ICCJ. Decizia nr. 5267/2007. Civil
| Comentarii |
|
La 1 iunie 2005, reclamanta B.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la :
- restituirea valorilor confiscate, respectiv sumele de 1.050 dolari SUA și 16.000 lei, plus dobânda legală aferentă perioadei decembrie 1962-2005;
- daune reparatorii de 21.600 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație, corespunzător salariului neîncasat pe timpul detenției consecutive condamnării pe nedrept;
- daune morale de un miliard de lei.
în motivarea cererii, întemeiate pe art. 504-506 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ., reclamanta a susținut că:
- prin sentința penală nr. 87 din 10 ianuarie 1963, Tribunalul Popular al Raionului V. I. Lenin l-a condamnat pe inculpatul Z.I., tatăl ei, la 3 ani închisoare (pedeapsă grațiată cu 1) și confiscarea parțială a averii (inclusiv a unor obligațiuni C.E.C. în valoare de 16.000 lei) pentru infracțiunea prevăzută de art. 268 lit. a) C. pen. anterior și a dispus confiscarea specială, între altele, a sumei de 1050 dolari SUA;
- sentința de condamnare, confirmată de instanța superioară, a fost atacată cu recurs în anulare, iar înalta Curte de Casație și Justiție-secția penală, prin decizia nr. 5707 din 3 noiembrie 2004, a admis acest ultim recurs, a casat cele două hotărâri precedente, l-a achitat pe inculpat și a înlăturat măsura de siguranță a confiscării speciale, precum și pedeapsa complimentară a confiscării parțiale a averii;
- inculpatul a executat din pedeapsa pe nedrept aplicată un an și 6 luni închisoare, în detenție a suferit comoție cerebrală și preinfarct, la punerea în libertate era grav bolnav, iar ulterior, a fost imobilizat la pat timp de 10 ani;
- în perioada detenției tatălui său, deși avea vârsta de 16 ani și era elevă, a fost nevoită să-și întrețină mama neîncadrată în muncă și care s-a îmbolnăvit.
La 29 septembrie 2005, reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor la 5.925.397.550 lei.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1204 din 28 octombrie 2005, a disjuns primul capăt de cerere (având ca obiect restituirea sumelor de 1050 dolari SUA și 16.000 lei), cu privire la care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.
Totodată, tribunalul a continuat judecata celorlalte capete de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite tatălui reclamante și a daunelor morale.
Ulterior, reclamanta și-a modificat succesiv cuantumul pretențiilor, solicitând daune morale de 1.500.000.000 lei și drepturi salariale de 370.000.000 lei (la 10 martie 2006) și 15. 713 dolari SUA (la 16 iunie 2006).
Același tribunal, prin sentința nr. 889 din 30 iunie 2006, a admis excepția lipsei calității procesuale active în referire la capătul de cerere privitor la daunele morale, precum și acțiunea, în parte, obligându-l pe pârât la daune materiale corespunzătoare echivalentului în lei (la cursul B.N.R. din ziua plății) al sumei de 2370 dolari SUA.
S-a reținut că:
- reclamanta nu are legitimare procesuală activă în privința daunelor morale cuvenite tatălui său deoarece a pornit acțiunea după decesul acestuia, iar dreptul la repararea prejudiciului moral este personal și netransmisibil, stingându-se la încetarea capacității de folosință a titularului;
- pretențiile referitoare la daunele morale cuvenite reclamantei nu au fost dovedite;
- potrivit datelor din carnetul de muncă și relațiilor comunicate de Spitalul Clinic Prof. Dr. Th. Burghele, în cele 18 luni de detenție, tatăl reclamantei, care era medic stomatolog, ar fi primit un salariu de 790 lei/lunar, deci în total 14.220 lei, iar valoarea actualizată a acestei sume se ridică în prezent la 2370 dolari SUA.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 114 din 21 februarie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă și a desființat parțial sentința, cu trimiterea spre rejudecare a capătului de cerere privitor la daunele morale.
Prin aceeași decizie, curtea de apel a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și pârât.
S-a reținut că:
- prima instanță a stabilit corect cuantumul despăgubirilor materiale, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, astfel că, sub acest aspect, criticile formulate de toți apelanții sunt nefondate;
- excepția lipsei calității procesuale active a fost însă greșit admisă deoarece reclamanta solicită daune morale pentru suferințele care i-au fost pricinuite de condamnarea nedreaptă a tatălui ei, și, fiind succesoarea acestuia, are legitimare procesuală în temeiul art. 504-506 C. proc. pen.
Reclamanta și pârâtul au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, admiterea propriului apel și schimbarea sentinței, în sensul majorării daunelor materiale la 2370 dolari SUA și acordării cheltuielilor de judecată, respectiv repingerii acțiunii în totalitate.
în motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel nu a ținut seama de coeficientul indicat de B.N.R. pentru actualizarea (în dolari SUA) drepturilor salariale și nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată efectuate la tribunal și curtea de apel.
La rândul său, recurentul pârât și-a motivat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că:
- reclamanta nu are calitate procesuală activă deoarece nu a făcut dovada că se afla în întreținerea persoanei condamnate pe nedrept, așa cum prevede art. 506 C. proc. pen.;
- instanța intermediară i-a respins greșit criticile referitoare la nedovedirea daunelor materiale.
Ambele recursuri sunt nefondate deoarece:
- susținerile reclamantei referitoare la cuantumul daunelor materiale, ca și criticile formulate de pârât cu privire la pretinsa nedovedire a acelorași daune presupun reaprecierea materialului probator, deci nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.;
- procesul nu s-a finalizat la curtea de apel, iar reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată la instanța intermediară și nici nu a criticat sentința sub aspectul omisiunii acordării unor asemenea cheltuieli;
- la data condamnării pe nedrept a tatălui său reclamanta era minoră și se afla în întreținerea acestuia din urmă, îndeplinind astfel cerința prevăzută de art. 506 alin. (1) C. proc. pen.
Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5599/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4729/2007. Civil → |
|---|
