ICCJ. Decizia nr. 5022/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 632 din 4 mai 2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât și a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată la 31 ianuarie 2006 de contestatorul P.I. împotriva dispoziției nr. 1114 din 29 decembrie 2005 emisă de Ministerul Administrației și Internelor.
în motivarea acestei sentințe instanța a reținut că pârâtul a emis dispoziția nr. 1114 din 29 decembrie 2005 urmare pronunțării sentinței civile nr. 962 din 4noiembrie 2004 a Tribunalului București, definitivă prin decizia nr. 1423/A din 14 octombrie 2005 a Curții de Apel București, devenită irevocabilă prin nerecurare.
Prin dispoziția nr. 1114 din 29 decembrie 2005 s-a dispus restituirea în natură, către contestator a cotei indivize de 1 din imobilul situat în comuna Balotești.
S-a reținut că prin sentința civilă nr. 962/2004 cu ocazia soluționării contestației formulate de contestator împotriva dispoziției nr. 407/2003, s-a stabilit în mod irevocabil că autorul contestatorului P.I. nu a dobândit în mod exclusiv întreaga suprafață de teren pretinsă, de 15.000 mp ci o cotă indiviză din acesta.
Instanța a mai reținut că nu s-a făcut dovada în cauză nici că autorul contestatorului ar fi plătit suma de bani pentru terenul pretins de contestator în proporție de 99,08% nici care a fost prețul total al celor trei loturi achiziționate de I.G. împreună cu A.P., autorul contestatorului.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 166 din 15 martie 2007 a admis apelul contestatorului împotriva sentinței nr. 632/2006 pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis în parte contestația și a anulat în parte dispoziția nr. 1114/2005 emisă de pârât care a fost obligat să restituie în natură contestatorului suprafața de teren echivalentă cu 97,16%, reprezentând 15.000 mp teren situat în comuna Balotești.
în motivarea acestei decizii Curtea de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 962/2004 a Tribunalului București intimatul a fost obligat să restituie în natură imobilul teren de 15.000 mp trimițând pentru stabilirea cotelor coproprietarilor I.G. și autorul contestatorului, la titlul de proprietate (actele de vânzare-cumpărare).
S-a constatat că, în cuprinsul lor, contractele de vânzare-cumpărare nu fac nici-o mențiune cu privire la cota de proprietate cuvenită coproprietarilor ceea ce înseamnă practic, vidarea de conținut a dispozitivului sentinței nr. 962/2004. S-a considerat că intimatul trebuia în lipsa unei dispoziții lămuritoare să apeleze la alte documente doveditoare și nu să atribuie aleatoriu fără justificare, cote egale celor doi cumpărători.
S-a reținut din actele depuse în dosarul de fond la paginile 28-32 că autorul reclamantului figura, ca unic proprietar al imobilului revendicat.
Ca urmare, din aceste probe și în lipsa altora care să dovedească contrariul instanța a reținut că reclamantul a dovedit că este îndreptățit să primească suprafața de 15.000 mp teren, în cotă de 97,16% din teren proporțional cu prețul plătit de autorul său conform chitanțelor depuse la dosar.
împotriva acestei decizii pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a declarat în termen legal recurs invocând în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
în fapt recurentul a arătat că notificarea de restituire formulată de contestator a fost inițial soluționată prin dispoziția Ministerului de Interne cu nr. 407 din 11 martie 2003, prin respingerea cererii.
Contestația formulată de contestator împotriva acestei dispoziții a fost admisă prin sentința civilă nr. 962/2004, instanța anulând dispoziția nr. 407/2003 și obligând ministerul să emită o dispoziție de restituire în natură a imobilului cu respectarea cotei indivize din imobil în raport de titlurile de proprietate.
Recurentul a arătat că respectând termenii contractelor de cumpărare care îi indică cumpărători pe A.P. și G.I. fără să se indice o cotă, anume, s-a făcut o corectă interpretare a prevederilor contractuale în sensul art. 977,art. 979 și art. 984 C. civ., intenția părților fiind aceea de a cumpăra și achita prețul împreună în mod egal și de a dobândi dreptul de proprietate în aceleași condiții și nu în cote de 97,16% și respectiv 2,84%, cum greșit a reținut instanța de apel, referindu-se numai la 3 chitanțe, prin care s-au achitat anumite sume de bani.
Recurentul a criticat interpretarea greșită dată de instanță contractului de vânzare-cumpărare, vădit împotriva prevederilor din această materie dată de Codul civil și a clauzelor contractuale din actul invocat.
Această interpretare greșită a dus la o soluție nelegală și netemeinică.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, înalta Curte a constatat că aceasta este nelegală astfel că se impune admiterea recursului pentru considerentele ce urmează.
