ICCJ. Decizia nr. 6013/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6013/2007
Dosar nr. 6863/1/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1269/PI din 20 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Timiş s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatorii N.M., B.F., B.M., S.M. şi B.E. în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Timişoara.
A fost anulată în parte dispoziţia nr. 2478 din 8 decembrie 2003, în ceea ce priveşte notificările formulate de către contestatorii N.M., B.F., B.M., S.M., B.E., M.V.E., M.V. şi a fost obligat intimatul ca, prin dispoziţie motivată să soluţioneze în fond notificările contestatorilor privind imobilul înscris în C.F. col. 335 Timişoara, nr. top.396, C.F. ind. 122446, situat în Timişoara.
A fost menţinută în rest dispoziţia contestată.
A fost respinsă contestaţia cu privire la restituirea în natură a imobilului identificat.
A fost respinsă cererea de intervenţie în interesul intimatului formulată de intervenienţii accesori OG, O.D., C.V., S.I., S.M., G.A., G.M., R.V. şi R.E., obligând intimatul să plătească contestatoarelor B.E. şi M.V.E. câte 2 milioane lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut în esenţă, următoarele:
Imobilul înscris în C.F. col. 335 Timişoara, nr.top 396, situat în Timişoara, a fost proprietatea numiţilor T.G., M.M., (născută A.), T.E. (născută A.), D.A. (născută A.) şi A.C.M. (născută P.), în cote egale de 1/5 părţi, dobândite prin moştenire şi a trecut în proprietatea Statului Român, în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind apoi apartamentat şi înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.
Potrivit certificatului de moştenitor nr. 65 din 30 august 2000, de pe urma defunctei M.M. (născută A.), decedată la 22 noiembrie1979 în Sibiu, fostă coproprietară asuprea cotei de 1/5 părţi din imobil, au rămas ca moştenitori fiul M.V. - jr. şi fiicele M.M. şi T.V., toţi post decedaţi. După defunctul M.V. a rămas ca moştenitor contestatorul M.V. - jr. în calitate de fiu, iar după defunctele M.M. şi T.V. a rămas ca unică moştenitoare contestatoarea M.V.E. în calitate de legatară testamentară.
Cu notificările nr. 112 din 17 iulie 2001 şi nr. 4 din 7 februarie 2002, contestatorii M.V. - jr. şi M.V.E. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a cotei de 1/5 ce a aparţinut autoarei M.M., născută A. din imobilul identificat anterior, dar prin Dispoziţia nr. 2478 din 8 decembrie 2003, notificarea lor a fost respinsă cu motivarea că notificatorii nu au clarificat neconcordanţa de nume cu privire la autoarea lor M.M., născută A.
Tribunalul a stabilit că, din înscrisurile anexate la dosar, respectiv acte de stare civilă, certificatul de moştenitor nr. 65 din 30 august 2000, declaraţie sub proprie răspundere a contestatorilor privind neconcordanţa de nume, extrasele din registrul de naştere privind pe defuncţii A.I., A.M. şi A.A., ultimele comunicate instanţei de către Primăria Sălişte - judeţul Sibiu rezultă fără dubiu că, în cauza este vorba de una şi aceeaşi persoană numită M.M., autoarea contestatorilor. S-a considerat că, deşi în unele acte, aceasta este trecută A.L.M., iar în altele A.L.U., numele sunt similare şi conduc la concluzia că este vorba despre una şi aceeaşi persoană cu cea înscrisă în cartea funciară, context în care prima instanţă a apreciat că notificarea acestora a fost greşit respinsă pentru acest motiv.
S-a mai reţinut că o altă cotă de 1/5 din imobilul în litigiu a aparţinut defunctei T.E. Potrivit certificatului de moştenitor nr. 15 din 23 ianuarie 2003, certificatului suplimentar de moştenitor nr. 223/1994 şi certificatului suplimentar de moştenitor nr. 184/2002, defuncta T.E. a avut ca moştenitori pe numiţii B.I., în calitate de fiică şi pe T.I. în calitate de fiu, ambii decedaţi.
In urma defunctei B.I. au rămas ca moştenitori fiii acesteia B.G. şi B.N., ambii decedaţi. In urma lui B.G. au rămas ca moştenitoare contestatoarele B.M., soţie supravieţuitoare, S.M. şi B.M. în calitate de fiice. In urma defunctului B.N. a rămas ca moştenitoare contestatoarea B.F., soţie supravieţuitoare, renunţători la succesiune fiind B.N. jr.- fiu, B.G., căsătorită S. - fiică şi B.M. - fiică. Celălalt fiu al defunctei coproprietare T.E. - T.I. a avut ca moştenitori pe defuncta T.P. - soţie şi contestatoarea N.M. - fiică.
