ICCJ. Decizia nr. 2149/2007. Civil
| Comentarii |
|
La data de 14 martie 2002, contestatorii A.C.V. și A.R.M. prin procurator P.A. au solicitat instanței în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Ploiești, Primarul Municipiului Ploiești, SC D. SRL Ploiești, B.G., B.V., B.C., N.M. și S.E., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 271 din 14 februarie 2002, emisă de Primarul Municipiului Ploiești și restituirea în natură a imobilului situat în Ploiești, compus din teren și construcție.
în motivarea contestației au arătat că sunt unicii moștenitori ai autorilor A.V. și A.E., proprietarii imobilului situat în Ploiești, strada M., fostă C. și apoi, strada Ș., compus din teren și construcțiile existente, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat și înscris sub nr. 2559/1940, imobil preluat abuziv de către stat, prin decizia nr. 75 a fostului Sfat Popular Ploiești în baza Decretelor nr. 111/1951 și nr. 224/1951.
Prin sentința civilă nr. 944 din 17 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost admisă contestația formulată de contestatorii A.C.V. și A.R.M., a anulat dispoziția nr. 281 din 14 februarie 2001 emisă de Primarul Municipiului Ploiești, obligând intimații să restituie contestatorilor imobilul situat în Ploiești, compus din construcțiile și terenul în suprafață de 1887 mp, așa cum au fost calculate și identificate prin raportul de expertiză topo R.G.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut, în esență, că preluarea imobilului în litigiu în temeiul Decretului nr. 224/1951 și a Decretului nr. 111/1951, în urma unei proceduri judiciare de executare silită pentru neplata impozitelor, fără a se face dovada că motivul neachitării debitului a fost independent de voința proprietarului, a fost abuzivă, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
A mai reținut că, prin sentința civilă nr. 13517 din 25 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Ploiești, s-a admis acțiunea contestatorilor din prezenta cauză în contradictoriu cu aceiași intimați, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare încheiat între intimații B. și SC C. SA Ploiești, hotărârea rămânând definitivă prin decizia civilă nr. 147 din 10 februarie 2003 a Tribunalului Prahova și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 754 din 17 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, astfel că, intimații B. nu mai dețin nici un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu.
împotriva sus menționatei sentințe au declarat apel, intimații B.G., B.V., B.C., N.M. și S.E. și intimata Primăria Municipiului Ploiești prin primar.
Prin apelul declarat, intimații B., au susținut că, raportul de expertiză întocmit de expertul R.G. este lovit de nulitate, încălcându-se dispozițiile art. 207-208 C. proc. civ., deoarece expertul nu a depus jurământul, nu a citat părțile, substituindu-se instanței că nu s-a avut în vedere faptul că, imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, în speță, nefiind îndeplinite cerințele art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, pentru a se proceda la anularea dispoziției nr. 271/2002 și pe cale de consecință la restituirea în natură a imobilului, ignorând actele depuse.
Au mai susținut, că instanța de fond nu le-a permis administrarea probelor solicitate, că procedura de citare cu S.E. a fost viciată, aceasta locuind în Olanda și nu la adresa indicată de apărătorul ales al intimaților reclamanți.
Primăria municipiului Ploiești, prin apelul declarat a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, ignorându-se probele administrate, din care rezultă că imobilul în litigiu a trecut la stat în baza unei proceduri judiciare de executare silită, că potrivit Deciziei nr. 75/1953, acesta a fost atribuit fostului Sfat Popular oraș Ploiești, pentru că nu a putut fi vândut din lipsă de licitatori, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, și nu dispozițiile art. 2 lit. h) din aceeași lege.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 46 din 9 ianuarie 2004,a respins ca nefondate apelurile declarate de Primăria Municipiului Ploiești, prin Primar și de intimații B.G., B.V., B.C., N.M. și S.E., împotriva sentinței civile nr. 944 din 17 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut următoarele considerente:
Imobilul în litigiu a aparținut autorilor intimaților, fiind dobândit de aceștia în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat și transcris sub nr. 2559/1940, imobil ce a fost preluat abuziv, în baza Decretului nr. 224/1951 și a Decretului nr. 111/1951, în urma unei proceduri judiciare de executare silită pentru neplata impozitelor, fără a se face dovada că motivul neachitării debitului a fost independent de voința proprietarului.
