ICCJ. Decizia nr. 5099/2007. Civil
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 130 din 3 septembrie 2005 A.V.A.S. a respins notificările nr. 627 din 6 august 2001 și nr. 628 din 6 august 2005 prin care petenta E.H., în calitate de moștenitoare a defunctului N.G., a solicitat restituirea în natură a imobilului evidențiat în C.F. nr. 212 Timișoara sub nr. 17310 și care este situat în str. J. nr. 5 și Splaiul T. nr. 6, casă, curte și hală de producție, preluat de stat prin naționalizare în baza Legii nr. 119/1949, motivat de faptul că nu au fost depuse acte doveditoare ale calității de acționari la momentul naționalizării a antecesorilor petentei și nici acte doveditoare ale calității sale de moștenitoare.
Prin contestația înregistrată la 11 aprilie 2005 reclamanta E.H. a cerut anularea deciziei menționate și pe fond retrocedarea imobilelor în natură sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri.
în dovedirea calității sale de moștenitoare reclamanta a arătat că este fiica adoptivă a fostului proprietar al imobilelor, R.N., conform mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 1260/1965 și că acesta la rândul său a fost adoptat de numitul N.G.
Totodată reclamanta a susținut că atâta timp cât a cerut restituirea în natură a imobilelor naționalizate de stat nu se justifică cererea pârâtei de a depune și acte doveditoare ale calității de acționar autorului său, acte pe care nu le posedă, cu mențiunea că în dovedirea pretențiilor sale înțelege să depună trei declarații de martori extrajudiciare.
Prin sentința civilă nr. 1049 din 27 septembrie 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestația.
în motivarea hotărârii instanța a reținut că, potrivit mențiunilor din cartea funciară, imobilul în litigiu a fost proprietatea F.P. Timișoara din patrimoniul căreia a fost naționalizat de stat.
Totodată, instanța a constatat că potrivit mențiunilor procesului-verbal de stabilirea impozitului succesoral de pe urma defunctei S.N., a celor cuprinse în extrasele din ziarele de la acea vreme, respectiv, în hotărârea datată 9 mai 1945 a Oficiului registrului comerțului, înscrisuri de care reclamanta a înțeles să se folosească, autorul invocat de aceasta, G.N., a deținut în proprietate un magazin de pălării și de modă bărbătească care era găsea într-un alt imobil, anume în cel situat în B-dul B. nr. 23, imobil distinct de cel în litigiu.
Așa fiind, cum imobilul în litigiu a aparținut F.P. și cum reclamanta nu a probat că autorul său ar fi avut fie calitatea de unic acționar, fie pe cea de acționar alături de membrii aceleiași familii ai acestei fabrici, instanța a reținut că nu este îndreptățită să primească măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta care a susținut că prin declarațiile extrajudiciare date de numiții F.M., J.P. și J.D. a dovedit că imobilul în litigiu a aparținut autorilor său, caz în care, în mod greșit, prima instanță nu a procedat la ascultarea acestor persoane și, totodată, a solicitat instanței să obțină relații de la arhivele statului cu privire la situația imobilului în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 473/A din 6 septembrie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
în motivarea deciziei instanța a reținut că reclamantei îi revenea sarcina de a dovedi că autorii săi ar fi fost proprietarii imobilului în litigiu și că atâta timp cât declarațiile extrajudiciare date în acest sens de anumite persoane nu se coroborează cu nici o altă probă administrată la judecata în primă instanță și atâta timp cât nici în apel reclamanta nu a înțeles să administreze probe de natură să dovedească un atare drept al autorului său, cererea în despăgubire dedusă judecății nu poate fi primită.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta susține că declarațiile extrajudiciare ale celor 3 martori se coroborau cu "conținutul presei timpului și cu foaia de deces" depuse la dosar și că în lipsa unor înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate al autorului său cu privire la imobilului în litigiu se impunea ca instanța de apel să dispună verificări la arhivele statului, astfel cum a cerut prin declarația de apel, probă refuzată în mod nelegal de această instanță.
Totodată, reclamanta a afirmat că a făcut demersuri la instituția mai sus arătată pentru a obține dovezi cu care să probeze că imobilul a cărei restituire o solicită aparținea autorului său și a atașat recursului copia solicitării adresate acestei instituții nr. 013963 din 24 mai 2002.
în recurs, la primul termen, 7 februarie 2007, judecata cauzei a fost amânată la cererea reclamantei pentru a-și pregăti apărarea.
Analizând recursul, înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde în primul rând de modul în care sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris și în mod explicit poate fi cercetat de către instanță.
Or, în speță, deși invocă incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., reclamanta dezvoltă o primă critică în sensul că instanțele de fond au făcut o greșită apreciere a probatoriului pe care l-a administrat, chestiune care nu poate face obiect al analizei instanței de recurs ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. și o a doua critică, respectiv faptul că instanța de apel, cu încălcarea normelor procedurale, nu a dispus administrarea unei probe pe care o formulase prin cererea de apel, chestiune care a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Or, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se poate cere casarea unei hotărâri când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
în speța dedusă judecății reclamanta nu a indicat care acte legale ar fi fost întocmite de instanța de apel și ce forme legale ar fi fost încălcate de aceasta în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Cât privește solicitarea reclamantei adresată instanței de apel, anume "să obțină de la arhivele naționale răspunsul cu privire la situația imobilului în cauză" este de observat că aceasta nu se circumscrie, din punct de vedere procedural, materiei probatoriilor, adică nu prezintă caracterul unei "probe" în sens de instrument probator, codul de procedură civilă prevăzând în mod explicit care sunt probele de care părțile se pot folosi în fața instanței și modalitățile procedurale în care pot fi administrate.
în acest context al analizei este de menționat că instituția denumită Arhivele Naționale este o unitate bugetară în cadrul Ministerului de Interne care desfășoară activități de administrare și supraveghere și protecție specială a Fondului arhivistic național al României.
Această instituție publică asigură accesul publicului la informația documentară de interes științific și practic în condițiile prevăzute de Legea nr. 16/1996, caz în care, în măsura în care înscrisuri doveditoare importante pentru soluționarea cauzei erau deținute de aceasta, reclamanta i se putea adresa oricând în cursul judecății pentru a le obține.
Totodată, este de observat că deși a susținut prin recurs că a făcut demersuri la instituția mai sus arătată în scopul identificării unor înscrisuri doveditoare ale dreptului autorului său cu privire la imobilul în litigiu, reclamanta nu a prezentat instanței o astfel de dovadă.
Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate critica formulată de reclamantă sub acest aspect nu poate fi primită.
în consecință, cum reclamanta a invocat doar formal incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., fără a dezvolta critici care să se circumscrie motivelor de recurs prevăzute de acestea și cum în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primit iar cel prevăzut de art. 304 pct. 11 nu poate fi cercetat, înalta Curte a constatat că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5043/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5046/2007. Civil → |
|---|
