ICCJ. Decizia nr. 2191/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 557 din 8 noiembrie 2005, Tribunalul Olt a respins acțiunea formulată de reclamanții I.A. și I.F. împotriva pârâților SC B. SA Slatina, SC T.I. SRL, A.V.A.S., C.I. și I.C., ca prematur introdusă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat instanței să se dispună restituirea în natură sau prin echivalent a unei suprafețe de 917, 50 mp teren intravilan, situat în Slatina.
Prin precizare de acțiune, reclamanții au solicitat și constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2749 din 16 iunie 2004, încheiat între SC B. SA, în calitate de vânzător și pârâții C.I. și I.C., precum și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare dintre vânzătorii C.I. și I.C. și cumpărătorul SC T.I. SRL, ambele în limita suprafeței de 917,50 mp teren.
A mai reținut tribunalul, că dreptul reclamanților nu este actual, întrucât nu există hotărâri judecătorești definitive și irevocabile cu privire la desființarea contractelor de vânzare-cumpărare invocate.
Reclamanții își pot actualiza dreptul în funcție de soluțiile pronunțate cu privire la valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare, în sensul de a solicita restituirea în natură sau despăgubiri conform dispozițiilor legale în vigoare.
Apelul declarat de reclamanți a fost admis prin decizia civilă nr. 340 din 19 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, care a desființat sentința cu privire la cererea principală având ca obiect restituirea imobilului, în conformitate cu Legea nr. 10/2001 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt.
A declinat competența de soluționare a cererii de completare a acțiunii introductive, având ca obiect nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, la Judecătoria Slatina.
Curtea de Apel a reținut că, pentru soluționarea corectă a cauzei, se impunea disjungerea cererii inițiale de cererea completatoare, suspendarea acțiunii principale având ca obiect restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 și declinarea cauzei la Judecătoria Slatina, instanță competentă să soluționeze cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Instanța de fond a constatat din eroare că cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare face obiectul unor alte cauze, în condițiile în care fusese investită tocmai cu soluționarea unei astfel de cereri.
Instanța de apel a dispus ca tribunalul să se pronunțe și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC T.I. SRL.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia este nelegală, pentru că instanța de apel nu a pus în discuția părților disjungerea celor două capete de cerere și declinarea competenței, nesocotind principiul contradictorialității în procesul civil.
Disjungerea nu a avut temei legal, pentru că art. 135 și art. 165 C. proc. civ. stabilesc pe cale de excepție posibilitatea disjungerii și nici una din condițiile prevăzute de lege nu a existat.
Și declinarea competenței de soluționare a capătului doi de cerere este nelegală, din moment ce nu a existat un temei legal pentru disjungere, iar instanța de fond a fost sesizată cu două capete de cerere.
Cererea prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nu este o cerere completatoare, ci una de sine stătătoare, dovadă că a fost adresată președintelui Judecătoriei Slatina.
Nulitatea contractului de vânzare-cumpărare este inadmisibilă, deoarece, în cazul terenurilor înstrăinate, ori atunci când unitatea deținătoare este privatizată, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri.
La 14 noiembrie 2006, recurenta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat înaltei Curți să ia act de tranzacția intervenită între părți și să stingă litigiul printr-o hotărâre de expedient.
Tranzacția prezentată de recurentă nu este de natură a stinge litigiul, motiv pentru care, în cauză, nu se poate pronunța o hotărâre de expedient.
Tranzacția judiciară este contractul prin care părțile sting procesul prin concesii reciproce, constând în renunțări reciproce la pretenții ori în prestații săvârșite sau promise în schimbul renunțării la dreptul litigios.
Prin urmare, pentru a avea ca efect stingerea procesului, este necesar ca tranzacția să vizeze toate părțile implicate în proces și să cuprindă concesii de natură a clarifica raporturile juridice deduse judecății.
în cauză, instanța de apel a reținut că instanța a fost sesizată cu două capete de cerere, prin care s-a solicitat restituirea în natură a unui bun și constatarea nulității absolute a două contracte de vânzare-cumpărare.
