ICCJ. Decizia nr. 3022/2007. Civil
| Comentarii |
|
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 3010 din 22 septembrie 2003, reclamanta B.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura Gorj și Primăria comunei Polovragi, solicitând anularea dispoziției nr. 301 din 18 august 2003 emisă de primar, cu obligarea primăriei la restituirea în natură a părții de teren situate în punctul "Siliștea casei", iar a Statului Român la despăgubiri bănești pentru partea din teren ce nu poate fi restituită în natură, fiind ocupată de clădirile morilor amplasate pe acesta.
în motivele de fapt ale cererii s-a arătat că imobilul a aparținut autorilor reclamantei; că, ulterior decesului acestora, moștenitorii au tranzacționat asupra terenului, în lotul reclamantei revenind cel din punctul "Acasă", ce a fost înscris în registrul agricol.
S-a susținut că terenul a trecut fără titlu în patrimoniul statului, pe acesta fiind construite în mod succesiv, două mori de utilitate publică.
Prin sentința civilă nr. 344 din 24 noiembrie 2003 Tribunalul Gorj a admis cererea formulată, a anulat dispoziția atacată și a obligat Primăria să restituie în natură suprafața de 318,54 mp, teren liber de construcții. S-a stabilit că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru suprafața de 81,5 mp, (teren pe care se află moara nr. 1), corespunzătoare valorii de 4.991.875 lei.
Pentru pronunțarea acestei soluții, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, terenul fiind proprietatea autorului său și preluat fără titlu de Primăria Polovragi, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. h) din actul normativ menționat.
S-a reținut, potrivit raportului de expertiză întocmit, că pe suprafața de 117,26 mp (parte din terenul revendicat), a fost amplasată moara nr. 2, construită după anul 1990, fără autorizație, astfel încât, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură, iar pentru terenul în suprafață de 81,5 mp pe care se află amplasată, cu autorizație de construcție, moara nr. 1, restituirea nu se poate realiza decât prin echivalent.
în ce privește suprafața de 47,7 mp, s-a constatat că acest teren nu este ocupat de Primărie, ci de numitul D.Ș., care nu este parte în proces, astfel încât nu se poate dispune restituirea.
împotriva sentinței au declarat apel Primăria comunei Polovragi și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
1. Primăria a criticat soluția pentru greșita anulare a dispoziției, cu motivarea că terenul restituit este proprietate publică, pe el fiind amplasate două mori, reținându-se totodată, în mod eronat, că el ar face parte dintr-o suprafață mai mare, de 4200 mp din punctul "Acasă", înscrisă la rolul autorului reclamantei.
în realitate, terenul din punctul "Siliștea casei", în suprafață de 1683 mp, a fost deținut și se află și în prezent în posesia reclamantei, neproducându-și dovezi că aceasta ar fi avut o suprafață mai mare, la restituirea căreia să fie îndreptățită.
2. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a criticat soluția pentru greșita reținere în cauză, a calității sale procesuale pasive.
Prin decizia nr. 2737 din 21 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate, a schimbat sentința, în sensul admiterii, în parte, a contestației față de Primăria Polovragi și anulării dispoziției acesteia, cu obligarea la restituirea în natură a terenului de 271,14 mp, situat în punctul "Săliștea casei". A fost respinsă cererea față de ceilalți pârâți chemați în judecată.
în considerentele deciziei s-a reținut că, potrivit notificării expediate, reclamanta a cerut restituirea suprafeței de 432 mp din punctul "Săliștea casei", fără să dovedească însă, prin probele administrate, dreptul de proprietate asupra întregului teren.
Sub acest aspect, s-au reținut ca relevante, sentința nr. 1104 din 11 septembrie 2001 a Judecătoriei Novaci, prin care s-a consfințit tranzacția intervenită între moștenitorii autorilor N.I. și I.N., precum și actul de partaj din 1937.
Deși, potrivit acestor înscrisuri, suprafața de teren din punctul "Săliștea casei" sau "Acasă" este de 1667, reclamanta deține în fapt mai mult, respectiv, 1683 mp (așa cum a rezultat din raportul de expertiză).
