ICCJ. Decizia nr. 5026/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 64/C din 22 ianuarie 2007 Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată la 22 noiembrie 2006 de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva pârâtei T.C. prin care s-a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei în statele Uniunii Europene.
în motivarea sentinței instanța a reținut că din 1 ianuarie 2007 România a devenit țară membră a Uniunii Europene și ca, urmare, a restrânge dreptul la liberă circulație a pârâtei ar echivala cu o restrângere a dreptului de circulație chiar pe teritoriul României.
S-a mai reținut că după data aderării României la acest organism internațional acest drept a fost extins și recunoscut multor persoane aflate pe teritoriul statelor membre.
Curtea de Apel Oradea prin decizia nr. 55/2007-A din 4 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței de către reclamantă.
în considerentele hotărârii s-a arătat că dreptul la liberă circulație este reglementat de art. 25 din Constituția României și că acesta are drept componență și părăsirea teritoriului statului de origine pentru a călători în alte state. Curtea a mai apreciat că expulzarea dispusă de autoritățile belgiene nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică pârâtei dreptul la liberă circulație pe teritoriul Belgiei.
Apreciind asupra necesității restrângerii acestui drept analizată în raport de ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei asemenea măsuri s-a constatat că măsura nu se mai impune întrucât în prezent este aplicabil art. 48 din Tratatul Comunităților Economice Europene și art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
în raport de aceste acte normative s-a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru a lua măsura restrictivă solicitată.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termen legal criticând soluția, în esență, pentru că s-a făcut o greșită aplicare a textelor legale.
S-a arătat că, în cauză nu trebuie aplicată Directiva 2004/38/CE deoarece la data când pârâta a fost returnată din Belgia, 13 septembrie 2006, România nu era membră a Uniunii Europene și dispozițiile comunitare nu erau obligatorii, astfel că sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora, potrivit paragrafelor 2 și 4 ale Protocolului nr. IV al Convenției Europene pentru Drepturile Omului.
Criticile dezvoltate în cererea de recurs se pot încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. înalta Curte, analizând criticile în acest context, în raport de situația de fapt dedusă judecății, constată că ele sunt întemeiate, urmând a admite recursul pentru considerentele ce succed.
Instanțele au făcut o aplicare a textelor invocate, recte dispozițiile din legislația primară și, respectiv, secundară comunitară în raport de împrejurarea că de la 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene fără a se analiza aplicarea acesteia în raport de situația de fapt dedusă judecății numai cu privire la care se putea aprecia incidența textelor legale invocate.
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Măsura se dispune potrivit art. 39 alin. (1) din lege, de către tribunal, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte.
Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi negat dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
într-adevăr, libera circulație a cetățenilor români nu reprezintă un drept absolut, acesta trebuind să se exercite cu respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) din Constituția României.
Instanțele nu au analizat situația de fapt dedusă judecății.
Se constată că pârâta a fost returnată din Belgia la 13 septembrie 2006 în baza Acordului încheiat de România cu Regatul Belgiei ratificat prin H.G. 825/1995.
Măsura returnării a fost determinată de împrejurarea că pârâta a fost surprinsă de autoritățile belgiene săvârșind infracțiunea de furt, aceste autorități constatând totodată că pârâta depășise durata vizei de ședere pe teritoriul belgian.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 248/2005, cetățenii români pe perioada șederii lor în străinătate au obligația să respecte legislația statului respectiv în condițiile stabilite prin legislația acestuia sau prin documentele internaționale încheiate cu România.
Potrivit art. 3 din aceeași lege limitarea exercitării dreptului cetățenilor români la libera circulație în străinătate se poate face numai temporar în cazurile și în condițiile prevăzute în lege și constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept.
Având în vedere situația de fapt și scopul urmărit de legiuitor la momentul apariției Legii nr. 248/2005 acela de a reglementa condițiile în care cetățenii români își pot exercita dreptul la liberă circulație în străinătate, precum și limitele exercitării acestui drept, și văzând dispozițiile art. 52 din lege, cererea reclamantei formulată la 22 noiembrie 2006 este legală și temeinică, situația de fapt și încălcarea de către pârâtă a obligațiilor ce revin cetățenilor români în străinătate, justificând măsura prevăzută de art. 38 al aceleiași legi.
împrejurarea că pe parcursul judecării procesului România a devenit țară membră a Uniunii Europene nu a schimbat natura obligațiilor prevăzute pentru cetățenii români de a respecta în străinătate legile statului pe teritoriul căruia se află și legile române.
Este adevărat că au fost eliminate după 1 ianuarie 2007 condițiile de acordarea vizelor de călătorie dar obligațiile respectării reglementărilor legale au rămas iar pârâta a fost reținută în țara de origine fiind surprinsă în desfășurarea de activități incriminate de legea ambelor state în cauză drept fapte penale.
O obligație identică este prevăzută și în sarcina cetățenilor Uniunii Europene și ai spațiului Economic European în exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul României (conform art. 4 din O.U.G. 102/2005, ordonanță care, potrivit art. 34 a transpus în legislația română, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor familiilor acestora în statele membre).
Se constată că s-a făcut dovada în condițiile art. 1169 C. civ. cu înscrisurile depuse la dosar că există motive care impun limitarea prevăzută de directiva amintită, indicii temeinice că persoane în cauză constituie o amenințare reală și prezentă la ordinea publică.
Această cauză se regăsește printre condițiile prevăzute de art. 6 din O.U.G. 102/2005 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007) pentru refuzarea intrării pe teritoriul României a cetățenilor U.E.
Constatând așadar că instanțele au pronunțat o soluție nelegală pentru considerentele mai sus arătate, a fost admis recursul în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a fost modificată decizia nr. 55 A/2007 a Curții de Apel Oradea în sensul că s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 64/2007 a Tribunalului Bihor care a fost schimbată în totalitate în sensul că s-a dispus limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei în Belgia pe o perioadă de doi ani cu începere de la 13 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5022/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4963/2007. Civil → |
|---|