Pentru a opera cele două decrete, trebuia să existe o hotărâre judecătorească de preluare a imobilului, ori în speță nu s-a dovedit că a fost pronunțată o astfel de hotărâre judecătorească dată în temeiul celor două acte normative spre a se putea susține că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod legal, pentru a fi aplicabile prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Față de cele arătate, apelul declarat de Primăria Municipiului Ploiești prin Primar a fost respins ca nefondat.
în ceea ce privește apelul declarat de intimații B.G., B.V., B.C., N.M. și S.E., curtea de apel, a reținut că nedepunerea jurământului de către expert, nu este sancționată cu nulitatea absolută, iar pe de altă parte, expertul a respectat dispozițiile legale, în sensul citării părților pentru efectuarea lucrării, astfel că această critică a fost respinsă ca nefondată.
Și cea de a doua critică vizând incidența prevederilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 și nu prevederile art. 2 lit. h) din aceiași lege, a fost respinsă, întrucât imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, fără titlu.
A mai reținut curtea de apel, ca neîntemeiată și susținerea potrivit căreia prima instanță, are fi trunchiat dreptul intimaților de a administra probatorii, cât timp aceștia au fost asistați de apărător ales și au solicitat probe cu acte și interogatorii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 25 iulie 2003, depunând în acest sens actele de care au înțeles să se folosească în cauză.
Nici critica vizând greșita procedură de citare cu intimata S.E., nu a fost reținută de către instanța de apel, întrucât aceasta a fost apărată la instanța de fond, de un avocat ales, așa cum rezultă din împuternicirea avocațială, unde pe lângă numele celorlalți intimați apelanți, figurează și numele acesteia.
Faptul că apărătorul ales al tuturor apelanților intimați a renunțat la a-i mai reprezenta, nu prezintă nici o relevanță, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada, că apărătorul a înștiințat părțile pe care le reprezintă, despre renunțarea la acest mandat, așa cum îl obligă dispozițiile din regulamentul de funcționare și care sunt similare cu cele privind revocarea mandatului.
A fost înlăturată ca nefondată și susținerea apelanților-intimați, că prima instanță ar fi încălcat legea, în sensul că pentru pronunțarea hotărârii s-a prevalat de soluția dată în dosarul ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între apelanții B. și SC C. SA Ploiești, reținându-se că instanța a analizat modul în care imobilul a fost trecut în proprietatea statului și nicidecum soluția nu a fost fundamentată pe o hotărâre anterioară pronunțată între aceleași părți.
A mai constatat că și susținerea apelanților-intimați referitoare la contrarietatea de nume privind pe autorii contestatorilor, este neîntemeiată întrucât este cert că aceștia s-au numit A., dovedindu-se și faptul că imobilul în litigiu este situat în Ploiești, strada M. stradă care anterior a purtat alte denumiri, respectiv, acela de T., C. și Ș.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B.G., B.V., B.C. și N.M., întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8, 9 C. proc. civ. reiterând aceleași motive ca și în apel, respectiv:
- imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil, respectiv în baza Decretului nr. 224/1951 cât și a Decretului nr. 111/1951, ca urmare a procedurii judiciare de executare silită determinată de neîndeplinirea obligațiilor fiscale din acea perioadă de către autorii intimaților-reclamanți, în baza procesului-verbal nr. 16146 din 13 ianuarie 195, și a deciziei nr. 75/1953 a fostului Sfat Popular Ploiești, fiind incidente prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile art. 2 lit. h) din aceeași lege;
- în mod greșit instanța de apel, a înlăturat excepția nulității raportului de expertiză întocmit de expert R.G., cu încălcarea dispozițiilor art. 206 - 207 C. proc. civ.;
- atât prima instanță cât și cea de apel, a încălcat dreptul de apărare, neîncuviințându-le proba cu acte și interogatoriul reclamanților-intimați;
- în cauză există contrarietate cu privire la numele autorilor reclamanților cât și în actele de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu;
- hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât un membru al completului de judecată care a pronunțat decizia atacată cu recurs, a participat și în completul de judecată care a pronunțat decizia civilă nr. 754 din 17 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 145/N/1996, privind imobilul în litigiu.
