ICCJ. Decizia nr. 3217/2007. Civil
| Comentarii |
|
La 2 mai 2006, reclamanții L.T.M. și L.I. au chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Timișoara, solicitând modificarea parțială a Dispoziției nr. 793 din 23 martie 2006, în sensul obligării părții adverse la recunoașterea dreptului lor ca pentru imobilul înscris în C.F. 21894 Timișoara, nr. top. 26093/CXLIV să primească despăgubiri în echivalent bănesc, și nu despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
în motivarea cererii, întemeiate pe art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reclamanții au susținut că:
- printr-o dispoziție anterioară, anulată de instanță, pârâtul a recunoscut dreptul lor la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru 1 dintr-un imobil preluat abuziv de stat;
- ulterior, pârâtul a emis dispoziția criticată, prin care le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru întregul imobil dar a precizat că despăgubirile bănești se vor acorda în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, încălcând astfel principiul constituțional al neretroactivității.
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 2541 din 3 octombrie 2006, a respins contestația, reținând că:
- reclamanții au fost proprietari tabulari ai imobilului situat în Timișoara, preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 și vândut apoi chiriașilor, conform Legii nr. 112/ 1995;
- după adoptarea Legii nr. 10/2001, la cererea reclamanților, pârâtul a emis Dispoziția nr. 2149 din 11 octombrie 2004, prin care a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită doar I.L., acordându-i acesteia măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru cota de 1 din imobil, preluată de stat fără plată;
- această dispoziție a fost anulată de instanță, care a constat că și reclamantul L.T.M. are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru cealaltă cotă de 1 din imobil, preluată de stat cu plată;
- drept consecință, pârâtul a emis, la 23 martie 2006, dispoziția atacată, prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru întregul imobil, în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în limita sumei de 65.641 Ron;
- formularea notificării nu dă naștere unui drept de creanță, iar art. 40 din Legea nr. 10/2001 făcea trimitere la o viitoare lege specială de reglementare a modalităților, cuantumului și procedurilor de acordare a despăgubirilor bănești;
- în acest context, recunoașterea anterioară a dreptului reclamanților la despăgubiri bănești pentru cota de 1 este irelevantă și nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului neretroactivității deoarece situația juridică din speță nu a fost consumată înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 572 din 14 decembrie 2006, a respins apelul declarat de reclamanți, reținând că:
- plata efectivă a despăgubirilor bănești recunoscute reclamanților prin dispoziția inițială nu se efectua de către unitatea deținătoare a imobilului, ci presupunea urmarea unei proceduri, reglementate de art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, care au fost abrogate prin Legea nr. 247/2005;
- prin urmare, dreptul reclamanților la măsuri reparatorii s-a născut ulterior apariției Legii nr. 247/2005, anterior ei având doar vocație la repararea prejudiciului.
Reclamanții au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului și a contestației, așa cum a fost formulată.
în motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenții au susținut că soluția pronunțată în cauză este contrară principiului neretroactivității deoarece despăgubirile bănești la care erau îndreptățiți potrivit Legii nr. 10/2001, în vigoare la data notificării, diferă de titlurile de despăgubire prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct.9 C. proc. civ., este nefondată deoarece:
- pentru imobilul preluat abuziv de stat reclamanții au solicitat, la 13 martie 2001, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent dar, din motive ce nu le sunt imputabile, notificarea lor a fost soluționată de abia la 23 martie 2006, deci ulterior apariției Legii nr. 247/2005;
- în atare condiții, fiind vorba despre o situație juridică în curs de formare, notificarea reclamanților trebuia să fie soluționată conform legii noi, intrată în vigoare la 22 iulie 2005, și nu potrivit unor prevederi abrogate din Legea nr. 10/2001.
Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3036/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3164/2007. Civil → |
|---|