Părțile în proces sunt multiple, iar reclamanții au încheiat tranzacția doar cu pârâta SC T.I. SRL, pârâții SC B. SRL, C.I. și I.C., ne fiind parte în contractul încheiat.
De asemenea, raporturile juridice în cauză sunt multiple și necesită soluționare diferită, pentru că instanțele au fost sesizate cu o cauză în care urma a se analiza raportul juridic dintre notificator și notificat, conform Legii nr. 10/2001, precum și cele născute între cumpărători și vânzător în cadrul vânzărilor succesive.
Or, tranzacția încheiată, vizează doar raporturile litigioase dintre reclamanți și pârâta SC T.I. SRL, lăsând nesoluționate aspectele litigioase față de ceilalți pârâți.
Constatându-se că litigiul nu poate fi stins prin tranzacția prezentată, urmează a se analiza motivele de recurs formulate de pârâta SC T.I. SRL
Criticile permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 2 iunie 2005, reclamanții au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeței de teren de 917,50 mp.
La termenul din 13 septembrie 2005, reclamanții au depus la dosar o cerere prin care au solicitat constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, ce au avut ca obiect suprafața de teren solicitată.
Este adevărat că cererea a fost adresată președintelui Judecătoriei Slatina, dar, în condițiile în care la dosar nu există un certificat din care să rezulte că o astfel de cerere a fost înregistrată pe rolul judecătoriei și la același termen apărătorul reclamanților a arătat că își completează acțiunea, în sensul arătat și că solicită introducerea în cauză a pârâților C.I., I.C., SC T.I. SRL și A.V.A.S. București, tribunalul a fost investit cu soluționarea acestei cereri.
Instanța a citat pe toți pârâții nou introduși în cauză, cu copie de pe acțiune, iar la termenele de judecată ce au urmat, nici unul nu s-a împotrivit judecării cererii în contradictoriu și cu ei, ceea ce semnifică faptul că au consimțit tacit la modificarea cererii, ulterior primei zile de înfățișare.
în aceste condiții, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., atunci când a constatat că instanța de fond a fost investită și cu cererea prin care s-a solicitat constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.
Nefondate sunt și criticile recurentei referitoare la încălcarea principiului disponibilității în procesul civil.
Astfel, nu era necesar ca instanța să pună în discuția părților necesitatea disjungerii celor două capete de cerere și declinarea soluționării lor de către instanța competentă, din moment ce tocmai aceste două aspecte au fost invocate de reclamanți în cererea de declarare a apelului și în dezbaterile orale asupra acestei căi de atac.
Or, potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel trebuie să verifice în limitele cererii de apel modul de aplicare a legii de către instanța de fond, ceea ce înseamnă că și apărările părților adverse trebuie să aibă în vedere limitele cererii de apel.
De asemenea, sunt nefondate criticile care privesc faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale referitoare la disjungere și declinare.
Așa cum s-a arătat, cererea reclamanților cuprinde două petite: restituirea bunului abuziv preluat de stat și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare.
Cele două cereri nu au caracter accesoriu sau incidental una față de cealaltă, pentru că ambele au caracterul unor cereri principale, de sine stătătoare.
Astfel, restituirea imobilului are ca temei de drept prevederile Legii nr. 10/2001 și urmează procedura specială prevăzută de acest act normativ, iar cererea privind constatarea nulității contractelor de vânzare- cumpărare, întemeiată pe dispozițiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2002, se judecă potrivit dreptului comun, inclusiv în ceea ce privește instanța competentă.
De aceea, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 C. proc. civ., constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare neavand caracter accesoriu și nici incident față de cererea privind restituirea imobilului, motiv pentru care, în mod corect instanța de apel a constatat că se impunea disjungerea celor două capete de cerere și trimiterea spre soluționare instanțelor competente.
Cât privește inadmisibilitatea acțiunii în constatarea nulității contractelor, aceasta este o critică de fond ce nu poate fi analizată în recurs, din moment ce nici prima instanță și nici cea de apel nu au făcut analiza fondului cauzei.
Față de cele arătate și, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâta SC T.I. SRL a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2149/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2114/2007. Civil → |
|---|