- La rândul ei, Primăria municipiului Ploiești, prin primar, a criticat decizia, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit a fost anulată dispoziția nr. 271/2002 ignorând faptul că imobilul în litigiu a fost primit de a stat în baza unei proceduri de executare silită în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, și nu dispozițiile art. 2 lit. h) din aceeași lege.
Recursurile sunt nefondate.
Din prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, reprezintă abuz, atât preluările cu titlu cât și cele fără titlu, preluările cu titlu valabil și respectiv fără titlu valabil singura condiție necesară pentru ca preluarea să fie abuzivă, fiind aceea ca ea să se fi făcut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
în speță, au fost încălcate chiar prevederile Decretului nr. 224/1951,art. 4 care prevedea că "pentru debite din impozite și taxe nu poate fi urmărită casa de locuit folosită efectiv de debitor și familia sa, împreună cu anexele și terenul din jur în suprafață stabilită pentru curte prin decizia comitetului executiv al sfatului popular raional sau orășenesc".
De aceea, critica recurenților că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, în urma procedurii de executare silită determinată de neîndeplinirea obligațiilor fiscale de către autorii reclamanților-intimați este nefondată.
Nefondată este și critica recurenților- intimați B.G., B.V., B.C. și N.M. privind încălcarea dispozițiilor art. 207 și art. 208 C. proc. civ. de către expert R.G., privind nedepunerea jurământului, necitarea părților, și substituindu-se instanței prin concluziile formulate.
Expertul a citat și convocat părțile prin scrisori recomandate cu A.R., conform recipiselor nr. 596, 597, 598, 599 și 600 din 11 august 2003, pentru data de 19 august 2003, orele 900, la imobilul în litigiu (f.217, dosar fond).
Este adevărat că expertul R.G. nu a depus jurământul conform art. 206 alin. (1) C. proc. civ., însă această neregularitate procedurală nu este sancționată cu nulitatea absolută.
Nefondată este și critica referitoare la faptul că expertul s-a substituit instanței de judecată.
Expertiza este un mijloc de probă lăsat la libera apreciere a judecătorului, iar particularitatea sa rezidă în caracterul tehnic al constatărilor făcute.
Din conținutul raportului de expertiză tehnică judiciară topo (f.216 dosar fond) nu se desprinde concluzia că expertul s-ar fi substituit instanței, aceasta răspunzând la obiectivul stabilit, respectiv, identificarea, măsurarea și poziționarea pe schița de plan a terenului în litigiu.
Din încheierea de ședință din data de 15 iulie 2003 (f.212 dosar fond) rezultă că intimații B. prin avocat I.M. au solicitat proba cu înscrisuri în care sens au depus un set de acte și interogatoriul reclamanților.
La data de 10 septembrie 2003, când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, apărătorul intimaților nu a mai solicitat interogatoriul reclamanților, astfel încât și această critică este nefondată.
Este, de asemenea, nefondată și critica referitoare la contrarietatea de nume privind pe autorii intimaților-reclamanți, ambele instanțe stabilind în mod cert că aceștia s-au numit A.
Potrivit art. 24 C. proc. civ., judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata acelei pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Incompatibilitatea vizează numai pe acei judecători care au soluționat fondul pricinii, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., au fost respinse ca nefondate recursurile declarate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2221/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2191/2007. Civil → |
|---|
