ICCJ. Decizia nr. 5821/2007. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5821/2007
Dosar nr. 2934/107/2006
Şedinţa publică din 19 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată la 2 noiembrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a cerut restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului D.N., returnat din Franţa în baza Acordului de readmisie încheiat cu această tară, aprobat prin HG nr. 278/1994, invocând incidenţa art. 38 lit. a) şi art. 5 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1372 din 22 noiembrie 2007, Tribunalul Alba, secţia civilă, a admis acţiunea şi a dispus restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie în toate statele membre ale Uniunii Europene până la data de 21 decembrie 2006 şi pe o perioadă de 1 an începând cu data pronunţării sentinţei pe teritoriul Franţei.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că atâta timp cât pârâtul a fost readmis ca urmare a încălcării condiţiilor pe care cetăţenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spaţiul Schengen, în raport de dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, se impune admiterea cererii şi restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulaţie în ţările Uniunii Europene, după distincţiile prevăzute la capitolul V al legii, anume până la data aderării României la Uniunea Europeană pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii iar după această dată doar cu privire la teritoriul Franţei.
Prin Decizia civilă nr. 34/A din 22 ianuarie 2007, Curtea de Apel Alba lulia, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că invocarea de către apelant pentru prima oară în apel a dispoziţiilor unei directive europene care ar fi incidenţă în cauza dedusă judecăţii este inadmisibilă dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac cu menţiunea că aplicarea acesteia direct în apel ar constitui şi o încălcare a principiului dublului grad de jurisdicţie atâta timp cât aplicarea sa nu a făcut şi obiectul analizei primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului recurentul arată că aplicarea unei directive europene la o cauză dedusă judecăţii nu contravine efectului devolutiv al apelului, astfel cum greşit s-a reţinut prin Decizia recurată, părţile având posibilitatea de a solicita rejudecarea litigiului de către instanţa de apel.
Recurentul susţine că înţelege să critice hotărârile date în fond sub aspectul greşitei restrângeri a dreptului la liberă circulaţie a pârâtului după data de 31 decembrie 2006 în statul din care a fost returnat întrucât după data de 1 ianuarie 2007 cetăţenii români au devenit cetăţeni comunitari şi beneficiază, conform art. 18 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene de dreptul la libera circulaţie.
Analizând criticile formulate de recurent, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În fapt, pârâtul a fost returnat în ţară de autorităţile franceze la data de 19 mai 2006 pe motiv de şedere nelegală.
Potrivit legii interne, singura condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie este ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.
Această reglementare restrictivă vine însă în conflict cu prevederile Directivei 2004/38/CE, care permit limitarea dreptului fundamental la libera circulaţie doar în situaţii excepţionale privind motive de ordine publică sau de sănătate publică [art. 27 alin. (1) din Directivă].
Pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranţă publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la libera circulaţie este necesar, totodată, să fie respectat principiul proporţionalităţii iar conduita persoanei în cauză să constituie o ameninţare reală, prezentă şi suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii [art. 27 alin. (2) din Directivă].
Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării, pentru că ar însemna că principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel să fie ignorată exigenţa normei comunitare.
Împrejurarea că la data returnării intimatului România nu era oficial membru al Uniunii Europene este irelevantă din punct de vedere al aplicabilităţii Directive.
Astfel, la data la care instanţa trebuie să aprecieze asupra măsurii îngrădirii dreptului la libera circulaţie, normele de drept comunitar erau pe deplin aplicabile iar potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţia României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Or, sub acest aspect, instanţa de judecată, ca autoritate a statului cu obligaţii decurgând din aderare, trebuie să interpreteze şi să aplice legea internă, în orice măsură posibilă, în lumina textului şi finalităţii directivei, în principiu fără aplicabilitate directă în dreptul intern, pentru a se atinge rezultatul avut în vedere de acesta, autorităţile statului trebuind să se conformeze prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Cum interpretarea şi aplicarea dreptului naţional nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei datorită condiţiilor restrictive impuse de legea internă [art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005], rezultă că instanţa trebuie să aplice dreptul comunitar, protejând astfel drepturile conferite de acesta persoanelor.
Nici împrejurarea că Directiva nu a fost transpusă încă în dreptul intern, nu poate conduce la o altă interpretare întrucât acest fapt ar contraveni jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, potrivit căreia „jurisdicţiile naţionale sunt obligate să se abţină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului urmărit de respectiva directivă" (în acest sens, hotărârea din 4 iulie 2006 a Marii Camere).
Totodată, instanţa constată că pârâtului îi sunt aplicabile normele comunitare şi prin raportare la legea incidenţă situaţiei juridice.
Astfel, atâta timp cât situaţia juridică ce a fost creată prin faptul şederii nelegale s-a epuizat prin adoptarea măsurii returnării şi cât timp la momentul la care se solicită restrângerea libertăţii de circulaţie normele (comunitate) incidente nu mai impun condiţii decurgând din nerespectarea anterioară a unor cerinţe de şedere în spaţiul Uniunii, pe cale de consecinţă se aplică reglementarea mai favorabilă chiar dacă aceasta a intervenit ulterior petrecerii faptelor.
Aşadar, constatând incidenţa normelor comunitare şi faptul că acestora, venind în conflict cu legea internă, trebuie să li se recunoască preeminenţa, Înalta Curte reţine că în mod greşit instanţele de fond au primit cererea reclamantei deşi în cauză nu a fost dovedită existenţa situaţiilor de excepţie prevăzute de normele comunitare în care exerciţiul dreptului unei persoane la libera circulaţie poate fi restrâns.
Aşa fiind, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul şi a modifica Decizia recurată în sensul că va schimba sentinţa primei instanţe şi, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, va respinge cererea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia împotriva deciziei nr. 34/A din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Alba lulia.
Modifică Decizia atacată şi admite apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinţei civile nr. 1372 din 22 noiembrie 2006a Tribunalului Alba.
Schimbă sentinţa în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Administraţiei şi Internelor în contradictoriu cu pârâtul D.N.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5829/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5741/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