S-a constatat că, prin notificarea nr. 403 din 13 august 2001, nesemnată, numita B.M. a revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 cota de 1/5 din imobil, ce a aparţinut autoarei T.E., născută A., însă la data 26 februarie 2003, cu mult anterior emiterii dispoziţiei contestate, revine şi arată că a formulat notificarea în calitate de mandatară a contestatorilor B.M., B.F., N.M. şi B.E. Cele susţinute de mandatară sunt confirmate prin procura de reprezentare autentificată sub nr. 432 din 18 februarie 2003, întocmită anterior emiterii dispoziţiei prin care contestatorii N.M., B.M., B.F., S.M. şi B.E. o împuternicesc pe mandatara B.M. să le reprezinte în faţa tuturor autorităţilor în vederea revendicării imobilului în litigiu. Deşi toate aceste înscrisuri s-au aflat la dosar fiind depuse de părţi anterior emiterii dispoziţiei contestate, notificarea acestora a fost respinsă pe considerentul că nu este semnată şi că petiţionara nu este moştenitoarea fostei proprietare tabulare.
Considerând că dispoziţia contestată a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 4 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a admis contestaţia.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 40 din 2 februarie 2006 a respins apelurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi de intervenienţii OG, O.D., S.I., S.M., G.A., G.M. şi M.I. şi C.V. împotriva hotărârii instanţei de fond şi i-a obligat să plătească intimaţilor M.V.E., M.V., B.M. şi B.E. suma de 500 RON cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că apelanţii au formulat două critici cu privire la hotărârea instanţei de fond, respectiv că, în mod greşit s-ar fi reţinut calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001 a notificatorilor, cât şi faptul că şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 s-a avut în vedere că, sunt îndreptăţite, în înţelesul legii, la măsuri reparatorii, „persoanele fizice proprietari ai imobilului la data preluării în mod abuziv."
Conform extrasului de carte funciară, imobilul înscris în C.F. col. 335 Timişoara nr.top.396, situat în Timişoara a fost proprietatea numiţilor T.G., M.M., născută A., T.E., născută A., D.A., născută A. şi A.C.M., născută P., în cote egale de 1/5 părţi, dobândite prin moştenire şi a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950, fiind apoi apartamentat şi înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.
La art. 4 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 se menţionează că de prevederile acesteia beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Calitatea de moştenitori a contestatorilor după foştii proprietari ai imobilului a fost dovedită prin depunerea certificatelor de moştenitori nr. 65 din 30 august 2000, nr. 15 din 23 ianuarie 2003 şi nr. 184/2002 care fac dovada deplină a calităţii contestatorilor de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari şi, deci, a calităţii procesuale active în cauză.
S-a mai reţinut că, în mod corect a rezolvat prima instanţă şi problema privind numele foştilor proprietari tabulari, în baza unei prezumţii simple, conform art. 1203 C. civ. S-a considerat de către instanţa de fond, că numele de A.L.M. sau A.L.N. sunt suficient de similare pentru a îndreptăţi la această prezumţie care nu a fost răsturnată de către apelanţi prin dovada contrară a faptului pozitiv, în sensul că au existat două persoane - M.M., născută A. şi M.M., născută A.L.N. - care să fi fost contemporane, să aibă aceeaşi părinţi şi aceeaşi vârstă.
Referitor la respingerea cererii de intervenţie s-a reţinut că tribunalul a procedat în mod corect, deoarece a fost vorba despre o cererea de intervenţie accesorie, în interesul intimatului Primarul Municipiului Timişoara şi prin admiterea contestaţiei, soluţia nu putea fi decât aceea de respingerea a cererii de intervenţie accesorie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, intervenientul C.V. şi intervenienţii OG, O.D., S.I., S.M., G.A., G.M. şi M.I.
In principiu, recurenţii invocă aceleaşi critici din apel. Astfel, Primarul Municipiului Timişoara susţine că în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, prin care s-a admis în parte contestaţia, în condiţiile în care contestatorii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate. Se mai arată că, notificările s-au formulat cu încălcarea dispoziţiilor legii şi că prin soluţionarea lor, pârâtul a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 21-22 din Legea nr. 10/2001.
