilit, în acord cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cuantumul despăgubirilor.
Apelurile declarate de părţi au fost admise prin Decizia civilă nr. 880/A din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, în sensul schimbării în tot a hotărârii tribunalului. A fost admisă în partea contestaţiei şi modificată dispoziţia nr. 9073/2003 a Primarului municipiului Brăila în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi anume 1.673.000.000 lei în loc de 506.621.270 lei precum şi felul măsurilor reparatorii şi anume „despăgubiri băneşti" în loc de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
S-a reţinut în esenţă că potrivit expertizelor judiciare efectuate în cauză şi a planului urbanistic general rezultă că locuinţa solicitată a fost demolată iar terenul este amplasat pe jumătate pe partea abruptă a falezei Dunării, restul constituindu-l parcare şi trotuar.
S-a arătat că în atare situaţie nu se poate dispune restituirea imobilului în natură, sens în care au fost invocate prevederile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte apelul reclamantului s-a constatat că este fondat întrucât la data depunerii acţiunii, legea de reparaţie prevedea ca modalitate de reparaţie prin echivalent pentru imobilele cu destinaţie de locuinţă, acordarea de despăgubiri băneşti, motiv pentru care s-a dispus schimbarea hotărârii în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.V., criticând-o pentru nelegalitate, motivele căii de atac fiind încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a susţinut că expertiza efectuată în cauză nu a evidenţiat împrejurarea că terenul solicitat s-ar afla într-una din ipotezele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 10.1 din HG nr. 498/2003.
Din aceeaşi probă, dar şi din fotografiile depuse la dosar rezultă că pe terenul solicitat nu există nici o lucrare inginerească sau de artă, nici o cale de acces şi nici scări de comunicare.
Faţă de împrejurările relevate, ca şi în raport de preluarea abuzivă a bunului în baza unui act normativ ce contravenea Constituţiei României din 1952, a solicitat admiterea recursului şi restituirea în natură a terenului, ca şi acordarea de despăgubiri băneşti pentru construcţia cu destinaţia de locuinţă şi demolată abuziv la valoarea reală.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce succed:
Deşi încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. motivele recursului reclamantului privesc lipsa de temei legal a hotărârii atacate sau pronunţarea sa cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea pronunţată prin prisma motivului de recurs reţinut, se constată greşita soluţionare a pricinii, rezultat al aplicării greşite a legii.
Este neîndoielnic că faţă de modalitatea de preluare, în baza Decretului nr. 809 din 28 iunie 1962 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, act normativ ce contravenea Constituţiei României de la 1952, preluarea bunului solicitat se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001, bunul incluzându-se astfel în categoria imobilelor preluate abuziv şi reglementate de legea de reparaţie.
Prin urmare, atât entitatea administrativă, cât şi instanţele au soluţionat cererea reclamantului prin raportare la dispoziţiile legii speciale.
În ceea ce priveşte însă modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, instanţele, în baza unui probatoriu sărac şi neconcludent au conchis, în final, în sensul imposibilităţii restituirii în natură a terenului.
În acest sens este de menţionat că din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză rezultă, referitor la aspectul analizat că „mai mult de jumătate din suprafaţa terenului solicitat este amplasată pe panta abruptă către faleză, nefavorabil constructiv, restul fiind pe domeniul public, în zona parcării şi a carosabilului".
Modalitatea de răspuns evocată la unul dintre obiectivele instanţei privind terenul sau partea din teren liber ce poate fi restituită în natură (în lipsa unei identificări) a dimensiunii şi vecinătăţii a fost considerată pe deplin lămuritoare de instanţe pentru soluţionarea cererii reclamantului într-un sens sau altul.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2)-(3) din Legea nr. 10/2001, în cazul demolării totale sau parţiale a construcţiilor expropriate şi a executării parţiale sau neexecutării lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, terenul parţial liber sau liber în integralitatea sa, se restituie persoanei îndreptăţite.
Pentru partea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Prevederile legale evocate se coroborează cu dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) ale legii, potrivit cărora, în toate cazurile entitatea învestită cu soluţionarea notificării, respectiv instanţa de judecată, are obligaţia ca înainte de a dispune orice măsură, să identifice cu exactitate terenul şi vecinătăţile, ca şi destinaţia actuală a terenului solicitat şi a suprafeţei sale, pentru a nu afecta căile de acces (existente pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc.), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi alte asemenea.
Prin urmare, numai în prezenţa stabilirii criteriilor obiective sus relevate se poate conchide în sensul restituirii sau nu în natură a terenului solicitat, lipsa acestuia făcând imposibilă aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi astfel justa soluţionare a pricinii.
Ca atare, faţă de considerentele evocate, în scopul suplimentării probatoriului prin refacerea expertizei sau efectuarea unei noi lucrări de specialitate cu obiectivele stabilite potrivit celor rezultate din prevederile legale sus evocate, pentru deplina lămurire a situaţiei de fapt şi astfel aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, în temeiul art. 314 C. proc. civ. recursul va fi admis cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
Cu prilejul rejudecării pricinii vor fi analizate şi celelalte critici invocate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva deciziei nr. 880 A din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia şi sentinţa civilă nr. 514 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Brăila.
Trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 962/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9086/2006. Civil. Grăniţuire. Recurs → |
|---|