Pe de altă parte, întrucât în registrul agricol al anilor 1959-1963, autorul reclamantei N.I. apare înregistrat, în punctul menționat ("Acasă"), cu teren de 0,20 ha, s-a apreciat că dovada dreptului de proprietate a fost făcută pentru această suprafață (din care 1683 mp este deja deținută de reclamantă).
S-a constatat că, porțiunea liberă de teren dintre cele două mori comunale este de 271,14 mp (identificată potrivit raportului de expertiză), teren la restituirea căruia a fost obligată Primăria.
Totodată, s-a constatat că nu a fost demonstrată calitatea în proces a Statului Român, căruia nu-i poate fi legitimată poziția procesuală, decât în condițiile prevăzute de art. 28 alin. (3) și art. 30 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, neregăsite în speță.
Decizia a fost atacată cu recurs de reclamantă și de Primăria comunei Polovragi.
1. Reclamanta a criticat soluția, arătând că s-a făcut o greșită aplicare a legii în ce privește întinderea dreptului de proprietate, dovedit de aceasta în cauză, conform actului de partaj din 1937 și tranzacției cuprinse în sentința civilă nr. 1104/2004 a Judecătoriei Novaci, întrucât prin ambele acte este probat dreptul de proprietate integral pentru trunchiul de teren de 558,76 mp, ce se cuprinde în suprafața de 1667 mp, situată în "Siliștea casei", comuna Polovragi.
Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la concluziile raportului de expertiză, prin care sunt arătate vecinătățile terenului, conforme cu cele arătate în actul originar de proprietate.
Admițând în parte cererea, doar pentru cei 271,14 mp, instanța nu se pronunță asupra întregului material probator, desesizându-se cu privire la admisibilitatea cererii de restituire pentru restul suprafețelor de teren, ocupate în parte, de construcții ridicate fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, respectiv, cele două mori.
Se impunea de asemenea, restituirea în natură a suprafețelor de 64,44 mp (pe care expertiza a apreciat-o corespunzătoare unei servituți de trecere) și respectiv, de 104,89 mp (mai puțin, a celei de 22,72 mp, ocupată de moara nr. 1, construită cu autorizație înainte de anul 1990).
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.
2. Primăria comunei Polovragi a formulat critici sub următoarele aspecte:
- Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor și excepțiilor de ordine publică invocate în cauză, referitoare la lipsa calității procesuale pasive și a capacității procesuale a primăriei, față de dispozițiile Legii nr. 215/2001, conform cărora aceste instituții se verifică în raport de unitatea administrativ-teritorială (comuna) și nu în raport de primărie;
- Instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de intervenție depusă la dosarul instanței de fond de numita B.M. care, deși intitulată "întâmpinare", conține în mod explicit invocarea unui drept propriu, care ar fi încălcat prin restituirea terenului către reclamantă;
- în mod eronat, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., au fost respinse probele solicitate de pârâtă în apel, pentru înlăturarea contradicțiilor și nelămuririlor asupra situației de fapt;
- S-a nesocotit de asemenea, cererea de efectuare a unei noi expertize, act procedural care trebuia refăcut, datorită relației de rudenie dintre expert și ginerele reclamantei;
- Decizia este lipsită de motivație legală și este în același timp, contradictorie, întrucât, potrivit sentinței din 2001 a Judecătoriei Novaci, întreg terenul ce a aparținut autorilor reclamantei a fost partajat, astfel încât reclamanta nu mai avea ce să primească, neputându-se susține pe de o parte, că au fost partajate toate terenurile și pe de altă parte, că au mai rămas terenuri de restituit, evidențiate în registrul agricol.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în faza recursului s-a administrat proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar actul de partaj din 1937 (filele 29-39), tranzacția încheiată în anul 2001 (consfințită prin sentința nr. 1104 din 17 septembrie 2001 a Judecătoriei Novaci, filele 24, 40-42).
Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Curtea urmează să constate caracterul nefondat al acestora.
1) în ce privește recursul reclamantei, aceasta aduce critici în legătură cu întinderea dreptului său de proprietate, susținând că aceasta trebuia apreciată ca dovedită pentru suprafața de 558,76 mp.