Prin dispoziția nr. 1114 din 29 decembrie 2005 s-a dispus restituirea în natură contestatorului P.I., cota indiviză, 1 din imobilul situat în comuna Balotești. Această dispoziție a avut ca premiză sentința civilă nr. 962 din 4 decembrie 2004 a Tribunalului Bacău pronunțată în dosarul nr. 1724/2003, definitivă prin decizia nr. 1423 A din 14 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Prin decizia nr. 962/2004 s-a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului revendicat, corespunzător cotei indivize în raport de titlurile de proprietate.
în considerentele sentinței, s-a reținut că P.I. a făcut dovada că este unic moștenitor al lui A.P. care, împreună cu G.I. a cumpărat 3 terenuri loc de casă de câte 5000 mp conform contractelor de vânzare cumpărare transcrise la Tribunalul Ilfov, secția notariat la nr. 13562 din 7 septembrie 1939, 13561 din 7 septembrie 1939 și 13563 din 7 septembrie 1939.
în considerentele aceleiași sentințe, s-a reținut că "deși reclamantul a susținut că a cumpărat aceste suprafețe de teren în nume propriu ca unic cumpărător, fiind asistat de G.I. în calitate de avocat al său, din examinarea titlurilor de proprietate rezultă neîndoielnic că vânzătorul I. a vândut domnilor A.P. și G.I. terenul, toate contractele de vânzare-cumpărare, fiind semnate de ambii cumpărători în nume propriu". Concluzia Tribunalului a fost că cei doi sunt cumpărători coindivizari ai terenului.
Deși în cauză instanța de fond a reținut în mod corect că nu este vorba de autoritate de lucru judecat în înțelesul art. 1201 C. proc. civ., neexistând tripla identitate impusă de dispozițiile legale, constatarea calității de coproprietari indivizi ai cumpărătorilor P. și I., a intrat în puterea lucrului judecat, ca situație de fapt, stabilită de o instanță de judecată.
Trimiterea la cotele de proprietate conduce la concluzia că petentul, nu poate revendica decât dreptul autorului său, drept coindiviz dedus din cumpărarea împreună cu G.I. a trei terenuri de câte 5000 mp .
Potrivit actelor de cumpărare invocate, parcelele au fost cumpărate de cei doi cumpărători în nume propriu.
Sub acest aspect termenii contractelor sunt clari și neechivoci "I. vinde domnilor A.P. și G.I. care cumpără" (...) parcela (...) la prețul de (...) achitat în întregime, conform celor stipulate în aliniatul ultim din fiecare contract menționându-se: "subsemnatul A.P. și G.I. declarăm că am cumpărat și am înmânat vânzătoarei prețul".
Câtă vreme nu s-a făcut dovada și nici nu s-a stabilit de comun acord sau, în caz de neînțelegere, prin judecată că unul din coproprietari are o contribuție mai mare, nu se poate reține acest aspect împotriva clauzelor contractuale care nu individualizează contribuții inegale.
Ca urmare instanța de apel a făcut o greșită interpretare a actelor de proprietate deduse judecății când a apreciat că autorul reclamantului ar fi avut o contribuție mai mare la dobândirea terenului în discuție.
O asemenea concluzie nu se desprinde din clauzele contractelor de vânzare-cumpărare și nu se poate interpreta din chitanțele de plată depuse la dosar și care sunt anterioare încheierii convențiilor (5-7 septembrie 1939). Chitanțele sunt datate 21 februarie 1939, 20 mai 1939 și respectiv 23 iunie 1939.
Este greu de presupus că cei doi cumpărători au avut o contribuție inegală la plata prețului de vreme ce la momentul încheierii contractelor (7 septembrie 1939) aceștia au inserat în contracte în mod expres că sunt cumpărători egali, în lipsa vreunei precizări, de altfel importantă, cât privește cota de participare.
Aprecierea instanței că deși nu este indicată o cotă de proprietate, s-ar vida de conținut dispoziția sentinței nr. 962/2004 este lipsită de temei și nelegală.
Cota de 1 stabilită la emiterea deciziei de restituire în natură se desprinde fără echivoc din actele de proprietate și dă expresie hotărârii instanței care a luat în analiză și a arătat de ce nu a reținut, potrivit considerentelor, susținerea reclamantului că autorul său ar fi avut o cotă exclusivă la cumpărarea terenurilor.
De altfel este de menționat că petentul nu a atacat sentința nr. 962 din 4noiembrie 2004, în care s-a consemnat expres această motivare.
Dacă ar fi existat neînțelegeri cât privește întinderea despăgubirilor stabilite prin sentința nr. 962/2004 pârâtul ar fi avut la îndemână dispozițiile art. 2811C. proc. civ., singura în măsură să se pronunțe asupra înțelesului întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii fiind numai instanța care a pronunțat hotărârea în discuție.
Pe cale de consecință, constatând că instanța de apel a dat o interpretare greșită actului dedus judecății, și în acest fel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, înalta Curte a admis recursul și în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a modificat decizia atacată în sensul că a respins apelul contestatorului ca nefondat, fiind menținută sentința civilă nr. 632 din 4 mai 2006 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5015/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5026/2007. Civil → |
|---|
