ICCJ. Decizia nr. 4225/2007. Civil
| Comentarii |
|
V.A. și V.A.R.I. au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificarea nr. 121/2001, prin care au solicitat Primăriei orașului Bușteni restituirea în natură a imobilului teren și construcție situat în orașul Bușteni, județul Prahova.
Primarul orașului Bușteni a emis dispoziția nr. 129 din 30 ianuarie 2006, prin care a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că imobilul a fost vândut fostului chiriaș G.C. cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, notificatoarea V.A.R.I. primind despăgubire în sumă de 19.381 lei.
Prin art. 2 și art. 3 din dispoziția de mai sus solicitanților li s-au acordat despăgubiri în echivalentul imobilului, a căror valoare finală se va stabili la nivelul diferenței dintre valoarea încasată actualizată și valoarea imobilului.
V.A. și V.A.R.I. au formulat contestație în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, pe care au completat-o ulterior și prin care au cerut anularea dispoziției emisă de primar și restituirea imobilului în natură.
Contestația a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 399 din 17 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Prahova cu motivarea, în esență, că imobilul în litigiu nu se mai află în posesia entității notificate ca urmare a vânzării lui către fostul chiriaș în temeiul Legii nr. 112/1995, stare de fapt în care nu mai operează regula restituirii în natură reglementată de Legea nr. 10/2001, fiind aplicabile măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de același act normativ.
Contestatorii V. au declarat apel, în motivarea căruia au susținut că prima instanță nu se putea limita la constatarea existenței vânzării-cumpărării, ci avea obligația să stabilească dacă acea vânzare s-a făcut cu respectarea sau cu încălcarea Legii nr. 112/1995, cercetând probele administrate sub acest aspect.
Argumentând, în continuare, în sensul nelegalității vânzării-cumpărării, contestatorii au cerut desființarea hotărârii primei instanțe și, în urma evocării fondului, admiterea contestației, anularea dispoziției atacate și restituirea imobilului în natură.
Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a pronunțat decizia nr. 365 din 3 noiembrie 2006, prin care a admis apelul și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a admis contestația, a anulat dispoziția în litigiu și a dispus restituirea în natură a imobilului, pe care l-a descris în detaliu.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a examinat sentința civilă nr. 811 din 30 septembrie 1998 a Judecătoriei Sinaia, depusă la dosar în ziua dezbaterii apelului, constatând că a rămas definitivă prin decizia nr. 1033 din 22 aprilie 1999 a Tribunalului Prahova și irevocabilă prin decizia nr. 1259 din 6 aprilie 2000 a Curții de Apel Ploiești.
S-a reținut de către instanța de apel că prin hotărârea de mai sus s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 88-N din 30 septembrie 1996 încheiat între SC C. SA și G.C. conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, având ca obiect imobilul din procesul de față, și s-a dispus restituirea către stat de către contestatoarea V.R. a sumei primite drept despăgubire pentru 1 din imobil, reactualizată la suma de 4.015.999 lei consemnată cu recipisa C.E.C. 6/25336/1998.
Instanța de apel a raționat în sensul că, fiind irevocabilă hotărârea de mai sus anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, la data formulării notificării de către contestatori imobilul nu mai făcea parte din categoria celor înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, titlul actualului deținător G.C. nu mai era valabil, iar Primăria Bușteni redevenise "unitate deținătoare" conform Legii nr. 10/2001, motive pentru care imobilul trebuia restituit în natură.
Primăria orașului Bușteni a declarat recurs solicitând casarea deciziei instanței de apel și păstrarea sentinței primei instanțe.
în acest scop a susținut că instanța de apel a greșit stabilind că sentința nr. 811 din 30 septembrie 1998 a Judecătoriei Sinaia a rămas definitivă și irevocabilă, deoarece în realitate a fost schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii actualilor contestatori prin decizia nr. 1033 din 22 aprilie 1999 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Recursul este întemeiat.
Așa cum s-a mai arătat, întregul raționament care a determinat în exclusivitate soluția dată cauzei în apel are ca fundament nulitatea absolută a contratului de vânzare-cumpărare nr. 88-N din 30 septembrie 1996 intervenit între SC C. SA și G.C., nulitate constatată prin sentința civilă nr. 811 din 30 septembrie 1998 pronunțată de Judecătoria Sinaia.
Prin proba cu înscrisuri administrată în recurs s-a dovedit contrariul celor de mai sus.
într-adevăr, prin sentința civilă nr. 811 din 30 septembrie 1998, Judecătoria Sinaia a constatat, printre altele, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare mai sus amintit ca urmare a admiterii contestației introduse de V.A.R. și V.A. împotriva hotărârii nr. 795/1997 a Comisiei județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Potrivit deciziei nr. 1033 din 22 aprilie 1999, Tribunalul Prahova a admis apelurile declarate de Comisia județeană Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, Consiliul județean Prahova, Primăria Bușteni și G.C. schimbând în tot sentința de mai sus în sensul respingerii contestației dedusă judecății.
Această decizie a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la același tribunal, prin decizia nr. 2636 din 2 septembrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
în rejudecare Tribunalul Prahova a pronunțat decizia nr. 3058 din 3 decembrie 1999, prin care a respins o anume excepție și a admis apelurile declarate împotriva sentinței nr. 811 din 30 septembrie 1998 a Judecătoriei Sinaia, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins plângerea formulată de V.A.R. și V.A. împotriva hotărârii nr. 795 din 19 septembrie 1997 a Comisiei județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.
Cea din urmă decizie a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1259 din 6 aprilie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București.
Așadar, contrar celor reținute de instanța de apel, nu s-a constatat cu putere de lucru judecat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu, ceea ce schimbă cu totul datele problemei și impune calificarea deciziei atacate ca fiind esențial nelegală în înțelesul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având drept consecințe admiterea recursului în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și, potrivit art. 313 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată, care va lămuri starea de fapt și de drept în raport cu adevăratul probatoriu administrat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4127/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4083/2007. Civil → |
|---|