Sub acest aspect și al determinării, în mod corespunzător, a calității de persoană îndreptățită, instanța a procedat în mod corect, nedenaturând conținutul și semnificația nici unuia din înscrisurile invocate de reclamantă și pretinse de aceasta că ar fi demonstrat o altă dimensiune a proprietății sale.
Astfel, izvorul dreptului de proprietate în legătură cu terenul situat în punctul "Acasă" (ori "Siliștea casei") se află în actul de partaj din anul 1937, conform căruia, împărțindu-se averea rămasă de pe urma lui I.S. și N.S., autorul reclamantei (I.I.P.N.) a primit suprafața de 1667 mp situată în punctul menționat.
în aceste condiții, împrejurarea că în tranzacția intervenită în 2001 și consfințită prin hotărâre judecătorească au fost menționate alte suprafețe de teren, fără să se indice titlul de proprietate care ar permite o astfel de împărțeală, nu este de natură să justifice pretențiile reclamantei, dat fiind efectul declarativ al hotărârii de expedient.
Deși actul de partaj din 1937 justifica în patrimoniul autorului reclamantei un drept de proprietate de 1667 mp (aceasta deținând în fapt 1683 mp), instanța a avut în vedere în mod corect, coroborând și evidențele din registrul agricol, împrejurarea că terenul menționat măsura în realitate, 2000 mp (întrucât, potrivit înregistrărilor agricole pe anii 1959-1965, autorul acesteia figura impus cu acest teren).
Ca atare, întinderea dreptului de proprietate a fost stabilită în mod corect la cei 0,20 ha, din care, deținându-se în fapt suprafața de 1683 mp, instanța a tras concluzia îndreptățirii la restituirea în natură a suprafeței de 271,14 mp (liberă conform raportului de expertiză).
în ce privește diferența rămasă până la 2000 mp (deducându-se ce stăpânește în fapt reclamanta și ce a fost supus restituirii), de aproximativ 46 mp, prima instanță a reținut că acest teren nu este ocupat de Primărie, că este deținut de o persoană fizică și drept urmare, nu poate fi obligată primăria la restituire.
Acest aspect, tranșat de prima instanță a fondului, nu a constituit obiect de critică în apel și ca atare, statuarea tribunalului a rămas irevocabilă și nu mai poate fi cenzurată în recurs.
Rezultă că în cauză s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, referitoare la reținerea calității de persoană îndreptățită a reclamantei în limita suprafeței a cărei restituire s-a dispus, ca și a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din aceeași lege, referitoare la modalitatea de restituire.
Pretenția reclamantei de acordare, suplimentar, de măsuri reparatorii prin echivalent (pentru terenul nerestituibil în natură) și susținerea că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra acestui aspect, sunt lipsite de fundament, câtă vreme restituirea dispusă asigură reparația pentru întregul drept de proprietate a cărui întindere a fost demonstrată în cauză.
Critica în legătură cu ignorarea concluziilor raportului de expertiză, care ar fi fost de natură să ducă la alte consecințe în legătură cu dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât identifică vecinii din actul "originar" de proprietate, pe baza cărora stabilește laturile terenului, având o altă dimensiune, nu poate fi primită.
Potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ., pentru ca ignorarea unui mijloc de probă să fie de natură să ducă la modificarea soluției, trebuie ca el să fi fost determinant în adoptarea acesteia.
Or, potrivit raportului de expertiză, se menționează, contrar susținerii recurentei, că "terenul cu suprafața de 558,76 mp nu face parte din terenul de 1667 mp", menționat în actul "originar" de proprietate invocat de aceasta.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că în cauză nu a avut loc o denaturare a conținutului și semnificației înscrisurilor folosite de reclamantă pentru a-și dovedi dreptul de proprietate (art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat), nici o aplicare greșită a legii (art. 304 pct. 9) sau aplicare greșită a legii (art. 304 pct. 9) sau ignorarea unui mijloc de probă hotărâtor în pronunțarea soluției (art. 304 pct. 10), recursul reclamantei urmează să fie respins ca nefondat.