Se mai susţine că, pârâtul a fost obligat în mod greşit la plata cheltuielilor de judecată prin ignorarea împrejurărilor că a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie privind soluţionarea notificării.
O ultimă critică vizează greşita soluţionare a cererii de intervenţie accesorie prin încălcarea dispoziţiilor art. 49 alin. (1) şi (3), art. 51 şi art. 54 C. proc. civ., deoarece intervenienţii, în calitate de chiriaşi în imobilul din litigiu aveau interes să formuleze cerere în cauză şi să susţină pârâtul care în mod corect ar fi respins notificările.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul-intervenient C.V. invocând disp. art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. reiterează motivele din apel şi susţine că, în mod corect Primăria Timişoara a respins cererea contestatorilor privind retrocedarea imobilului, deoarece nu s-a făcut dovada calităţii contestatorilor de persoane îndreptăţite şi nici a dreptului de proprietate invocat.
Se mai susţine că nu s-au clarificat de către intimaţii M.V.E. şi M.V. aspectele cu privire la identificarea antecesoarei lor M.M., născută A.L.N., nefiind eliminată neconcordanţa cu privire la numele de A. şi că reclamanţii ar fi de rea-credinţă, deoarece se folosesc de o aparentă asemănare a numelor cu cea a foştilor proprietari pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timişoara.
Recurenţii-intervenienţi OG, O.D., S.I., S.M., G.A., G.M. şi M.I., susţinând că au dovedit interesul în cauză prin statutul de chiriaşi în imobilul litigios invocă împrejurarea că nu s-a lămurit existenţa identităţii de nume între A.L.M. şi A.L.N., nefiind vorba despre una şi aceeaşi persoană.
În fine, o ultimă critică vizează nedovedirea calităţii de moştenitori ai foştilor proprietari de către contestatori, susţinându-se că nu au calitate procesuală, critici în raport de care conchid că în mod greşit s-a respins cererea lor de intervenţie accesorie.
În cauză, la data de 9 ianuarie 2007 a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentului pârât Primarul Municipiului Timişoara M.A., învederând împrejurările că, în mod greşit a fost soluţionat procesul, deoarece contestatorii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite şi nici a dreptului de proprietate invocat.
Şi intervenienta M.A. susţine că intimaţii M.V.E. şi M.V. nu au clarificat neconcordanţa privind numele antecesoarei lor M.M., născută A.L.N.
Recursurile declarate în cauză, cât şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta M.A. sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
De fapt, criticile formulate în recurs sunt comune tuturor recurenţilor, cu excepţia recursului promovat de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar care invocă şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Faţă de motivarea extensivă a fiecărui recurs, se reţine că, în drept, criticile se pot încadra în motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este necesar să se reţină că, recurentul intervenient C.V. prin reprezentantul său, a cerut în mod expres să se ia act că nu mai susţine critica de la pct.7 al art. 304 C. proc. civ.
De fapt toate recursurile se referă şi la o eventuală netemeinicie a hotărârii recurate, deşi motivele de recurs care sunt analizate de instanţă vizează numai nelegalitatea, aspect care va fi avut în vedere în examinarea ce urmează.
Aşa cum corect s-a reţinut de către instanţa de apel, imobilul înscris în C.F. col. 335 Timişoara, nr.top 396, situat în Timişoara, ce face obiectul litigiului a fost proprietatea numiţilor T.G. , M.M., T.E., D.A. (ultimele trei fiind născute A.L.M.) şi A.C.M., născută P., fiecare cu câte o cotă de 1/5 părţi, pe care au dobândit-o prin moştenire, imobil ce a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950 şi care ulterior a fost apartamentat şi vândut în temeiul Legii nr. 112/1995.
Faţă de cele arătate anterior, o parte dintre critici se referă la faptul că notificatorii din cauză nu ar avea calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii şi la dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, fiind încălcate dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Aşa cum se prevede în textul enunţat [art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001] „sunt îndreptăţite în înţelesul legii, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora".
Potrivit art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege „de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite".
La dosarul cauzei au fost depuse certificatele de moştenitori nr. 65 din 30 august 2000 şi nr. 15 din 23 ianuarie 2003 şi certificatul suplimentar de moştenitor nr. 184/2002, prin care intimaţii contestatori şi-au dovedit calitatea de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari ai imobilului în litigiu şi, deci a calităţii procesuale active ca persoane îndreptăţite.
