ICCJ. Decizia nr. 2139/2007. Civil
| Comentarii |
|
Reclamantele B.L.D., M.A., S.A.M., B.R., B.E. și B.El. au chemat în judecată pârâții Ministerul Culturii și Ministerul Finanțelor (în calitate de reprezentant al Statului Român) și a solicitat obligarea acestora să le lase în proprietate și posesie imobilul denumit V.F. și terenul aferent (parcul) situate în comuna Ștefănești, județul Argeș, imobil în care funcționează Centrul de cultură Brătianu.
Se arată, în motivarea acțiunii, că vila și terenul a aparținut fraților V. și C.B. Averea familiei B. a intrat abuziv în proprietatea statului fără nici un titlu.
Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 2111 din 26 octombrie 2001 a respins acțiunea și motivează că imobilele fac parte din domeniul public al Statului potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998 astfel că acțiunea în revendicare este inadmisibilă.
Apelul declarat de reclamante a fost respins de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 39 din 13 iunie 2002, cu motivarea că preluarea imobilelor a fost făcută cu titlu valabil (Legea nr. 877/1940 completată cu Legea nr. 6/1948). Pe de altă parte, potrivit Legii nr. 10/2001, nu sunt restituibile imobilele preluate cu titlu valabil și ocupate de așezăminte social-culturale sau de instituții publice.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele.
Ulterior declarării recursului, reclamantele B.El. și B.R. au decedat.
înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 1839 din 8 martie 2005 a admis recursul, a casat decizia Curții de Apel Pitești și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului.
Se reține că nu se poate trage concluzia că imobilul în întregime a intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituției și a legilor în vigoare la data preluării lui de către stat. în consecință bunul poate fi revendicat de foștii proprietari sau de succesorii acestora, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998. Prevederile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și introdusă anterior intrării în vigoare a legii speciale. Situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită. Din cuprinsul expertizei rezultă că o parte din terenul revendicat și anume 2978 mp este folosit de SC C., ce nu a fost citată ca parte în proces. Se impune completarea probatoriului cu privire la succesiunea proprietarilor inițiali.
Rejudecând apelul, prin decizia nr. 180 din 28 septembrie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul reclamanților și a obligat cele două pârâte să respecte reclamanților dreptul de proprietate și să lase liberă posesiunea imobilului constând în teren de 4272 mp cu vecinătățile indicate, precum și construcția V.F. aflată pe el, potrivit identificării făcute prin raportul de expertiză tehnică Gh.M.
Instanța a reținut că numai imobilele menționate în dispozitiv sunt deținute de pârâte. Terenul de 11.141 mp se află în perimetrul S.C.P.V.Ș., iar terenul de 2974 mp, în patrimoniul SC C. SA.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:
1. M.A. în nume propriu și în calitate de reprezentant al reclamanților B.L.D., S.A.M., M.A., M.M., invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.
Se arată, în esență, că expertiza efectuată a determinat situația reală cu privire la suprafața de teren aferentă V.F., în rejudecare după casare, prin hotărâre azi recurată li s-a înrăutățit situația, fiind încălcate și prevederile art. 315 C. proc. civ., se critică expertiza sub aspectul soluționării obiecțiunilor formulate; în rejudecarea apelului a stat în proces și B.El. deși aceasta era decedată la momentul soluționării primului recurs de către ICCJ; se critică felul în care instanța, în rejudecarea apelului, a stabilit modul de folosire a terenului revendicat și de către cine, evidențiindu-se greșelile de judecată făcute.
2. Ministerul Finanțelor Publice, care invocă motivul de casare motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține, în esență, lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte, invocându-se prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954. Se solicită respingerea acțiunii față de această pârâtă.
3. Ministerul Culturii și cultelor, care invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
Se menționează, în esență, că apelul reclamanților trebuie supus taxei judiciare de timbru; instanța a omis să analizeze situația de fapt în raport de actele doveditoare depuse alăturat concluziilor scrise; nu s-a pronunțat cu privire la calitatea de titular, a acestui recurent, al dreptului de administrare asupra imobilului aflat în proprietatea publică a Statului, și nici cu privire la incidența prevederilor Legii nr. 213/1998; motivarea hotărârii recurate nu permite să se constate dacă elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii se regăsesc în cauză; reclamanții nu și-au precizat poziția, și instanța nu i-a obligat, față de incidența aplicării prevederilor Legii nr. 10/2001; sub acest aspect nici instanța nu a avut o poziție clară.
Examinând recursurile se constată întemeiat motivul invocat în recursul de ordine 1 cu privire la pronunțarea hotărârii recurate față de o persoană decedată la data pronunțării ei (decizia nr. 180 din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești).
Pe parcursul soluționării primului recurs de către înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta B.El. a decedat la 22 februarie 2004 (certificat de deces, fila 34 dosar ICCJ nr. 3989/2002). Astfel că decizia nr.1839 din 8 martie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost pronunțată și față de B.El.
în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Pitești o menține ca parte în proces pe B.El., pe care o citează pentru primul termen din 17 februarie 2006. Procedura de citare "este îndeplinită prin afișare" (fila 76).
La toate celelalte termene (31 martie, 12 mai, 2 iunie, 16 iunie, 15 septembrie 2006), B.El. figurează ca parte.
Decizia nr.180 din 28 septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, atacată cu prezentul recurs, a fost pronunțată și față de B.El.
Conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ. orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
O persoană decedată nu are folosința drepturilor civile și pe cale de consecință nu poate fi parte în judecată.
S-a impus deci, admiterea celor trei recursuri, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului sub toate aspectele, aceleiași instanțe.
Admiterea acestui motiv de casare face de prisos examinarea celorlalte motive invocate în cele trei recursuri.
în rejudecare instanța de apel urmează a le examina, observând și prevederile art. 295 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2065/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2063/2007. Civil → |
|---|