2. Recursul Primăriei comunei Polovragi are de asemenea, caracter nefondat, față de următoarele considerente:
- Faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepțiilor vizând lipsa de calitate și de capacitate procesuală ale Primăriei, nu este de natură să conducă la modificarea soluției pentru nelegalitate, având în vedere caracterul nefondat al acestor excepții.
Astfel, față de obiectul cererii, anularea dispoziției emise în condițiile Legii nr. 10/2001, justificarea prezenței în proces a primăriei, a fost determinată de prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în forma existentă la acel moment).
Potrivit textului menționat, "în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziția motivată a primarilor".
Rezultă că legea specială, în temeiul căreia s-a acționat, face referire și recunoaște atribuții în materie atât primăriei, cât și primarilor, astfel încât, invocarea pe acest aspect, a dispozițiilor Legea nr. 215/2001, privind administrația publică, este lipsită de relevanță.
- Susținerea că judecata s-ar fi făcut cu nesocotirea cadrului procesual, respectiv, prin nesoluționarea unei cereri de intervenție formulată în cauză de numita B.M. are de asemenea, caracter nefondat.
Instanța nu se putea considera învestită în condiții procedurale, care să presupună pronunțarea și adoptarea unei soluții, printr-o petiție (fila 60, fond), potrivit căreia o persoană străină de proces relatează împrejurări de fapt în legătură cu imobilul.
Nefiind vorba de nici una din formele de intervenție prin care terțul să dobândească poziția de parte în proces, în mod corect instanța a judecat în limitele învestirii sale, determinate de cererea de chemare în judecată.
- Critica în legătură cu respingerea probelor (cu interogatoriu și declarații de martori) solicitate de pârâtă în apel, nu poate fi cenzurată sub nici un aspect de nelegalitate din cele reglementate de art. 304 C. proc. civ..
Astfel, pentru încuviințarea probatoriului, instanța trebuie să verifice asupra utilității și pertinenței acestuia [conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ.], încheierea de încuviințare urmând să arate faptele ce trebuie dovedite, precum și mijloacele de dovadă încuviințate pentru dovedirea lor [art. 168 alin. (1) C. proc. civ.].
Cum apelanta-pârâtă nu a indicat pertinența mijloacelor de probă (interogatoriu și martori) într-un proces care purta asupra dreptului de proprietate, în mod corect și cu respectarea dispozițiilor procedurale menționate anterior, cererea de probe formulată a fost cenzurată, prin respingerea acesteia.
- Tot astfel, nu poate fi primită susținerea potrivită căreia în mod greșit nu s-a dispus refacerea raportului de expertiză, dată fiind o pretinsă relație de rudenie între expertul care a întocmit lucrarea și ginerele reclamantei.
în măsura în care existau astfel de suspiciuni (nedemonstrate de altfel) în legătură cu obiectivitatea expertului, partea avea posibilitatea să formuleze cerere de recuzare, în condițiile art. 204 C. proc. civ.
Cum calea procedurală menționată nu a fost utilizată în condițiile și termenele prevăzute de textul indicat, aspectul nu poate fi valorificat pe calea recursului, ca motiv de nelegalitate.
Procedând la judecata cauzei, inclusiv pe baza raportului de expertiză, instanța nu a încălcat nici o normă de procedură, câtă vreme nu s-a invocat și nu s-a demonstrat că lucrarea ar fi lovită de nulitate, datorită întocmirii ei de către un expert recuzabil.
- Critica vizând aprecierea instanței asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei este lipsită de fundament, pentru argumentele deja expuse în cadrul analizei recursului reclamantei.
S-a concluzionat, potrivit considerentelor expuse anterior, că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atunci când a stabilit, în legătură cu o anumită întindere a dreptului de proprietate (dovedită prin probele administrate), că acesteia urmează să i se asigure reparația pentru preluarea abuzivă a imobilului, prin restituirea în natură a suprafeței de 271,14 mp.
Față de considerentele arătate, nici una din criticile formulate neputând fi primită, recursul pârâtei Primăria comunei Polovragi a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3622/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2024/2007. Civil → |
|---|