Calitatea contestatorilor de persoane îndreptăţite, cât şi dreptul acestora asupra imobilului ce face obiectul litigiului şi care a aparţinut antecesorilor acestora a fost analizată succesiv de către instanţa de fond şi verificată de către instanţa de apel pe baza actelor de stare civilă, a certificatelor de moştenitor, a declaraţiei contestatorilor pe proprie răspundere, a extraselor din registrul de naştere privind antecesorii, acte în raport de care este înlăturat orice dubiu, astfel că nu au fost aplicate şi interpretate în mod greşit dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. l) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la critica vizând neclarificarea discordanţelor faţă de numele foştilor proprietari tabulari, se reţine că aspectul a fost clarificat, aşa cum a statuat instanţa de apel, în baza unor prezumţii simple, potrivit dispoziţiilor art. 1203 C. civ.
S-a avut în vedere că persoana înscrisă în cartea funciară este identică cu autoarea contestatorilor M.M.; numele A.L.M. şi A.L.N. s-a considerat că sunt îndeajuns de asemănătoare pentru a justifica reţinerea prezumţiei simple. Această prezumţie ar fi putut fi răsturnată numai printr-o dovadă contrară a faptului pozitiv în sensul că, ar fi existat două persoane contemporane cu numele de M.M., una născută A.L.M. şi alta A.L.N., ceea ce ar fi fost imposibil în cauză, deoarece nu ar fi putut avea aceeaşi vârstă şi aceeaşi părinţi, dar nume diferite. În acelaşi sens, ar fi trebuit ca în cauză contestatorii să facă dovada negativă absolută a faptului că nu au existat două astfel de persoane, ceea ce este imposibil, potrivit dreptului comun.
Identitatea dintre autoarea contestatorilor M.M., născută A.L.M. sau A.L.N. şi fosta proprietară tabulară s-a dovedit şi prin declaraţia martorilor A.I. şi S.I., ultimul locuind în imobilul din litigiu în perioada războiului.
Notificările formulate de către contestatori înregistrate sub nr. 112 din 17 iulie 2001 şi nr. 4 din 7 februarie 2002 au fost formulate în termen, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, critica nefiind fondată sub acest aspect.
Nefondată este şi critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. prin obligarea recurentului pârât Municipiul Timişoara prin Primar la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prin respingerea apelului au căzut în pretenţii, situaţie în care era obligat să suporte cheltuielile de judecată, avansate în cauză de partea adversă.
Cu privire la cererea de intervenţie s-a reţinut că a fost formulată în interesul pârâtului Primarul Municipiului Timişoara, situaţie în raport de care a trebuit să urmeze poziţia cererii principale pe care a susţinut-o.
Ca urmare a admiterii contestaţiei formulată în cauză, soluţie menţinută şi în apel, instanţa nu putea decât să respingă cererea de intervenţie accesorie, cum corect a şi procedat.
Prin respingerea cererii de intervenţie, formulată în interesul pârâtului Primarul Municipiului Timişoara nu s-au încălcat dispoziţiile art. 49 alin. (1), (3), art. 51 şi art. 54 C. proc. civ., textele prevăzând numai procedura referitoare la intervenţia accesorie, texte ce au fost respectate de către instanţa de apel.
De fapt, art. 49 alin. (3) C. proc. civ. se referă numai la calificarea cererii de intervenţie ca accesorie, atunci când sprijină numai apărarea unei părţi. încălcarea acestei norme poate fi realizată numai prin greşita calificare a cererii de intervenţie, în cerere de intervenţie principală, în loc de intervenţie accesorie, aspect ce nu s-a produs în speţă.
Critica formulată de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se regăseşte în cauză, deoarece recurentul nu a arătat în ce constă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, ori a schimbării naturii ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În fine, nefondată este şi cererea de intervenţie în interesul recurentului pârât Municipiul Timişoara prin Primar, formulată de intervenienta M.A. în care a invocat criticile din recursul pârâtului şi care au fost analizate anterior, referitoare la nedovedirea de către contestatori a calităţii de persoane îndreptăţite şi a dreptului de proprietate cu privire la imobilul în discuţie.
Faţă de toate aceste considerente expuse, urmează să fie respinse recursurile şi cererea de intervenţie accesorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de intervenienţii C.V., OG, O.D., S.I., S.M., G.A., G.M. şi M.I. şi de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 40 din 02 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara ca nefondate.
Respinge ca nefondată cererea de intervenţie accesorie formulată de M.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6029/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6005/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
